La începutul anilor 1970 „stegarii” aveau câţiva tineri jucători care-i făceau pe suporteri să privească surâzători spre viitor, aproape un întreg prim XI fiind constant în atenția selecționerilor Naţionalelor de tineret şi juniori!

Nicolae Florescu a ajuns în Naţionala U21 din postura de golgeter în liga secundă pentru Steagu’, dar eficacitatea la nivel de club a jucătorului originar din Codlea nu s-a transferat şi sub Tricolor. Marin Olteanu, în schimb, după 13 apariţii pentru România U23, mai multe decât oricare alt „stegar”, şi opt minute la Casablanca în ianuarie 1972 pentru prima reprezentativă, a ieşit complet din planurile tactice ale Naţionalei după ce şi-a rupt piciorul în toamna acelui an, într-un meci cu Rapidul. Fundaşul central „stegar” avea doar 22 de ani.

Sándor Gergely, cu 17 apariţii, a stabilit recordul „stegar” pentru România U18, dar apoi, în ciuda prestaţiilor constante pentru club, n-a mai reprezentat ţara decât de patru ori la nivel U23. Stelian Anghel, Ion Mateescu, Valentin Miklos şi Ioan Nagy sunt alţi băieţi care au ajuns să asculte imnul după ce s-au călit în iarba din Bartolomeu.

Dintre toţi braşovenii acelei perioade, unul a reuşit să depăşească toate barierele.

---

Vezi aici episoadele anterioare

---

În primăvara lui 1973 România visa cu ochii larg deschişi a doua calificare consecutivă la un turneu final de Campionat Mondial. Aventura mexicană din urmă cu trei ani şi cochetarea cu semifinalele Euro 72 le-au insuflat Tricolorilor apetitul pentru reflectoarele strălucitoare ale marii scene.

Dar un sfârşit de septembrie în Leipzig, când un egal era tot ce trebuia, a năruit totul şi România începea reconstrucţia.

Între jucătorii vizaţi pentru acest proiect se afla şI tânărul fundaş braşovean Teodor Anghelini, care abia ce-şi făcuse singur cadoul de majorat: câştigarea locului de titular în defensiva de fier a Steagului.

Briceagul

---

Între debutul lui Anghelini în echipa U18 a României şi cel din prima reprezentativă au trecut numai doi ani şi jumătate. Totul a început în Gera, un oraş aflat la puţin peste 100 de kilometri sud de Leipzig, în vara lui 1971, când sentimentul unei calificări ratate părea dispărut pentru totdeauna.

Au urmat alte zece meciuri pentru Anghelini la nivel juniorilor, majoritatea cu el şi Ioan Nagy, coechipierul de la Steagu’, în centrul defensivei. Victoriilor la acest nivel le-au urmat selecţiile în Naţionala de tineret, apoi, pe 23 martie 1974, Parisul!

Evoluţiile constante şi uneori chiar decisive pentru echipa de club l-au propulsat pe Teodor Anghelini – la 20 de ani abia împliniţi pe 5 martie – direct în primul 11 al României, alături de internaţionali consacraţi precum Cornel Dinu, Florea Dumitrache sau Rică Răducanu.

Scriitorul Fănuş Neagu, în schimb, avea o altă perspectivă asupra lucrurilor.

---

Pe lângă talente de primă mână, cum ar fi Cristache şi Kun, au dat năvală alde Mircea Sandu, Troi şi Anghelini, sub pasul cărora firul ierbii se sime colindat de gândul sinuciderii.”

Fănuş Neagu

---

---

Firele de iarbă a 18 stadioane diferite au simţit fiorul apocaliptic al pasului făcut de Teodor Anghelini, care a jucat 25 de meciuri pentru România, fiind integralist în 23.

Primele şase apariţii au fost din postura de „stegar”, iar dacă în vara lui 1974 nu s-ar fi realizat transferul la Steaua Bucureşti, probabil că Anghelini l-ar fi întrecut pe Adamache în topul celor mai selecţionaţi „stegari”.

Sau poate că s-ar fi sfârşit subit cariera lui sub Tricolor, mai ales că tipul chiar nu era agreat de presă.

---

Băiatul ăsta din Braşov care intră în adversar ca un briceag sicilian (…) este în stare să pună catedrala din Madrid în unghiul de înclinaţie al Turnului din Pisa şi să înghită un taur cu matador cu tot.”

Fănuş Neagu, evident

---

Prima parte a acelui an care a precedat Campionatul Mondial a mai pus România faţă-n faţă cu Brazilia, Argentina şi Olanda – echipe care au dominat şi vor domina fotbalul acelui deceniu.

