De la UAB la SR, braşovenii au o solidă experienă a meciurilor de baraj. Botezul a venit pe 4 iulie 1943, când UAB a susţinut „primul său match de calificare, deplasându-se la Cugir” unde a întâlnit „pe puternica grupare U.M. Cugir” (Gazeta Transilvaniei de sâmbătă, 3 iulie 1943).

Neînvinşi în cele zece meciuri disputate în Serie a 3-a a Diviziei B (Cupa Eroilor, numele competiţiei în timpul războiului), jucătorii Uzinelor Astra au suferit prima înfrângere a sezonului 1942-1943 în faţa celor de la Uzinele Metalurgice, campionii Seriei a 2-a. A fost un 0-5 care n-a mai prea lăsat speranţe pentru retur, meciul revanşă din 11 iulie încheindu-se 1-1.

Culorile echipei braşovene în acea perioadă erau apărate de nume ca Gipe, Brătuc, Morariu, Bârlea, Mureşan, Nichita, Costea, Orghidan, Bunuşiu, Chendi sau Bojneag.

---

Perioada de reorganizare a fotbalului românesc după încheierea celui de-al doilea război mondial i-a găsit pe braşoveni implicaţi într-o serie de baraje, unele dintre acestea aparent fără de sfârşit.

Dacă barajul din 3 august 1947 cu CFR Braşov pentru stabilirea reprezentantei oraşului în cel de-al doilea eşalon al ţării s-a disputat într-o singură manşă (4-0 pe „Tineretului” pentru ceferişti), expediţiile din 1948 (pentru promovarea în C) şi 1950 (pentru promovarea în B) au constituit teste de anduranţă,

În primul baraj, UABiştii, în ale căror rânduri se găsea antrenorul-jucător Silviu Ploeşteanu (sezonul său de debut la club), trec în sferturi de Costinescu Sinaia, cu Ploeşteanu pe lista marcatorilor, iar în semifinale de Clubul Atletic Muncitoresc Râmnicu Sărat (2-1 în deplasare şi 4-0 acasă). Finala împotriva echipei CFR Constanţa s-a decis abia după trei meciuri, ziarul Sportul Popular din 26 iulie 1948 notând că „nu mult a trebuit ca şi cel de-al treilea match dintre CFR Constanţa şi U.A.B. să se termine la egalitate.”

Iată primul XI braşovean al meciului trei: Achir – Andone, Szurd, Szanto – Dumitriu, Zaharia – Tinka, Cojocaru, Ploeşteanu, Teodor, Vlad

---

Cu Silviu Ploeşteanu operând acum exclusiv ca antrenor, „stegarii” (în 1948 numele echipei este schimbat în Steagul Roşu) câştigă ediţia 1950 a Campionatului Judeţean Braşov – 3-0 şi 0-0 în finală cu rivalii de la CFR Braşov, campionii Seriei a 2-a – pregătindu-se apoi pentru cel mai lung baraj din istoria clubului.

În optimi şi în sferturi, Armata Câmpulung Muscel (3-1/3-0) şi Spartac Curtea de Argeş (9-0/2-0) au fost adversari mult prea facili. Nici în semifinale n-au avut „stegarii” prea mari probleme, trecând de Spartac Banca RPR Bucureşti (actuala Progresul) cu 4-1 şi 1-1, având în atacantul Nicolae Proca omul decisiv pentru obţinerea succesului. O contestaţie depusă de bucureşteni vizavi de dreptul de joc al lui Nicolae Proca duce la rejucarea barajului într-o singură manşă, pe teren neutru, la Buzău. Pe 19 noiembrie, lipsiţi de Proca, „stegarii” cedează cu 0-3. Depun la rândul lor o contestaţie, iar FRF decide o nouă rejucare, de această dată în sistem tur-retur, oferindu-i şi lui Nicolae Proca drept de a evolua.

Sâmbătă, 2 decembrie 1950, la Bucureşti, „echipa oaspeţilor, cu un atac mai hotărît şi mai eficace şi cu o apărare mai organizată, a câştigat cu 4-2 (2-0) prin punctele marcat de Bardaţ (2), Cojocaru şi Dumitriu” (Sportul Popular din 6 decembrie 1950)

Returul s-a jucat în ziua de Moş Nicolae, „stegarii” calificându-se astfel în finala barajului de promovare graţie victoriei cu 2-0. După o dublă contra Industriei Sârmei Brăila cu cuţitele pe masă – în meciul tur, la propriu! (0-0) – „stegarii” se impun la Braşov cu 2-0 pe 14 decembrie, revenind în Divizia B după o absenţă de şapte ani.

Iată primul XI braşovean al victoriei cu 4-2 din Capitală: Cârjan – Hornea, Marinescu, Mihalcea – Aron, Zaharia – Vlad, Cojocaru, Proca, Dumitriu, Bardaţ

---

După unsprezece ani la rând pe prima scenă, unde „stegarii” au ajuns în 1956, a sosit inevitabila confruntare cu posibilitatea revenirii în eşalonul secund în 1968. La capătul unui sezon marcat de decesul lui Iuliu Năftănăilă, un om şi jucător exponenţial al echipei, de probleme de lot şi de conflicte între antrenorul Silviu Ploşteanu şi conducerea clubului, „stegarii” aveau totuşi şansa menţinerii în Divizia A graţie deciziei FRF de a mări numărul echipelor paticipante în prima ligă de la 14 la 16. Cu Poli. Iaşi şi Vagonul Arad promovate în primul eşalon, mai rămâneau două locuri libere pentru completarea panoului de sezonul viitor.

Astfel, locurile 13 şi 14 din A – Progresul Bucureşti şi Steagul Roşu Braşov – urmau să înfrunte în barajul de la Timişoara Politehnica Galaţi şi Crişul Oradea, vice-campioanele celor două serii din B.

Debutul galben-negrilor în baraj a fost dătător de speranţe: 3-1 cu Poli. Galaţi. Remiza din meciul cu Crişul (1-1) însemna că doar un punct în etapa a 3-a, cu Progresul, le va fi suficient braşovenilor pentru a-şi asigura locul şi în viitoarea ediţie a primei ligi.

Din păcate, „în mai puţin de 90 de minute ne-a fost clar că vom fi părăsiţi de fotbalişti braşoveni” (revista Fotbal din 4 iulie 1968). Fugind după remontarea unui handicap de două goluri, „stegarii” au în minutul 65 şansa revenirii în joc, însă penalty-ul ratat de specialistul Mihai Ivăncescu pune sigiliul pe destinul braşovenilor, învinşi în final cu 3-0.

---

La fix 70 de ani de la ratarea promovării în C, şi la 50 de ani de la ratarea menţinerii în A, actualii „stegari” nici nu concep alt rezultat decât victoria la finalul dublei cu Nemere Ghelinţa din 16 şi 23 iunie. Ole, ole, spre Divizia C!

---