Trecut-au anii

Acum două zile, pe 27 mai, s-au împlinit zece ani de când Steagu’ a retrogradat din Liga 1. Mi-amintesc ca și cum ar fi fost ieri încordarea din teren, ocaziile lui Aganovic și Țâră, speranța firavă că prin alte părți din țară jocul rezultatelor ne va fi favorabil, ploaia măruntă de după, când ne-am transformat…

Câteva fotografii color cu Steagul de demult

Nu-ți imagina că am avut de sortat o colecție prea amplă de fotografii color cu Steagul anilor 1970-1980. Sunt doar cinci fotografii pe care le-am pus laolaltă ca să ne reamintească faptul că lumea de acum 50-60 de ani sau mai mult nu exista doar în alb-negru și uneori sepia.

Steagu’ face 1-1 la Băicoi într-o atmosferă englezească

După câteva luni am reușit să ajung din nou la un meci al Steagului. N-a fost să fie pe mult adoratul Silviu Ploeșteanu, ci sub reflectoarele care înconjurau iarba proaspăt tăiată a stadionului din Liliești, Băicoi. Furtuna care răcorise partea asta de țară a avut harul de a parfuma aerul serii de sâmbătă, în vreme…

100 de ani de fotbal în Săcelele Brașovului

Jobul și o serie de proiecte personale (lansarea unui site dedicat bombardamentelor Aliate asupra Brașovului din 1944 și documentarea pentru cartea „Din curtea școlii în tricoul Naționalei României. Începuturile fotbalului brașovean, 1893-1923”) m-au făcut să nu pot scrie aici cât de des mi-aș dori. Totuși, o știre găsită în numărul 130 / 16 august 1925…

În memoria Marelui Pescar

Astăzi ar fi fost aniversarea zilei de naștere a lui Nicolae Pescaru, liderul absolut a tot ce înseamnă jucător la Steagu’: aproape 500 de prezențe în tricoul alb-albastru/galben-negru în toate competițiile oficiale (311 dintre acestea în Liga 1, record stegar), cel puțin 93 de goluri marcate (62 în prima ligă, de asemenea record stegar). Chiar…

Un abonament din sezonul 1978-79

Am cumpărat recent de pe delcampe.net un abonament la Steagu’ din sezonul 1978-79 – al 4-lea din cele 5 la rând în liga secundă. Piesa era de vreo câțiva pe ani pe site și, până la urmă, mi-am făcut curaj să plătesc cei 40 de euro. După cum vedeți, abonamentul i-a aparținut unei anume Alexandra…

Bețivanii care beau banii clubului

Mi-a fost asaltat telefonul zilele astea de print-screen-uri dintre cele mai nebunești, cu fel de fel de lucruri scrise de oameni pe care îi credeam capabili să discearnă când niște căcănari le toarnă venin în urechi și-n DM-uri. Și-așa, de la uniți pentru culori, s-a ajuns la un conflict, momentan virtual, între suporteri, conflict inițiat…