Egiptenii – primii adversari internaționali ai stegarilor

Consensul era că Steagul a jucat primul meci internațional din istoria sa pe 30 august 1956, la Odessa, și că în toamna aceluiași an evenimentul s-a repetat la Brașov cu ocazia vizitei celor de la Burevestnik Chișinău. Ultimele cercetări ale arhivelor mută acestă premieră cu trei mai devreme. Stegarii față-n față cu Faraonii Brașovenii formau…

Anii de început – primii jucători legitimați

Astăzi avem ocazia să-i descoperim cu nume și prenume pe băieții fără de care n-ar fi existat Steagul de mai târziu, cel care a ajuns să se bată pentru titlu în anii 1960, care a câștigat Cupa Balcanică în 1961, care a realizat miracolul cu Beșiktaș sau care, multe decenii mai târziu, sub conducerea căpitanului…