Douăzeci și opt de arbitri și conducători de cluburi arestați de-a lungul unei anchete începută la mijlocul lui 1981 și care a durat 2 ani de zile. Un dosar pentru bani negri şi abuz în serviciu, şi un altul pentru dare şi luare de mită către arbitri au făcut „opera” procurorului Eugen Felteş Vasiliu, cel care a instrumentat cazul.

TEORIA CONSPIRAŢIEI

Fusese cel mai mare scandal de corupţie de până atunci din fotbalul românesc şi totul începuse de la… Braşov. Şi totul începuse cu un refuz. După un campionat onorabil (şi un tur de-a dreptul fenomenal) cu nou-promovata FCM Braşov, antrenorul Nicolae Proca este invitat de către generalul Marin Dragnea, preşedinte al Comitetului Olimpic Român, să preia funcţia de selecţioner al echipei Naţionale de fotbal. Invitaţia venea în urma eşecului cu 0-1 suferit de echipa României în faţa Ungariei, la Budapesta (13 mai 1981), în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal 1982. Proca, adeptul unui stil liberal de practicare a meseriei de antrenor îi pune lui Dragnea următoarele condiţii: selecţie proprie, stabileşte singur locul şi perioada de cantonament, stabileşte singur programele meciurilor pe care urma să le joace Naţionala. Revolta lui Proca faţă de sistemul după care „mergeau” lucrurile la Naţională îl enervează la culme pe generalul Dragnea, acesta percepând condiţiile antrenorului Proca drept un refuz categoric. Astfel, raportează situaţia primului-ministru, Constantin Dăscălescu: „Să trăiţi tovarăşe! Raportez că tovarăşul Proca a refuzat să preia conducerea lotului naţional de fotbal, ba mai mult, a încercat să submineze autoritatea federaţiei!”. „Nici o problemă, tovarăşe Dragnea. Voi lua legătura cu tovarăşul Ceauşescu în ceea ce priveşte situaţia dată”.

La puţin timp după terminarea sezonului 1980/81, preşedintelui României de la acea dată, Nicolae Ceauşescu, îi parvine o scrisoare dactilografiată, semnată de un grup anonim de muncitori de la Uzina „Steagul Roşu”. Iată ce spune această scrisoare:

Ce-ar fi dorit „muncitorii” să se „constate la sursă” nu ştiu pentru a doua pagină din această scrisoare nu am găsit-o. În condiţiile în care Proca refuza, ba chiar prin condiţiile sale submina autoritatea FRF-ului, este interesantă menţiunea că antrenorul „stegarilor” primea o primă dublă faţă de restul echipei. Permiteţi-mi să mă îndoiesc de faptul că această scrisoare a fost într-adevăr scrisă de un grup „anonim” de muncitori ai uzinei. Iar îndoiala nu vine din patriotismul local sau admiraţia ce o am pentru regretatul nea’ Nicu Proca ci din faptul că astfel de practici, de anunţare a unei fărădelegi sau cerere de investigare direct de la sursă erau comune în timpul regimului. În 1950, schimbarea numelui oraşului a survenit tot în urma unei depeşte în care „oamenii muncii” (în fapt agenţi ai Securităţii) ai urbei cereau ca cinstea de a se numi „Oraşul Stălin” să revină Braşovului. Dar despre această poveste în septembrie.

Revenind la cazul domnului Proca. Cum ziceam, scrisoarea „muncitorilor” către preşedintele Nicolae Ceauşescu avea toate şansele să fie opera unor agenţi ai Securităţii. TOTUŞI! Deşi reuşise o promovare en-fanfare cu echipa locală de fotbal, Nicolae Proca nu era cel mai iubit dintre braşoveni. Episodul „Târgovişte ’77”, când echipa antrenată atunci de el, CS Târgovişte, spulbera pur şi simplu Steagul în meciul direct pentru promovare, se poate să fi contribuit la „demascarea” practicilor necurate folosite de către conducătorii uzinei şi ai clubului. Că or fi fost agenţi sau chiar turnători din rândurile muncitorilor, cert e că Ceauşescu a dat undă verde pornirii unei anchete la clubul de fotbal al uzinei de autocamioane. Grație „stegarului” Vasile Sala din Arad, raportul din august 1981 privind „banii negri” din fotbalul braşovean poate fi acum citit (şi interpretat) de toţi „stegarii” şi nu numai.

