Nu mi-am ascuns niciodată părerile mai puţin pozitive despre diversele stagii ale proiectului Steagul Renaşte, însă făcând acum o analiză la super rece, realizez că scopul general eclipsează toate nesincronizările de vorbă şi faptă petrecute de-a lungul anului care se va împlini curând.

Şi scopul general e de a menţine conştiinţa „stegară” vie. În al doişpelea ceas s-a dovedit că tot ceea ce a mai rămas să pulseze în entitatea numită Steagu’ am fost noi, suporterii, căci noi ne-am încăpăţânat să nu stăm deoparte şi să vedem ce vor face alţii cu Steagu’; am văzut prea bine ce sunt alţii în stare să facă, iar de-a lungul sezonului ne-am lămurit cât îi duce capul şi pe ceialalţi.

Într-un fel, în punctul în care suntem acum, nici nu-mi mai pasă prea mult de palmares, brand şi ce mai e p-acolo, toţi cei care se iau extrem de în serios când vorbesc despre aceste lucruri sunt cei care căutau să se învârtă de un bilet moca la oficială când se juca cu vreo echipă din Bucureşti, care nu considerau un alt meci demn de prezenţa lor, iar de deplasări… hahahahaha. SR-ul ăsta făcut de suporterii „stegari” pe 14 iulie 2017 e un Steagu’ de care probabil şi Silviu Ploeşteanu ar fi mândru.

Steagu’, cam asta rămâne în urma tuturor firelor albe care ne-au ieşit subit în acest sezon. Un nume despre care încă se vorbeşte în termeni activi, un nume care bate mingea cu succes şi, cel mai şi cel mai important, un nume încă prezent în vocabularul copiilor pentru care echipe ca Voluntari, Viitorul, Concordia sau Juventus Bucureşti par la fel de naturale cum sunt pentru noi U Cluj, Petrolul, Poli sau Steagu’.

Cocalarii fotbalului braşovean pot dezbate până le sar ochii din cap tot ce vor ei despre Steagu’, pot pretinde orice. Ce rămâne e că-n pauza meciului cu Colţea, în locul de joacă din spatele porţii dinspre oraş, copiii cântau în timp ce se dădeau pe învârtitoare şi pe tobogan „allez, allez, allez haide Steagule!”. N-au învăţat cântecul de la TV, l-au învăţat de la „stegarii” ce-l cântau la un meci de Liga a 4-a.

E simplu să ne uităm în urmă şi să remarcăm doar ceea ce nu ne-a reuşit. Cumva e bine, căci asta înseamnă că avem ambiţii mari, că ne doream mult mai mult decât am reuşit să realizăm, în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre. Însă, uneori, ca acum mai ales, când ne apropiem de finalul sezonului, e bine să facem doi paşi în spate şi să privim spre tot ceea ce am realizat şi să ne zicem, fie doar şi în gând: nu-i rău deloc ce-am făcut.

Câtă vreme încă avem viaţă în noi, echipa asta nu va muri şi nimeni nu-i va mai batjocori numele ca înainte. Cu timpul, vom reuşi împreună cu mediul de afaceri privat şi autorităţile locale să ne atingem toate ţelurile pe care ni le-am trasat acum aproape un an. Răbdare şi perseveranţă, „stegari”.

#SteagulRenaşte prin noi!