O echipă pe săptămână: 1969

„Stegarii” și Tinerii Africani. Pe 10 septembrie 1969, echipa de sub Tâmpa a jucat pentru prima dată în istoria ei contra unei echipe africane – Young Africans Dar es Salaam. Aceștia tocmai câștigaseră pentru a doua oară la rând titlul în Tanzania (dintr-un total de 27, ultimul cucerit în 2017). Brașovenii, deși abia reveniseră în…

Rivalităţi fotbalistice în Braşovul de acum peste un secol

Convinşi că sacrificiul lor va transforma definitiv rolul naţiunii române în cadrul Imperiului Austro-Ungar, aproape 500.000 de români transilvăneni (sursa) au plecat începând cu 1914 pe frontul Primului Război Mondial cu Armata Imperială. Paginile publicaţiei braşovene Gazeta Transilvaniei din acei ani consemnau împreună cu situaţia de pe front şi numele tinerilor români, localnici şi nu…

Un stadion din cartierul Noua, Braşov

Au trecut mai bine de 8 ani de când am călcat ultima oară pământul a ceea ce cândva a fost stadionul campionatului inter-secţii al Uzinei de Autocamioane ROMAN, ex-Steagul Roşu, ex-U.A.B.. Poţi vedea aici nişte poze şi citi cum trebuia să sari peste un braţ al canalului Timiş ca să ajungi la teren. Am ajuns…

Prima calificare din istorie în şaisprezecimile Cupei | 1942

Nu ştim încă dacă e şi prima participare „stegară” din istorie în Cupa României, dar ştim sigur că e pentru prima oară când băieţii noştri, sub denumirea UAB (Uzinele Astra Braşov), ajungeau până pe panoul prinicipal al competiţiei: în şaisprezecimi, coane! Echipa uzinelor de armament a fost a 24-a care s-a înscris în competiţia pe…

Un cer senin ne aşteaptă

Acum doi ani pe 5 octombrie mă bătea vântul şi uda ploaia în timp ce priveam cum „stegarii” sunt nimiciţi de Sfântu’ în Cupă. Pe mine şi încă vreo 50 de inşi, într-o după-amiază de miercuri. Avându-l căpitan pe actualul „stegar” Răduţoiu, cu Ţuţu titular şi Răzvan Damian, Sică Burlacu şi Daniel Dumbravă pe banca…

„Stegarii” faţă-n faţă cu Bologna şi Atlético Madrid în septembrie 1966

În septembrie 1966, după doar două etape din noul campionat, „stegarii” lui Silviu Ploeşteanu onorau invitaţia echipei italiene FC Bologna de a participa la prima ediţie a Trofeului Renato Dall’Ara. Competiţia desfăşurată între 3 şi 7 septembrie 1966 a reunit patru echipe: Spartak Moscova, Atlético Madrid, FC Bologna şi, bienînţeles, Steagul Roşu Braşov. Cine-i Renato…