Peluza stadionului „Silviu Ploeşteanu” are în spate, cam la jumătate de kilometru, sufletele a 168-250 de soldaţi români care şi-au dat viaţa pentru apărarea oraşului în Primul Război Mondial. Deşi erau surclasaţi numeric, tactic şi logistic, au săpat în marginea liniei ferate ultima tranşee de apărare în faţa Puterilor Centrale şi au ignorat ordinul de retragere. Sau ordinul nu a mai ajuns la ei. Istoria încă nu s-a pronunţat asupra acestui din urmă aspect. Pe o tabacheră, un soldat român a scris următoarele: „Călătorule, du-te şi spune spartanilor că am murit aici, precum ordonase legile lor”.

Motivul pentru care atât de multe peluze din Marea Britanie şi chiar din lume au primit denumirea „Spion Kop” este datorită asemănării pe care aceste tribune (la început ridicate pe maluri de pământ) o au cu dealul pe care s-a dat una din faimoasele bătălii ale celui de-al Doilea Război Boer. Peluza braşoveană este şi ea ridicată tot pe un mal de pământ. Nu i se spune „Spion Kop”, dar dacă priveşti din ultimul rând mai la dreapta autogării, vei putea zări monumentul ridicat în memoria soldaţilor căzuţi în „Bătălia pentru Braşov”, care a primit supranumele de „Tranşeea Morţii”.

În peluza aceea, mai ales cu ocazia meciurilor de Cupă, am murit şi am înviat şi am murit iar de atâtea ori. Apoi am înviat din nou. Am cântat până m-am înecat cu lacrimi, am tuşit, apoi am cântat şi mai tare. N-am tăcut niciodată, indiferent de scor sau de numărul suporterilor oaspeţi. La poarta dinspre peluza „tranşeei” am bătut pe „U” în 10 oameni, am eliminat invicibila Timişoara şi am ţinut visul în braţe din minutul 41 până în minutul 86. La aceeaşi poartă Senin dădea semnalul că începem iar să contăm şi tot acolo Ilyeş ne-a dus pentru o săptămână în finală.

E  zi de Cupă. Asta nu poate însemna decât un singur lucru: visăm din nou.

Hai Steagu’ !