În a doua parte a anilor 80, România fotbalistică se radicalizase, devenind bipolară. Steaua sau Dinamo?, aceasta era întrebarea. Ambiţiile şi orgoliile nemăsurate ale oamenilor politici ai vremii se transbordaseră spre cele două echipe, făcând ca lupta dintre ele, duse pe fronturi văzute sau nevăzute, să atingă cote ridicole de isterie şi paroxism. Prin metode, de cele mai multe ori abuzive, cele două cluburi concentraseră toată crema fotbalului românesc. Singura parte pozitivă a fenomenului au reprezentat-o succesele din cupele europene: două finale şi trei semifinale jucate de cele duuă echipe în intervalul 1984-1990. În campionatul intern, Steaua şi Dinamo defilau, obţinând victorii pe linie , majoritatea prin valoarea pe care o aveau, dar şi unele trase de păr, cu ajutorul arbitrilor sau prin diverse presiuni. După victoria de la Sevilla, Steaua îşi atrăsese un număr mare de simpatizanţi, mai cu seamă din zona suporterilor neutrii sau oportunişti. Vizita echipei în anumite oraşe ale ţării reprezenta o adevărată sărbătoare pentru urbe, jucătorii fiind primiţi cu flori, păine şi sare. În tot acest peisaj mioritic, trebuie amintită şi existenţa unor oaze de disidenţă, precum Giuleştiul, Craiova sau Timişoara. Fiecare a avut, în parte, de suferit pentru tupeul de a sta în calea granzilor. Rapidul a fost marginalizat permanent, Craiova devalizată de cei mai buni jucători, iar Poli retrogradată în B pentru vina de a o fi bătut pe Dinamo. Braşovul, din păcate, şi aici mă refer la conducerea clubului de după 1985, nu s-a abătut de la linia impusă de la Bucureşti şi anume cea de servilism şi obedienţă faţă de „marile puteri”.
În acest context, pe 26 noiembrie 1989, Steaua venea la Braşov pentru a juca cu FCM în etapa a XII-a a campionatului. Programul de meci, de la care a pornit şi ideea acestui articol, pare mai de grabă editat de oaspeţi. Culorile alese la tipărire, roşu şi albastru, par de-a dreptul sinistre în raport cu calitatea noastră de gazde. Redactorii programului, Ioan Bara şi „e.h.” (probabil Eduard Huidan), au înţesat cele opt pagini cu articole despre Steaua. Ne putem delecta cu prezentarea echipei oaspete, istoricul duelului Steaua-Dinamo, Steaua şi Dinamo în Cupele Europene, portretul jucătorilor Lăcătuş şi Balint, precum şi felicitări adresate steliştilor de la echipa naţională pentru calificarea la Turneul Final din Italia 90. Nici un rând despre lotul stegarilor, despre echipa probabilă sau un îndemn adresat suporterilor. Undeva prin pagina a şaptea, o fotografie modestă ni-l prezintă pe Gelu Moldovan, cu explicaţia „forţă, dârzenie, tenacitate şi ambiţie la un singur jucător”, iar alături, Marin Barbu, căpitanul stegarilor. Într-o scurtă prefaţare a meciului „e.h.” scrie : „pe stadionul Municipal din Braşov, un meci de atracţie, cu Steaua Bucureşti în postură de favorită, prin valoarea lotului şi poziţia ocupată în fotbalul românesc şi internaţional, având în FCM Braşov un adversar dornic să contribuie la realizarea unui meci de calitate, să nu-şi dezamăgească suporterii şi să încerce, cu sportivitate, producerea …surprizei.” Rânduri scrise cu mănuşi, nimic de genul: „Pe ei, pe mama lor !”. Unde mai pui că preţul de vânzare al programului, separat de biletul de intrare, era 10 lei. Curată speculă, în condiţiile în care, spre exemplu, ziarul Sportul îl cumpărai de la chioşc cu 50 de bani.
Programul de meci, cromatică neinspirată
Singura informaţie de interes o găsim în pagina a treia şi anume rezultatele tuturor întâlnirilor anterioare dintre Steagul Roşu şi Steaua, precum şi marcatorii golurilor braşovenilor. Cum remarca şi autorul, până la retrogradarea din 1983, stegarii aveau un palmares pozitiv: 15-14 la victorii !
Palmares Steagul Roşu – Steaua, 1957 – 1989
Meciul, în sine, nu prea a avut istoric. Vremea rece şi ninsoarea din ziua respectivă a făcut ca doar 4.000 de spectatori să vină pe Municipal. Jucătorii stegari au făcut şi ei ce au putut. Prima repriză a fost mai echilibrată, 0-0, dar imediat după pauză, Iovan deschide scorul dintr-o lovitură liberă, executându-l pe Şanta. Stegarii ar fi putut egala peste 10 minute, dar Selimesi ratează singur cu Lung. Apoi Steagu se taie, iar oaspeţii mai marchează de două ori, prin I. Stan şi I. Dumitrescu. Scor final 0-3. Peste 22 de ani, în Ghencea, tot pe ninsoare, generaţia lui Ilieş şi Cristescu se va revanşa cu acelaşi scor.
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai citit, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
La Stegaru' 
Adi, vezi că fotografiile cu programul şi duelurile directe nu apar. Dacă lipsea doar primea, era plauzibil că blogul are alergie la roşu şi albastru :)), dar aşa se pare că e doar o chestiune tehnică.
Reuşit articolul, vine să arate felul în care practic s-au denaturat palmaresuri şi clasamente odată cu dorinţa nebună a cluburilor comuniste de a impune monopolul asupra fotbalului românesc.
Panglică din aceea am şi eu, dar doar cu partea cu FCM Braşov. Ori cel de la care am cumpărat-o a împărţit-o în două pentru a le vinde separat, ori avea şi el alergie la roşu şi albastru de Ghencea :))
Mulţumesc Răzvane pentru observaţie. Sper că am remediat problema.