Când Coreea de Nord a jucat un meci de fotbal la Brașov | 1959

Stegarii tocmai învinseseră CCA București (viitoarea Steaua) la mijlocul lunii septembrie 1959, o echipă cu care se vor afla în luptă pentru titlu, iar la orizont aștepta Farul Constanța, dornică să insufle brașovenilor prima înfrângere a sezonului.

Între aceste două meciuri extrem de importante și solicitante, băieții lui Silviu Ploeșteanu au întâlnit pe 24 septembrie 1959, la patru zile după confruntarea din campionat cu CCA, echipa… Cantonamentului Central Sportiv din Republica Populară Democrată Coreeană – „o echipă de tineret coreeană (…) o școală pregătitoare de elemente sportive fruntașe. În prezent această formație nu participă în campionatul R.P.D. Coreene; la anul ea va face parte din cele 12 echipe fruntașe ale țării” (Informația Bucureștiului, 18 septembrie 1959)

Mai simplu zis: Coreea de Nord!


O extrem de tânără echipă nord-coreeană, cu jucători cu vârste între 16-19 ani.

Asiaticii sosiseră în România în dimineața zilei de 13 septembrie și au jucat două meciuri înaintea celui din Orașul Stalin, numele Brașovului în acea perioadă: o înfrângere cu CCA București (1-3) și o victorie la Sinaia cu echipa locală Carpați (1-0).

Actualul stadion Silviu Ploeșteanu a fost gazda acestui inedit meci amical, în care brașovenii au oferit o replică precaută, nedorind să-și asume riscuri inutile înaintea meciului cu Farul, de peste trei zile. În aceste condiții, „spre surprinderea numărului mare de spectatori prezenți pe stadionul Tineretului, ieri, echipa Steagul Roșu a părăsit terenul învinsă de un adversar mai bun” (Drum Nou, 25 septembrie 1959).

Același ziar local notează că stegarii „au dat impresia că iau jocul ușor”, fapt ce le-a permis nord-coreenilor să aibă ocaziile cele mai bune în prima repriză.

Chiar dacă după pauză brașovenii au dorit să crească presiunea la poarta adversă, defensiva oaspeților și-a păstrat concentrarea. După ce a încasat unicul gol al meciului în minutul 78, „după o acțiune în viteză a lui Iang Sîng-Cial”, echipa de sub Tâmpa n-a mai reușit să monteze alte acțiuni ofensive până la sfârșit. Octavian Zaharia a fost singurul stegar al cărui joc a fost apreciat, în vreme ce la spectrul opus s-a aflat Emanoil Hașoti, care a fost schimbat la pauză din cauza atitudinii nesportive și a comportării indisciplinate.

Iată și echipele din acea zi, cu numele jucătorilor nord-coreeni scrise în varianta romanizată.

Steagul: Ghiță (Cerneanu) – Moarcăș, Zaharia, Tîrnoveanu – Bîrsan, Szigeti – Hașoti (Campo), Mészáros, Proca, Gane, David

Coreea de Nord: Li Gîn-Hak – Sîn Iang-Chin, Li Hak-Bok – Liu Zung Gan, Kim Il Iang – O Iun-Chiang, Kim Sang San, Bak Du-Ik, Kim Sang Chil, Hong De-Fa, Iang Sîng-Cial


Câțiva dintre tinerii jucătorii nord-coreeni aflați în acea zi de toamnă la Brașov au scris istorie mai târziu.

Peste șapte ani, la Cupa Mondială din Anglia, după ce a pierdut în fața Uniunii Sovietice (0-3), Coreea de Nord a remizat cu Chile (1-1), semi-finalista precedentului mondial, și a învins Italia (1-0) pentru clasarea pe locul 2 în Grupa a 4-a. Golul victoriei istorice a fost înscris de Pak Doo-ik, unul din remarcații meciului de la Brașov (în cronică apare în varianta romanizată, Bak Du-Ik).

Fundașul Shin Yung-kyoo (Sîn Iang-Chin) a fost integralist în toate cele patru meciuri, mijlocașul Oh Yoon-kyung (O Iun-Chiang) a fost om de bază în trei partide – inclusiv cea cu Italia, iar atacantul Kim Seung-Il (Kim Sang Chil) a evoluat toate minutele contra URSS și Chile. Portarul Lee Keun-hak (Li Gîn-Hak) a făcut și el parte din lot, dar a fost rezervă.

Vreme de 28 de ani, până la SUA 1994, aceasta a fost singura victorie a unei țări asiatice la Campionatul Mondial.


Nord-coreenii au fost aproape de un nou șoc și în sferturi, în fața Portugaliei.

În minutul 25 tabela de pe Goodison Park arăta 3-0 (!) pentru anonima echipă din Orientul Îndepărtat, dar lusitanii au reușit să întoarcă rezultatul, marele Eusébio marcând patru din cele cinci goluri.

Puteți citi mai jos cronica meciului Steagul Roșu Orașul Stalin – Cantonamentul Central Sportiv din Republica Populară Democrată Coreeană așa cum a apărut în ziarul local Drum Nou. (click pe imagine pt. mărire)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.