„Stegarii” şi „Bancarii” – 7 decenii de tradiţie

În toamna asta, pe 29 octombrie, se vor împlini fix 70 de ani de la primul meci Steagul – Progresul.

Sau, mai istoric spus, Progresul Spartac Banca RPR Bucureşti – Metalul Steagul Roşu Braşov – meciul tur al barajului de promovare în Categoria a II-a, adică Liga a 2-a de azi.

Şi cum returul Ligii a 3-a îl începem în vizită la Progresul, zic să vedem niţel cum arată istoria meciurilor directe dintre noi şi echipa despre care eu am crezut când eram mic că se numeşte „bancară” pentru că în parcul cu Platani, sediul clubului, ar fi enorm de multe bănci pe care stau suporterii lor şi vorbesc înainte şi după meci.

Aşadar! De la acel 4-1 pentru braşoveni în Capitală, în primul meci al barajului de promovare, cu jucători precum Proca (2 goluri), Bardaţ şi Dumitriu pe lista marcatorilor, a început un du-te vin-o de revanşe între echipa care avea să devină adorata braşovenilor şi una dintre cele mai frumoase echipe pe care bucureştenii nu au învăţat niciodată să o iubească.

„Stegarii” s-au impus în barajul din 1950 cu scorul general de trei victorii, un egal şi o înfrângere, la capătul unui set de contestări şi proteste venite dinspre ambele echipe.

Cele două echipe s-au reîntâlnit peste doi ani în liga secundă, bucureştenii terminând fiecare din cele trei sezoane deasupra braşovenilor, reuşind în 1954 promovarea.

Singura consolare „stegară” în meciurile directe era victoria cu 4-0 reuşită pe 1 iunie 1952, care vreme de nouă ani a fost cea mai mare diferenţă de scor între cele două cluburi.

Braşovenii au obţinut peste puţină vreme şi ei mult dorita promovare, debutul în Liga 1 având loc pe 18 august 1957 chiar în faţa Progresului.

„Stegarii” au învins cu 3-1, în Bartolomeu, echipa care la finalul sezonului, într-un interval de numai câteva zile, avea să piardă şi titlul, şi Cupa României în cel mai spectaculos de dramatic mod posibil.

Au urmat opt sezoane consecutive de confruntări în elita fotbalului românesc, timp în care „stegarii” au reuşit două victorii răsunătoare acasă în două campionate la rând, cu 7-4 în 1960, şi cu 5-0 în 1961, ambele în luna martie, dar au suferit şi o înfrângere dureroasă cu 1-2 pe teren propriu în ultima etapă a ediţiei 1961/62, prin care Progresul le-a luat locul pe ultima treaptă a podiumului, devansându-i cu un punct.

Pe 16 iunie 1964, la Braşov, după 24 de confruntări directe cu 87 de goluri împărţite între „stegari” şi „bancari”, cele două echipe au terminat pentru prima dată în istorie un meci fără gol marcat.

Deceniul a culminat cu barajul de menţinere în Liga 1 susţinut de ambele echipe la finalul ediţiei 1967/68.

După 3-1 cu Poli. Galaţi şi 1-1 cu Crişul Oradea, „stegarilor” le trebuia doar un punct pentru a rămâne în Liga 1, dar au capotat cu 0-3 în faţa Progresului

Pentru „bancari” a fost doar o amânare a declinului, şi ei luând drumul ligii secunde pentru un sezon la finalul campionatului următor. Acest fapt a diluat consistenţei confruntărilor dintre galben-negrii şi bleu-albaştrii în anii 1970 şi 1980.

Cea mai aprigă încleştare din acea perioadă a avut loc în ediţia 1975/76 a Ligii a 2-a, când ambele echipe şi-au câştigat meciul de acasă cu 3-1, Progresul luând şi marele primiu – promovarea.

Din 1992, meciurile Steagul – Progresul (din 1994 FC Naţional) au redevenit obişnuite în calendarul primei ligi.

Anii 1990 au fost printre cei mai frumoşi din istoria „bancarilor”, fiind încununaţi cu două titluri onorifice de vice-campioni. În schimb, „stegarii” au traversat o perioadă extrem de tulbure, încheiată în final cu retrogradarea din ediţia 1996/97.

După două sezoane echilibrate, discrepanţa s-a accentuat brusc pe 17 decembrie 1994, când FC Naţional câştiga sub Tâmpa cu 4-0 – cea mai drastică înfrângere „stegară” acasă din istorie.

A fost doar prima din cele trei bătăi crunte încasate de „stegari” în acel deceniu de la „bancari”, înfrângerile cu 1-5 şi 1-6 din Cotroceni demascând managementul corupt care stârpise ideea de performanţă sub Tâmpa.

Pe 15 octombrie 1999, dubla lui Sandu Cozma şi reuşita lui Ionci Gnandt (3-1) aduceau prima victorie braşoveană în faţa bucureştenilor după o secetă de şapte meciuri. Apoi, în turul sezonului următor, Marian Ivan marca în minutul 59 pentru primul succes „stegar” pe teren „bancar” după, ţine-te bine, 41 de ani!

În retur, pe 31 martie 2001, într-unul din cele mai spectaculoase meciuri văzute în Bartolomeu în acel sezon, Vascko şi compania întorceau de două ori scorul în faţa Naţionalului pentru un 3-2 în minutul 88 care menţinea Braşovul în cursa pentru cupele europene.

Anii 2000 au fost marcaţi de echilibru, „stegarii” reuşind să amelioreze palmaresul direct după haosul din deceniul anterior.