Din păcate n-am putut să ajung duminică la București pentru meciul cu Dinamo. Îmi luasem un angajament că duminică seară merg la teatru înainte de a afla că meciul din „Ştefan cel Mare” se joacă, totuşi, cu spectatori. No, să-mi bage carne-n frigider cel mai ultras dintre ultraşi.
Am prins totuşi câteva secvenţe din meci după piesa de la „Dramatic”, la un bar pe Republicii. De fapt, nişte reluări la pauza meciului în care portarul Steagului, Super Mario (Felgueiras), era arătat cum respingea fiecare ocazie a ofensivei dinamoviste. Ce să mai? Mi-am zis că dacă o ţine în ritmul ăsta n-avem cum să luăm bătaie. E drept, am auzit că dinamoviştilor le-ar fi fost anulat un gol valabil, dar c’est la vie, cine e suporter ştie că astfel de momente sunt inerente în jocu’ ăsta.
Se vede faptu’ că Felgueiras e unu’ din fotbaliştii care a ajuns la Braşov la recomandarea unui om care chiar înţelege fotbalul (Toni Conceicao) şi că nu procentul din comisioane a fost primordial în înregimentarea lui. Să sperăm că Super Mario va face în continuare un sezon frumos sub Tâmpa, mai ales că în turul ăsta nu e prima data când ne arată că linia porţii e în mâini bune.
Hai că aşa un pic aduce cu celebrul personaj din jocul copilăriei multora dintre noi, e că?
sursa foto: arhivă personală şi http://www.onlinesupermario.com/
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
Am inteles ca se vrea o intalniere jucatori suporteri, daca ea se va face eu unu i-as darui lui SuperMario o basca rosie ca cea a personajului din respectivul joc! Eu zic ca nu ar arata rau cu ea :)))! Acum serios, SuperMario e foarte bun portar!!
:))) Excelentă idee! Dacă se va concretiza această întâlnire, chiar ar fi un gest mişto să-i faci cadou lui Felgueiras o bască de genu’ acela. Cu siguranţă l-ar prinde. Altfel, adevăr grăieşti, e un portar foarte bun şi slavă Domnului că joacă pentru noi.
Lui Mario i-as da o duzina de basci rosii, din pacate nu pot sa o fac pentru ca sunt in strainatate si nu am posibilitatea sa ma intorc prea curandt! Comentariul de mai sus era mai mult o gluma! Dupa ce am citit raspunsul tau mi-am dat seama ca ar fi un gest superb si chiar ma supara faputul ca nu pot sa il pun in practica! 😦
PS: Cand o sa continui seria de articole cu cei mai rerezentativi jucatori ai Steagului, ai ramas la Fundas dreapta?
Eh, atunci îi facem noi rost de una și i-o dăm cu dedicație din partea căpitanului Ilie Birt.
Miercuri sau Joi o să apară următoarea partea din seria aceea. Am terminat și cu fundașii, trecem la mijlocași. În partea de sus a blogului, la rubrica „Steagul Roşu XI” aveţi „titularii” de până acum.
Razvane a-ti inebunit i-auzi ce spune un „mare suporter” care sta probabil numai pe la tv:eu-acest portar felgueiras.ce asa minuni a facut? a luat gol in fiecare meci ,da-mi si mie exemplu de cateva interventii spectaculoase pe care le-a avut.ai auzit macar un comentator la meciuri sa spuna,,noroc de acest portatr e senzational, c bine apara.un portar de liga adoua de acolo a venit. rusine si lui si voua celor care il sustineti.si celalalt portar portughez ce face de 8000 de euro pe luna?a prins macar un meci.
Cred ca astia ne fac cel mai mare deserviciu intr-o relatie cu jucatori ,cu spectatori , cu viitori fani ai echipei, de unde dracu apar nu stiu dar sunt zero in materie de fotbal si la limita de jos pe o scala a IQ-ului, fara indoiala.Citesc si ma minunez ca unii nu vor si pace sa creada ca putem face o echipa chiar si cind ai facut 0-0 cu locul unu. Daca nu dupa rezultatul asta dupa care rezultat sa ne mai bucuram ,le-am facut-o iar „ciinilor rosii”. Forta Steagu
Genul ăsta de oameni trebuie educaţi pentru că altfel, aşa cum ai spus şi tu, pot dăuna foarte grav unei bune relaţii jucători-suporteri. Pe lângă scepticismul cronic mai au şi deficienţe în înţelegerea fotbalului.
Într-adevăr, după jocul mult peste aşteptări de la Cluj şi după remiza de la Dinamo, putem spera că o echipă începe cât de cât să prindă contur. Mulţi zic despre Isăilă că e un antrenor slab, dar nu toţi antrenorii îşi pot impune filosofia lor despre joc într-un timp foarte scurt. Să credem că acesta e începutul a ceva frumos. Meciul cu Pandurii din Cupă de săptămâna asta va fi prima probă în acest sens.