Brașovean cu junioratul făcut la FC Brașov spre sfârșitul anilor 1990, Marian Constantinescu a jucat majoritatea carierei pe la alte echipe românești, cea mai îndelungată perioadă fiind la Ceahlăul Piatra Neamț (2010-2014). Sub Pietricica, a contribuit cu 10 goluri la promovarea reușită în primul an, marcând în următoarele trei sezoane de alte 12 ori. Din cauza problemelor financiare, nemțenii nu i-au putut reînnoi contractul.
Constantinescu împlinise 33 de ani când a revenit la FC Brașov, în vara anului 2014. Debutase în prima ligă pentru Steagu’, pe 4 decembrie 1999, pe când avea 18 ani, într-un 2-2 pe Ghencea cu Steaua. Mai avusese un popas de un sezon, aducându-și aportul la promovarea din 2008, dar acum spera să prindă rădăcini la echipa care-l crescuse.
„Sunt extrem de bucuros pentru faptul că revin acasă după șase ani. Am fost dorit atât de cei din conducerea clubului, cât și de antrenor, iar acest lucru îmi dă încredere. Întotdeauna eu m-am pus în slujba echipei și am jucat unde a dorit antrenorul. Important este ca echipa să își îndeplinească obiectivele”
Marian Constantinescu, Monitorul Expres, via ProSport
Echipa, însă, era deja conectată la aparate, cu probleme financiare acute și datorii tot mai mari, în special față de jucători și staff, întârzierile salariale de 5-6 luni devenind în ultimii ani o realitate cu care și Constantinescu va trebui să coabiteze. Cele 9 goluri pe care le-a marcat în turul campionatului 2014-2015 au contribuit enorm la menținerea pulsului firav. Era al 4-lea golgeter al Ligii 1 în pauza de iarnă și visa cu mai multă încredere ca niciodată chiar și la Națională. „Simt că pot da totul pe teren și că sunt pregătit”, spunea Constantinescu într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, citat de newsbv.ro.
Cele 9 reușite în sine reprezentau deja recordul său de goluri într-un sezon de primă ligă. Deși Constantinescu jucase de-a lungul anilor pe mai multe posturi, nefiind cunoscut, până atunci, ca un marcator nativ, se părea că stegarii au descoperit în veteranul de 33 de ani un atacant de primă mână. Dacă mai înscria încă de atâtea ori și în retur, probabil că ar fi câștigat titlul de golgeter (ceferistul clujean Grégory Tadé a primit această distincție pentru cele 18 goluri), iar FC Brașov s-ar fi menținut în Liga 1…
Din păcate, Constantinescu a găsit plasa adversă numai de două ori în acea primăvară de coșmar, oferind, însă, și trei pase decisive care au prelungit încrederea în salvarea de la retrogradare până în ultima etapă a sezonului.
Ineficacitatea se explică și prin despărțirea în pauza de iarnă de jucători precum Serginho (4 pase decisive), Rareș Enceanu (3) sau Ștefan Grigorie (2 goluri), forța ofensivă a echipei diminuându-se considerabil. Din februarie și până la sfârșitul lunii mai, stegarii au marcat numai 13 goluri, față de cele 20 din tur. Una peste alta, Costică a fost implicat în 45% din golurile galben-negrilor în acel campionat: 11 reușite și 4 assist-uri.
Ar fi putut rămâne o moștenire admirabilă.
Golgeter fără glorie

Când fluierul final al campionatului 2014-2015 a răzbătut peste „Silviu Ploeșteanu”, confirmând retrogradarea în Liga a 2-a, Marian Constantinescu a părut că vrea să dărâme toate lucrurile bune prin care a contribuit de-a lungul celor 34 de etape la fărâma de speranță. „Nu mă interesează de FC Brașov”, a răspuns, fără a sta pe gânduri, reporterului DigiSport în interviul de după meciul cu Gaz Metan Mediaș (0-0). „Mă interesează de copilul meu, care a fost în tribună. (…) Nu mă interesează că am dezamăgit clubul – cu toate că nu este cazul – sau pe altcineva. Singurul lucru e că mi-am dezamăgit copilul și că o s-o iau de la capăt de la altă echipă”. Deși căpitanul echipei mai avea un an de contract cu FC Brașov, decizia de a părăsi clubul fusese luată înainte de ultimul duș al sezonului.
Și a luat-o de la capăt peste zece zile la Concordia Chiajna, echipa care beneficiase cel mai mult de remiza albă din Bartolomeu, deși mai primise oferte de la Viitorul Constanța, Dinamo București, sau CSMS Iași (Monitorul Expres, 28 august 2020). Medieșenii s-ar fi salvat cu o victorie, astfel că transferul lui Constantinescu în Ilfov a amplificat suspiciunile că o parte din stegari (dacă nu chiar toată echipa) au fost motivați financiar să-i ajute pe galben-verzi. Un succes brașovean nu ar fi periclitat planurile Concordiei, care învinsese Petrolul cu 3-2, după ce a fost condusă cu 1-0 și 2-1.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a deschis o anchetă, peste care a pus verdictul aproape un an mai târziu, pe 11 aprilie 2016: „respinge sesizarea ca neîntemeiată.” (sursa). Sursa adevărată a banilor o cunosc doar oamenii care i-au împărțit în vestiar în acea seară, în timp ce aproximativ 2000 de suporteri stegari încă mai tărăgănau prin tribuna a doua minute după meci, sub stropii ploii de primăvară, încercând parcă să amâne concluzia celor întâmplate pe teren.
Când am venit anul trecut la Brașov, am zis că o să mă retrag aici. Dar știți cum e în viață, nu poți să-ți planifici ce faci. Dorința mare era ca să mă retrag de aici, dar poate peste doi ani, când îmi închei contractul cu Chiajna, sper într-o revenire în Liga 1 la Brașov.”
Marian Constantinescu, orangesport.ro
Steagu’ a jucat ultimul său meci în Liga 1 pe 27 mai 2015. Scandalul din jurul retrogradării lipsită de glorie și suspectată de dezonoare n-a cules prea multe simpatii pentru galben-negri. Chiar și suporterii stegari sperau că va urma o perioadă de purificare și fortificare a echipei în liga secundă. Peste numai doi ani, FC Brașov se desființa.
Descoperă mai multe la La Stegaru'
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.