PAG. 1

Glumind puţin, putem spune că FCM Braşov adoptase înaintea celorlalte cluburi din ţară o formă de organizare Occidentală bazându-se pe cotizaţiile muncitorilor fabricii, care însă nu primeau justificări despre destinaţia banilor pe care îi dau. Mai mult, unele sume, care trebuiau în mod normal să fie folosite pentru răsplătirea muncitorilor harnici (adică oferirea de prime), erau deturnate, după cum reiese din raport, spre alţi muncitori „după criteriul afinităţii faţă de echipa de fotbal”.

PAG. 2

4.878.000 de lei strânşi vreme de doi ani, de când echipa îşi schimbase numele din Steagul Roşu în FCM, de la 7 mii de muncitori. Folosiţi cum? Conform raportului astfel: în primul rând prin coruperea arbitrilor, a observartorilor de meci, dar şi a comentatorilor de radio, de la TV sau a cronicarilor de meci. Altfel, „nepotismul” era în floare, iar diverse persoane, printre care şi unele soţii ale fotbaliştilor „stegari”, au fost angajate la uzină fără însă a presta muncă propriu-zisă, dar primind un salariu cuprins între 1400 şi 2000 de lei care, cum se spune, erau bani la vremea aia.

În pagina a doua a raportului se mai precizează cum încă din 1979 erau descoperite şi analizate diverse nereguli financiare la club care n-au trecut în faza de anchetă graţie bunăvoinţei prim-secretarului oraşului, Ion Drăghici, care nu a aprobat desfăşurarea unei anchete. Este acesta un semn că, într-adevăr, evaziunea fiscală practicată de oamenii din conducerea uzinei şi a clubului era cât se poate de reală şi nu o fabricaţie a celor de la centru? Mai ales că suspiciuni existau încă din 1979, deci cu mult timp înainte ca Nicolae Proca să primească propunerea de a prelua Naţionala României.

PAG. 3

Toată operaţiunea se pare că a fost tolerată până în momentul în care Nicolae Proca pune o serie de condiţii imposibile pentru preluarea Naţionalei de fotbal, fapt ce atrage furia celor „de la centru” şi implicit anchete adânci în sistemul managerial al clubului. Majoritatea sancţiunilor sunt condamnări cu suspendare (Proca primeşte 4 luni cu suspendare) şi „mustrări” severe.

Din acest raport reiese o analiză „la sânge” a traseului banilor şi a sumelor implicate în această operaţiune uriaşă de spălare de bani. Un fel de „manual de delapidare” dacă vreţi. Sumele sunt atât de exacte încât nu te poţi îndoi de veridicitatea lor. Se naşte acum o întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă în mai 1981 Nicolae Proca ar fi preluat Naţionala de fotbal a României? Probabil că toată afacerea ar fi fost trecută sub tăcere până la primul eşec major (ratarea calificării la Campionatul Mondial din 1982). De altfel, Nicolae Rainea, unul din arbitrii europeni de top ai acelei perioade a fost şi el implicat în scandalul de corupţie din fotbalul românesc dar a fost „graţiat” pentru că urma să oficieze meciuri la Mondialul spaniol.

MÂNA LUNGĂ A JUSTIŢIEI

Aşa cum se menţionează spre finalul raportului „organele de stat împreună cu Curtea Superioară de Control şi Ministerul Finanţelor, au primit sarcina să extindă verificarea şi la alte cluburi la care au fost săvârşite asemenea nereguli”. Şi a urmat potopul. După dosarului „banii negri şi abuz în serviciu” de la FCM Braşov, a urmat cel pentru „dare şi luare de mită către arbitri”.

Fieare club avea arbitrii lui. N-am stat să judecăm arbitrii amărâţi, care se vindeau pe 300 de lei, fiindcă erau extremi de mulţi! I-am adunat pe cei care au primit sume mari. În 1981, arbitrii s-au vândut pentru sume cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei!”

Eugen Felteş Vasiliu, procurorul care a instrumentat cazul de corupţie din 1981 (evz.ro, 15 aprilie 2009)

Opt condamnări cu trimitere la închisoare, plus nenumărate condamnări cu suspendare şi suspendări din funcţie a fost rezultatul final al anchetei din acea perioadă.

---