În anii 1960 toată lumea își dorea să joace măcar un meci contra unei echipe braziliene. Succesul Seleção în finala Cupei Mondiale din 1962 (al 2-le titlu consecutiv) și faima aproape biblică a lui Pelé învăluiau într-o magie ce părea venită de pe altă lume întreg fotbalul brazilian.
Din fericire pentru stegari, ei au avut de două ori ocazia să joace împotriva unei echipe din Țara Cafelei.
Episodul 1 – Brazilienii de sub Tâmpa
Să dăm ceasul înapoi câteva decenii, până în vara anului 1964, când țara noastră a fost vizitată de Bonsucesso Rio de Janeiro, echipă care activa în prima ligă a statului Rio de Janeiro – Campeonato Carioca – alături de mult mai sonorele Flamengo, Fluminense, Vasco da Gama sau Botafogo.
Bonsucesso era a patra echipă braziliană care evolua în România, și după meciuri la București (victorie 1-0 cu Rapid) și Pitești (înfrângere 1-2 cu FC Argeș), roș-albaștrii au urcat și la munte, iar pe 2 iunie 1964, de la ora 17:00, s-au aflat față-n față cu Steagul Roșu Brașov pe stadionul Tractorul.
De mult timp iubitorii sportului din Brașov nu au mai avut o asemenea satisfacție ca în urma partidei dintre Steagul roșu și Bonsuccesso, disputată marți pe stadionul Tractorul și încheiată cu meritata victorie a echipei locale: 3-1 (2-0).”
C. Gruia, Sportul, 3 iunie 1964
Evoluția ambelor echipe, dar mai ales a stegarilor, a fost pe gustul spectatorilor care au umplut până la refuz tribunele fostei arene din strada 13 Decembrie.
Scorul final, 3-1, putea fi chiar mai mare (Szigeti a ratat un penalty în min. 6, pe lângă alte numeroase ocazii risipite de coechipierii săi), José atenuând spre final rezultatul de 3-0 stabilit de Necula (min. 35), Năftănăilă (41) și Selymesi (50).
O apreciere aparte îi revine șeptarului brașovean Emanoil Hașoti, „care prin cursele sale deosebit de spectaculoase și eficace și-a adus contribuția la toate cele trei goluri” (idem).
A fost un joc plăcut, în care a cîștigat echipa mai bună. Steagul roșu mi-a lăsat o frumoasă impresie și a meritat victoria. Echipa noastră n-a jucat la valoarea ei, resimțindu-se după eforturile făcute în ultimele două luni, cînd a susținut 22 de jocuri internaționale.”
Romeo Dias, conducătorul Bonsucesso, Drum Nou, 3 iunie 1964
Într-adevăr, echipa braziliană (fondată în 1913) colindase trei continente în ultimele luni, jucând în Asia, Africa și Europa, printre ultimele rezultate înaintea sosirii în România fiind o victorie la Sofia cu Bulgaria (3-2), viitoarea adversară a României din calificările pentru Jocurile Olimpice de la Toyko, din toamna acelui an.
Iată formațiile din acea zi:
STEAGUL ROȘU: Haidu – Zaharia, Jenei, Szigeti, Nagy – Campo (min. 66 Pescaru), Seredai – Hașoti, Năftănăilă, Necula (min. 75 Dodu), Selymesi (min. 75. Campo)
BONSUCESSO: Antoninho – Marcello (min. 73 Walter), Claudeonor, Decio, Canario (min. 35 Nélson) – Jaimé, Helinho – Luis Carlos (min. 68 Rico), José (min. 86 Dejair), Carlinhos, Wellis
Episodul 2 – „Victorie după un joc care a răscolit amintiri”
Cesso – așa cum este alintată de fanii săi – a revenit sub Tâmpa peste patru ani.
Era octombrie 1968, iar Steagul Roșu Brașov trecuse în ultimele luni prin mai multe zdruncinături, cele mai puternice fiind prima retrogradare din istorie în liga secundă și despărțirea după 20 de ani de antrenorul Silviu Ploeșteanu.
Brazilienii, în schimb, rămăseseră aceeași echipă de mijlocul clasamentului în Campeonato Carioca, dar mereu capabilă să furnizeze surprize, cum ar fi victoria cu 2-0 reușită pe Maracanã în fața lui Flamengo în recent încheiatul sezon.
Turneul românesc al celor de la Bonsucesso era perfect echilibrat: 1-1 cu Progresul București, 2-4 cu FC Argeș, și 5-3 cu Poli Iași. Pe 30 octombrie 1968 a fost rândul stadionului Silviu Ploeșteanu (Tineretului) să-i primească pe oaspeții de peste ocean.
Recomandată pentru spectaculozitatea jocului său, precum și prin rezultatele obținute pînă acum, echipa F.C. Bonsucceso este așteptată cu legitim interes de iubitorii fotbalului din Brașov. De fapt, întîlnirea de azi cu Steagul roșu constituie pentru fotbaliștii brazilieni un prilej de revanșă pentru înfrîngerea suferită în urmă cu patru ani, cînd stegarii au terminat învingători cu scorul de 3-1.”
Șt. Pervulescu, Drum Nou, 30 octombrie 1968
Echipa de sub Tâmpa a câștigat și de această dată, dar scorul final a fost mult mai înșelător față de cel din prima întâlnire.
Galben-negrii au întors rezultatul după ce Valdyr plasase o lovitură liberă la vinclu în minutul 15, însă dubla lui Dorin Necula (min. 34 și 49) a rămas stingheră pe tabelă doar din neatenție și ghinion.
Localnicii au realizat unul dintre cele mai frumoase jocuri din ultimii ani. Victoria lor putea fi mai clară, dar… fundașul central Surandir a scos de două ori mingea de pe linia porții (min. 82, 85), Pescaru a tras în bară (min. 42), iar Florescu a ratat copilărește în min. 35, 38, 76 și, mai ales, 88.”
Carol Gruia, Sportul, 31 octombrie 1969
Ștefan Pervulescu de la ziarul local Drum Nou aprecia și el că stegarii „ne-au amintit prin verva lor deosebită de echipa care cu ani în urmă ne-a adus atîtea satisfacții”, găsind cuvinte de laudă și pentru adversari: „Jucătorii de la F.C. Bonsucceso din Rio de Janeiro s-au dovedit demni ambasadori ai fotbalului din țara lui Pele, ei fiind partizanii unui joc ofensiv, care n-are nimic în comun cu schemele magice ale apărărilor supranumerice.”
Dacă meciul de la Brașov a fost la un nivel unanim apreciat, obositorul turneu internațional întreprins de Bonsucceso a revelat spectatorilor de prin alte orașe din țară că brazilienii sunt și ei simpli muritori, publicul fiind tot mai puțin impresionat de ceea ce oaspeții sud-americani mai puteau să ofere.
Mai jos puteți citi cronicile celor două meciuri, așa cum au apărut în ziarul național Sportul și în ziarul local Drum Nou (click pe imagini pt. mărire).
La Stegaru' 