Am o simpatie pentru Reşiţa şi văd automat roşu şi negru atunci când aud numele acestui oraş datorită simplului fapt că primul meci al Steagului pe care l-am văzut de pe stadion a fost unul contra CSM-ului reşiţean acum aproape 20 de ani. M-am bucurat de revenirea Reşiţei în prim-planul fotbalului românesc, aşa că am zis să marchez aici pe blog treaba asta prin aducerea în online a cronicii primului meci din istorie dintre Steagu’ şi CSM Reşiţa.

Cronica asta aparţine unor vremuri în care ambele echipe aveau denumiri compuse din trei litere: UDR şi UAB. Adică Uzinele şi Domeniile Reşiţa şi Uzinele Astra Braşov.

Ziua de 20 mai a anului 1941 a picat într-o miercuri, dar chiar şi aşa în tribunele stadionului Metrom au venit cam 1500 de spectatori pentru a vedea confruntarea dintre viitoarea campioană a Districtului Braşov şi fosta campioană naţională. E drept că Reşiţa obţinuse titlul cu 11 ani în urmă, beneficiind în atac de un tânăr pe nume Silviu Ploeşteanu, şi avusese ceva probleme de acomodare cu sistemul divizionar, dar echipa de pe Valea Domanului rămăsese un nume de referinţă în fotbalul autohton şi în 1938 a revenit pe prima scenă.

Reşiţenii nu au fost simpli spectatori, reuşind două clasări consecutive pe locul 4. În sezonul 1939-1940 au fost cea mai bună echipă din afara Capitalei, care cucerise podiumul prin Venus, Rapid şi Sportul Studenţesc.

Sub Tâmpa, roş-negrii au avut nevoie doar de un sfert de oră pentru a-şi pune în funcţiune maşinăria: „Pantea primeşte o minge înaltă şi de la 10 m. trage puternic la poartă 1:0 pentru U.D.R.” (Gazeta Sporturilor din 25 mai 1941)

A fost un meci jucat între două echipe cu poftă de fotbal şi în formă, astfel că spectatorii n-au petrecut prea mult timp stând jos, luând parte în mod activ la desfăşurarea evenimentelor de pe gazon.

Braşovenii egalează peste doar 10 minute „printr’un shoot plasat” a lui Gipe, apoi „încurajat, U.A.B-ul presează cu autoritate şi în urma unei lovituri de pedeapsă, Bunuşiu, introduce cu uşurinţă pe lângă Conradt”. (idem) Pentru prima dată în istorie alb-albaştri de sub Tâmpa conduceau o echipă prim-divizionară. Şi nu era vorba chiar de oricine. Şi UDR-ul le-a reamintit asta când au găsit forţa pentru a egala chiar înaintea pauzei „prin Csipai, la o lovitură de colţ.” 

După pauză, reşiţenii aruncă asupra echipei braşovene toată priceperea lor în materie de fotbal, „demonstrând un joc de clasă ce produce delir în rândul spectatorilor.” 

Nici artileriştii nu rămân datori, testându-l în repetate rânduri pe Conradt care, asemenea omologului său braşovean, Moraru, face un meci pe cinste.

Până la urmă, un nou gol vine în minutul 70, când reşiţeanul „Pop V. porneşte cu mingia din tuşe şi dela câţiva metri trage puternic pe lângă Moraru, aducând avantajul echipei sale.”

Ar fi fost o înfrângere onorabilă pentru echipa noastră. Şi dacă în amicalul cu U Cluj din martie ultimele minute ne-au fost fatale, de această dată am găsit resursele fizice pentru a forţa până spre final „şi în ultimul minut de joc Wagner egalează printr’o lovitură puternică dela 20 metri, astfel că matchul se termină, spre bucuria gazdelor la egalitate.”

Iată formaţia aliniată de braşoveni: Moraru – Costea I, Costea II – Nichita, Fârta, Rău – Candrea, Bârlea, Bunuşiu, Gipe, Wagner.

Între cele două oraşe se crease atât o legătură industrială cât şi una sportivă încă din 1938, când o parte din tehnologiile necesare fabricării diferitelor piese de artilerie au fost mutate la Braşov împreună cu personalul de specialitate care le deservea. De aici şi denumirea „artileriştii” pe care o folosesc adesea în descrierea echipei braşovene. De asemenea, în preajma aceluiaşi an este angajat la Uzinele Astra Braşov antrenorul ceh Ernest Loukota, cel care în 1931 antrenase UDR-ul spre titlul de campioană, iar în anul următor spre cel de vice-campioană. Deşi acesta este menţionat mai des în relaţia cu echipa de atletism a UAB-ului, nu putem exclude posibilitatea ca el să se fi ocupat şi de pregătirea echipei de fotbal.