Ziua care nu se uită

Mulţimea care se revărsa din Poienelor în Calea Bucureşti în acea zi de duminică era uşor de confundat cu „galeria echipei braşovene, galeria echipei Fe-Ce-Me!”. Peste trei zile, România urma să joace contra Austriei, la Viena, meciul decisiv de calificare la Euro ’88, aşa că etapa a 12-a din prima ligă nu s-a disputat în weekendul acela.

Se credea că a fost vreun amical pe ICIM şi că acum oamenii se deplasau în mod organizat spre secţiile de votare. De fapt, muncitorii de la Uzina de Autocamioane au primit salariile diminuate, deşi mai-marii zilei se mândreau cu depăşirea planului de producţie.

Era şi zi de alegeri. Iar oamenii au ales ceva ce nu era înscris pe buletinele de vot.

Vuietul mulţimii care îşi continua marşul în jos pe Calea Bucureşti a devenit clar abia în faţa Spitalului Judeţean. Acolo, braşovenii au început să cânte „Deşteaptă-te, Române!”, aşa cum şi-l aminteau ei, pentru că era unul din cântecele interzise de regimul comunist. Tonul a fost de Iosif Farkas, strungar în Secţia 440 la Uzina de Autocamioane Steagul Roşu, iar mii de oameni reînvăţau versurile curajului. Între ei se afla şi Marius Boeriu, lăcătuş şi coleg cu Iosif Farkas în aceeaşi secţie, şi unul din animatorii revoltei anti-comuniste din 15 noiembrie 1987. Avea 20 de ani. Erau cu toţii tineri şi se săturaseră de privaţiunile, lipsurile şi minciunile regimului.

„Jos, comunismul! Jos, Ceauşescu!”.

În faţa sediului Comitetului Judeţean de Partid (actuala clădire a Consiliului Judeţean) au ajuns între 10.000-15.000 de persoane. Nu mai erau doar muncitori de la Steagul Roşu, ci şi de la Tractorul, Hidromecanica, studenţi şi alţi cetăţeni ai oraşului. Nimănui nu prea-i venea să creadă ce se întâmplă. Steagurile roşii cu seceră şi ciocan erau arse împreună cu portretele preşedintelui Nicolae Ceauşescu, totul culminând cu dărâmarea imensului portret care trona pe cupola clădirii.

Braşovul şi braşovenii se simţeau liberi şi iluminaţi.

În acel moment, sincer să fiu, eram mândru de ce am făcut!”

Marius Boeriu, „O zi de toamnă, cândva…”, Fundaţia Academia Civică, 2004

Revolta anticomunistă a fost înăbuşită brutal de trupele speciale de intervenţie. Duminica devenise sângeroasă.

În săptămâna care a urmat, aproape 200 de persoane au fost arestate de autorităţi. Au fost luaţi de acasă, de la locul de muncă, sau pur şi simplu de pe stradă. Majoritatea au fost torturaţi fizic şi psihic în timpul anchetelor desfăşurate la sediile Securităţii din Braşov şi Bucureşti.

Se vehicula chiar condamnarea la moarte pentru participanţii la revoltă şi nu puţine au fost momentele în care braşovenii au crezut că sfârşitul lor se apropie.

Până la urmă, 61 de braşoveni au fost trimişi la o parodie de proces, sentinţele aplicate pe 3 decembrie 1987 însumând aproape 92 de ani. Chiar în acea zi s-a jucat şi etapa a 14-a a Ligii 1, FCM Braşov, echipa Uzinei de Autocamioane fiind învinsă în deplasare de Victoria Bucureşti, echipa Securităţii, cu 4-2. Trebuia să fii nebun să dai la gioale sistemului de două ori în mai puţin de-o lună.

Oricum, cine era şi suporter şi participant la revoltă, n-a prea avut motive de bucurie în perioada respectivă. România ratase şi ea calificarea la Euro, după numai 0-0 la Viena.

Pedepsele s-au executat prin exilarea celor 61 la diferite unităţi industriale din ţară, cei condamnaţi neavând voie să fie însoţiţi de familii, fiind permanent menţinuţi sub supraveghere de autorităţi.

Eu am fost deportat la Piatra Neamţ şi am fugit la meci că jucau (FCM Braşov) la FC Bacău. Ce bătaie mi-au dat ăia (securiştii)… Că ce-am căutat, cu cine te-ai întâlnit? Cu Lătrău! Cine e ăla? Şi cred că l-au şi căutat.”

Marius Boeriu, 12 noiembrie 2012, la o discuţie liberă în vechiul Rockstadt

Cu două zile înaintea împlinirii unei luni de la revolta anticomunistă, braşovenii aveau meci la SC Bacău. Valer Şulea a deschis scorul în minutul 27 şi acela a fost şi scorul final al meciului din etapa a 16-a.

Era prima victorie reuşită de „stegari” după 15 noiembrie 1987.

Marius Boeriu şi-a cunoscut nevasta în exilul de la Piatra Neamţ, aceasta ajutându-l să treacă peste stresul căpătat în cadrul anchetelor.

După un an de zile, dacă auzeam o mișcare noaptea pe holul acela unde stăteam eu, săream din pat, mă întorceam cu fața la perete și așteptam să văd ce se întâmplă.”

sursa

Toţi cei deportaţi în decembrie 1987 au revenit sub Tâmpa după în 1990 şi au fondat Asociaţia „15 Noiembrie 1987”, pentru a ţine vie amintirea celei mai mândre zile a Braşovului.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.