Principii, portițe și idei

Când aud de „portițe” mă iau cele mai efervescente pandilii. La urma urmei, să câștigăm actualul campionat și apoi să jucăm și sezonul viitor tot în Liga a 4-a n-ar fi nici o tragedie. Ar fi astfel timp să se rezolve aspectele legale și să promovăm în C cu AS „SR” Brașov, nu cu invenția ACS „SR” Municipal Brașov – echipă cu alți membri fondatori, alt CUI, alt tot, doar literele S și R păstrate ca efecte de fum și oglinzi.

Fotbalul la Liga a 4-a e chiar mai frumos decât cel de la L1 şi L2. Singura diferenţă e că nu dă Digi Sport o căruță de bani ca să transmită live Olimpic Voila – SR Brașov, un meci cu mai mulți spectatori decât orice combinație Voluntari – Chiajna – Astra – Juventus. Dar na, vrem să promovăm pentru că asta validează competențele sportive, și poate-poate într-o zi vom avea o primă ligă cu audiență și pe stadion și în fața ecranelor.


Întrebarea e: suntem noi, suporterii care am înființat AS SR Brașov, determinați să alegem calea corectă și să le impunem celor din actuala conducere să nu se dedea la „portițe”, pentru că altfel ne băgam ceva-n ea de treabă și îi lăsăm să fie șefi peste un club fără suporteri?


Când vine vorba de principii și chestii din astea nemăsurabile în efecte imediate, treaba e grea. Dar eu sper că ne vom pune de acord cu toții pe ceea ce este corect și ceea ce, pe termen lung, va aduce întregului club și implicit comunității mai multe beneficii.


P.S. cuvintele astea au fost postate inițial pe pagina de facebook a blogului, ca reacție la acest articol apărut în ProSport. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.