Din arhiva sărăcăcioasă a presei sportive comuniste, Sasu a reuşit să culeagă fotografii de o calitate mai bună sau mai misterioasă, iar astăzi vă prezentăm zece dintre acestea.
Fiind portar, normal că Adamache a fost imortalizat mai des decât coechipierii săi, o intervenţie reuşită sau un gol încasat având prioritate la print.
click pe imagini pentru mărire şi descriere










Şi apropo de fotografia din meciul cu Farul, iată şi desenul post-meci. A fost un fel de premoniţie, întrucât peste doar trei luni de la confruntarea de pe malul Mării Negre, Adamache asigura victoria României cu Cehoslovacia la Cupa Mondială Mexico 70.

Stere Adamache a fost primul portar „stegar” care a apărat în 100 de meciuri în Liga 1, şi singurul cu peste 200 de prezenţe între buturile braşovene pe prima scenă (248). În total, Baronul a strâns 310 apariţii pentru Steagu’ în toate competiţiile oficiale (Liga 1, Liga a 2, Cupa României, Europa League, Cupa Balcanică), fiind cel mai galonat portar braşovean din toate timpurile.
Cu şapte prezenţe şi în poarta primei reprezentative a României, dintre care trei ca titular la Campionatul Mondial Mexico 70, Stere Adamache este, pur şi simplu, cel mai bun.