"Olimpicii" români pe un aeroport sud-american. În dreapta este Csaba Gyorffy, lângă el aflându-se Nicky Dumitriu. sursa foto: arhiva Gyorffy

Noroc sau… ?

Revenit la Braşov după turneul sud-american, Gyorffy le prezintă celorlalţi „stegari” suvenirul primit la Montevideo. Lui Silviu Ploeşteanu, antrenorul clubului, îi place foarte mult tricoul, ca de altfel întregii echipe, aşa că este luată decizia de a schimba culorile. Aici vine partea ce vreau s-o aprofundez. Făcând acea eroare nevinovată de a spune că „stegarilor” le-a purtat noroc trecerea la noile culori pentru că au bătut pe Espanyol, Csaba Gyorffy m-a făcut să mă gândesc ce a însemnat pentru club, în materie de noroc şi ghinion, schimbarea culorile?

Steagul Roşu Braşov - 1966 - înainte de schimbarea culorilor. Băieţi veseli.

Returul sezonului 1966/67 e probabil să fi fost jucat de „stegari” în galben şi negru. Nu se ştie, rămâne încă incert primul meci în noile tricouri. Un lucru de care putem fi însă siguri este acela că sezonul 1967/68 a fost primul jucat în întregime de Steagu’ în galben şi negru. Şi, Dumnezeu să ne apere, ce sezon a fost!  Pe 20 august era cer senin peste Braşov, Steagu’ debuta în faţa propriilor fani cu un 1-0 în faţa Farului şi scoatem apoi un 0-0 la Piteşti. Peste numai 8 zile de la debut, însă, vine primul şoc. Vedeta şi tehnicianul desăvârşit al echipei, internaţionalul Iuliu Năftănăilă (care debutase sub tricolor chiar în meciul cu Uruguay din turneul sud-american!), îşi găseşte sfârşitul la volanul maşinii sale Fiat cu care a lovit un copac de pe marginea şoselei Braşov-Făgăraş. „Stegarii” sunt obligaţi să joace în faţa Universităţii Cluj la numai două zile de la înmormântarea lui „Lulu”, FRF-ul refuzând cererea noastră de a amâna meciul. Pe un stadion arhiplin aflat în doliu, Steagu’ pierde cu 0-1, iar acela a fost începutul sfârşitului. Echipa nu reuşeşte nicicum să-şi revină, chestiunea salvării de la retrogradare amânându-se pentru… ultima etapă de campionat. Atunci, Steagu’ a întâlnit pe ASA Tg. Mureş, echipă aflată pe ultimul loc cu 20 de puncte. „Stegarii” erau fix deasupra liniei, cu 21 de puncte, între cele două stând Progresul cu punctaj 20. Pe 9 iunie 1968, Adamache, Ivăncescu, Jenei, Alecu, Rusu, Gane, Pescaru, Nicolae, Ardeleanu, Necula şi Gyorffy pierd cu 0-2 la Mureş şi intră în barajul pentru supravieţuire. Pentru ca dezastrul să fie complet, pierdem şi barajul, iar echipa lui Silviu Ploeşteanu cade pentru prima dată în istorie din Divizia A în Divizia B. Toate astea într-un an şi şase luni de la trecerea de pe alb-albastru pe galben-negru!

Credeţi că mai rău de atât nu se putea? O, dar mai citiţi, vă rog. „Stegarii” intră în sezonul de „B” 1968/69 tot sub îndrumarea lui Silviu Ploeşteanu, cel care era antrenorul echipei încă din 1948. Însă, după 1-4 pe propriul teren contra echipei Poiana Câmpina, conducătorii clubului fac cea mai mare greşeală din istoria Steagului: îl dau afară ca pe un nimeni pe Silviu Ploeşteanu! Îndurerat până peste poate de soarta pe care a avut-o, inima acestui mare genlteman a mai rezistat doar până pe 13 aprilie 1969.  Era ziua returului cu Poiana Câmpina!

Steagul Roşu Braşov - 1969. Probabil una dintre cele mai triste fotografii de grup din istoria clubului. "Plumb" de Bacovia răsună din fiecare pixel al acestei poze. Jucătorii poartă modelul de tricou galben cu dungi negre. Jos, însă, se pot observa doi "stegari" îmbrăcând vechiul model alb cu dungi albastre, de rezervă.

În numai doi ani de când Steagu’ îşi schimbase culorile, echipa a suferit prima ei retrogradare din elită şi a pierdut două simboluri. Câte macabre coincidenţe ale destinului. În prezent, culorile galben şi negru sunt foarte preţuite de orice suporter „stegar”, sunt sfinte, însă sunt curios dacă „stegarii” acelei epoci au privit ca pe un fel de piază rea noile culori.