Bine, ne lipsesc o grămadă de chestii. Imnul, magazinul cu suveniruri, muzeul şi cartea de istorie sunt doar câteva din aspectele ce nu contribuie la promovarea imaginii clubului  şi a istoriei. Slavă Domnului, avem în spate o istorie de care putem fi mândri. N-o fi ea blindată cu aur, argint sau platină dar e a noastră, e identitatea noastră şi asta-i conferă frumuseţe şi farmec.

Evident că şi suporterii fac parte din istoria unei echipe de fotbal, deşi, în ziua de azi, se încearcă transformarea fanilor în consumatori, nu susţinători. No, aici doream să ajung, la fani, suporteri, ultraşi, cum vreţi voi să le ziceţi. Pe lângă cele enumerate mai sus ne mai lipsesc şi… cum să le zic eu? ne lipsesc… declaraţiile de dragoste. Nu ştiu dacă am reuşit să mă fac înţeles ce implică acest lucru, dar nu e foarte greu să prindeţi ideea. Gândiţi-vă, ce-aţi făcut voi pentru Steagul? Ce-aţi face de acum în colo? Ce amintiri vă leagă de acest club? Când aţi chiulit prima oară ca să vedeţi un meci? Când le-aţi spus părinţilor că mergeţi să dormiţi la un prieten peste noapte dar voi cântaţi în alt oraş? Nu aştept răspunsuri la aceste întrebări. Vreau doar să subliniez că aceste „declaraţii de dragoste” sunt lucruri care ne ţin în tabara susţinătorilor, nu a consumatorilor. Pentru că atunci când susţii, eşti capabil de sacrificii, trăieşti momente la care doar visai, pe când atunci când consumi, iei totul de-a gata, fără întrebări, fără sentimente, fără vise.

Vă mai cer să acordaţi acestui articol un singur minut şi să citiţi povestea de mai jos, a unei „stegare”. Am preluat povestioara de pe Steagul.Ro şi sper să nu fie vreun bai acest lucru.

„Nu imi amintesc primul meci la care am fost. Stiu doar ca eram copil si alergam prin tribune, si eram foarte suparata ca nu pot vedea nici un gol la reluare.

Aveam vreo 3 ani. De atunci stadionul si spiritul de acolo este o parte din viata mea. Visam de cand eram mica sa fiu ceruta in casatorie pe stadion. Si campionatul trecut asa si s-a intamplat. In pauza meciului cu Iasiul, iubitul meu a scos din buzunar o cutiuta neagra in care era un inel galben si m-a cerut in casatorie.

Nunta o avem pe 26 septembrie. Daca meciul cu steaua va fi sambata, voi fugi de la nunta, si tot merg. Caci iubesc pe toata lumea, dar nu ca pe FC BRASOV. Sunt sigura ca sunt multe alte povesti care poate sunt mai interesante, mai frumoase, dar pentru mine aste este si povestea si realitatea, si am de gand sa dau acest lucru mai departe, si imi voi creste copiii tot asa cum am fost si eu cresuta.

Pe stadion, cu acest spirit fenomenal care este spiritul FC BRASOV.„

Autoarea acestor rânduri se numeşte Emoke Szekely, iar povestea e datată 25 august 2009.