Când „ceferiştii” lusitano-clujeni au redus din penalty am avut ceva asemănător senzaţiei când visezi şi eşti conştient de treaba asta. Apoi, la bara izbită de mingea lor mi s-a părut că o aud o voce care parcă zicea „e timpul să te trezeşti”. Bine, eu de mic copil vorbeam singur şi îmi imaginam tot felul de lucruri, aşa că e foarte posibil ca emoţiile de la fazele respective să le fi trăit doar eu în felul ăsta.

Romeo Surdu celebrează golul de 3-1 în meciul cu CFR Cluj. Şi cu această reuşită ajunge la 3 goluri în 3 meciuri oficiale. Tot înainte !

Adevărul e că-mi venea cam greu să percep real 2-0-ul din primele 20 de minute, asta pentru că aveam în minte „execuţiile” la care ne-au tot supus de-a lungul anilor alb-vişiniii din Dealul Feleacului. Unde mai pui că putea fi chiar 3-0 după prima jumătate de oră dacă Păun nu se arăta nehotărât în duelul unu contra unu cu Super Mario. Dar odată trecute momentele critice de la poarta noastră şi apoi sigiliul pus de la 11 metri de Romică Surdu, totul devenise senin. Ar fi fost frumos ca Popică s-o trimită pentru 4-1 de la acelaşi punct cu var, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu. Adică, pe bune, rememoraţi sunetul acelei bare şi amintiţi-vă că putea fi 2-2.

Tribuna a doua cântă imnul. În ciuda revenirii de formă a echipei, braşovenii nu umplu stadionul. Probabil că s-au plictisit de fotbal de prima ligă. Sau poate că s-au săturat de ideea că „fotbalul” din fotbalul românesc vine undeva pe locul 3-4 în ierahie, după scandaluri, pariuri şi can-can. Oricare ar fi motivele, miercuri seară am fost (din nou) puţini, da’ buni.

„Stegarii” se califică de-o manieră entuziasmantă în optimi şi sperăm ca feng-shui-ul să-i ţină până la ridicare Cupei. Vorbeam cu băieţii că e cam devreme să strigăm „Să vină Cupa la Braşov”, peste încă vreo 2-3 meciuri cică ar suna mai bine. Oricum ar suna, primul pas a fost făcut în faţa unui adversar redutabil şi asta nu poate decât să ne facă să sperăm la lucruri frumoase. Treziţi-mă după finală.