O idee: Turneul „Legendele Oraşului”

No, faza-i în felu’ următor: iniţial m-am gândit să organizăm un turneu de fotbal (un fel de ediţie de primăvară, iarna aparţinând Turneului „Ibrahim Dossey”), tot cu scop caritabil, şi care să-i comemoreze pe toţi acei „stegari”, fotbalişti, antrenori, suporteri, care nu se mai află astăzi printre noi. Să fie un eveniment frumos, cu japoneze portretizate cu chipurile foştilor „stegari” pe care să le agăţăm pe gardul terenului din „Tractorul”, torţe, cântece, fumigene, tot tacâmul.

M-am gândit să se strângă măcar un număr de 10 echipe (12 ar fi perfect pentru ţintarul competiţiei), iar suma strânsă (100 de lei/echipă), să fie donată. Iniţial m-am gândit să fie donată unei organizaţii caritabile locale, dar mi-am zis că dacă tot se cheamă „Legendele Oraşului” şi îi comemorăm pe „stegarii” ce nu mai sunt, banii să meargă spre fotbaliştii legendari ai clubului care încă mai trăiesc. Echipele vor fi formate numai din suporteri, de la Peluză şi, sper eu, şi de la tribune, în special a II-a.

Acuma, treaba care s-ar putea să vi se pară prea pretenţioasă e următoarea: aş vrea ca turneul ăsta să nu fie organizat doar sub forma unei singure ediţii, ci să aibă loc o dată pe lună – martie, aprilie şi mai. M-am gândit că în felul ăsta putem veni în sprijinul mai multor glorii „stegare” şi deja am în minte trei nume care ar urma să beneficieze de ideea acestui turneu: Nicolae Pescaru (pe 27 luna asta e şi ziua lui), Ioan Szigety şi Csaba Gyorffy.

N. Pescaru (1962-1981), I. Szigeti (1956-1967), C. Gyorffy (1966-1977)

N. Pescaru (1962-1981), I. Szigeti (1956-1967), C. Gyorffy (1966-1977). În paranteză sunt trecuți anii între care aceștia au jucat pentru Steagu' .

No, ideea e că mie nu mi se pare ceva irealizabil. Liga Suporterilor Stegari şi Direcţia de Sport şi Tineret Braşov au colaborat foarte bine în ceea ce priveşte organizarea Turneului „Ibrahim Dossey” şi nu văd de ce nu s-ar întâmpla acelaşi lucru şi acum. Totul depinde doar de suporterii „stegari”, competiţia fiind rezervată exclusiv participării lor, dacă vor adera la ideile enunţate mai sus. Nu contează vârsta, condiţia fizică sau tehnica. Spiritul, pasiunea şi prezenţa sunt importante aici.

Chiar mă gândeam de multă vreme la treaba asta şi sper din tot sufletul s-o putem pune în practică. Ar fi o chestie faină, atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru noi care ne vom cunoaşte mai bine unii cu ceilalţi, mai schimbăm o vorbă, o pasă, o bere şi dăm ceva înapoi celor care au dat totul pentru clubul ăsta. Ce ziceţi, facem ceva frumos pe 25 martie, 29 aprilie și 27 mai?*

*pică duminică. În week-endul din martie jucăm acasă cu Rapid, în cel din aprilie cu Voința și pe 20 mai se termină campionatul.

4 gânduri despre “O idee: Turneul „Legendele Oraşului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.