Chiar dacă românii au revenit fără vreo victorie din cele trei deplasări, probabil că Fănuş Neagu a zâmbit mulţumit când i-a ajuns sub ochi analiza făcută Tricolorilor de ziarul brazilian O Jogo, care îl notase pe Anghelini cu nota 4 – „A trebuit să se lupte cu abilul Edu, ajutat de Marinho şi Rivelino. A pierdut disputa.„

Edu şi Rivelino – nimeni alţii decât campionii mondiali din 1970. Edu i-a şi propus l-a final tânărului fundaş braşovean schimbul de tricouri „şi m-a felicitat. Eu însă nu sînt mulţumit de cum am evoluat” (Sportul, 22 aprilie 1974). Cei de la revista Fotbal erau în asentiment cu Edu şi l-au notat pe Anghelini cu 8, spunând că a fost printre cei mai buni tricolori de pe gazon, prestaţiile sale fiind la fel de apreciate şi în celelalte două partide.

Or fi presa brazilienă prea dură, sau a nostră prea îngăduitoare?

A pierde fără a fi învins

---

Campania de calificare a României în sferturile Euro 76 a început cu un 0-0 la Copenhaga. Chiar dacă Tricolorii şi-au văzut două ocazii respinse de pe linia porţii, un egal pe teren scandinav nu era chiar rău până la urmă.

Înaintea primelor meciuri acasă din preliminarii a fost egalul de la Madrid, din aprilie 1975, care a indus îngrijorare Spaniei şi a dat încredere României.

Mai ales încredere României!, întrucât era prima vizită pe Bernabéu după umilitorul 0-6 din urmă cu 13 ani, tot în calificările unui Euro, iar Naţionala a stopat astfel elanul luat de iberici prin victoriile din Danemarca şi Scoţia.

---

Victoria din mai cu Danemarca (6-1) i-a adus pe Tricolori şi mai aproape de sferturile Campionatului European, însă golul egalizator din ultimul minut al scoţianului McQueen, în prima zi a lunii iunie, seta pentru toamnă o finală România – Spania.

Cele mai bune momente ale României în acea campanie de calificare au fost egalului din Madrid (stânga) şi victoria cu Danemarca (dreapta). Teodor Anghelini este al doilea de la dreapta în rândul de jos (foto stânga) şi al şaselea de la stânga (foto)

surse foto: El Mundo Deportivo, 17 aprilie 1975 şi Grupul Retro Tiki Taka

---

Spania sosea la Bucureşti în noiembrie, pentru ultimul ei meci din preliminarii, cu opt puncte în cont. România, cu cinci puncte şi un meci rămas de jucat, la Glasgow, trebuia să învingă pentru a nu ieşi din cursa calificării.

Din păcate Teodor Anghelini a avut fix în această partida cea mai ineficientă prestaţie în tricoul României, purtând varii grade de responsabilitate pentru ambele goluri spaniole. În special primul a fost un masterclass de calcule greşite, lipsă de luciditate şi neinspirată canalizare a energiilor.

Naivitatea de începător la acea fază din minutul 29 nu se poate explica prin tinerețea lui Anghelini. Braşoveanul era la al 17-lea start consecutiv în echipa Naţională – adică jucase toate minutele disponibile din 1974 încoace – aşa că experienţa era acolo.

---

„România a avut noroc să-şi menţină invincibilitatea de opt ani.” – referire la faptul că Naţionala nu mai pierduse un meci acasă, oficial sau test, din iunie 1967.

conform presei spaniole

---

Egalul remontat de Tricolori în ultimele 20 de minute nu a putut fi completat cu esenţialul gol trei, iar la ultimul fluier ibericii se bucurau pentru realizarea calificării matematice.

În Scoţia, cu o săptămână înainte de Crăciun, România termina pentru a 5-a oară la egalitate în aceste preliminarii. Dacă ar fi învins Spania, atunci remiza de pe Hampden Park le-ar fi fost de ajuns Tricolorilor pentru o întâlnire în sferturile Euro 76 cu Germania de Vest, campioana europeană şi mondială en-titre.

Prestaţia sub-standard a lui Teodor Anghelini în egalul cu Spania nu a fost, însă, cauza principală a necalificării. Spania a dominat aproape tot meciul şi a profitat de precauţia exagerată a băieţilor antrenaţi de Valentin Stănescu

Dar fotbalul românesc nu putea întrerupe bogata sa tradiţie a ţapilor ispăşitori.

---

• 

• 

• capturi video din meciul test cu Franţa (stânga) şi din meciul retur cu Danemarca (dreapta)

---

Pentru tânărul Anghelini, anii care au urmat i-au mai adus doar patru apariţii în tricoul primei reprezentative şi alte trei în echipa olimpică – şi această din urmă experienţă fiind marcată de o calificare ratată la foto finish, Franţa zburând spre Jocurile Olimpice de la Montréal graţie golaverajului.

După meciul cu Polonia din 1979, ultimul sub Tricolor, Teodor Anghelini era al 2-lea cel mai selecţionat braşovean din istorie, înaintea lui fiind doar legendarul Iuliu Bodola (48).