Satul tradiţional românesc pe contraatac!

Într-un fotbal interbelic dominat de cluburile marilor industrii şi ale elitelor culturale şi militare, Isvorul Satulung a încercat în anii 1930 pentru prima oară în istoria fotbalului nostru să destabilizeze sistemul şi să ducă satul tradiţional românesc în marele fotbal.


Satulung este în prezent un cartier al municipiului Săcele (jud. Braşov) şi, la nivel istoric, unul din legendarele „Şapte Sate” alături de Baciu, Turcheş, Cernatu, Purcăreni, Tărlungeni şi Zizin. În acest cartier a fost înfiinţat în 1922, după toate datele, primul club de fotbal românesc din mediul rural, Asociaţia Cultural-Sportivă Isvorul Satulung.

Echipa înfiinţată de membrii „Casei de Citire” (un fel de club de lectură), aflată în imediata vecinătate a Bisericii Sf. Adormire, a avut o activitate relativ redusă în primul deceniu de existenţă. S-a axat mai mult pe formarea unui nucleu de membri cotizanţi care să asigure materialul sportiv şi pe achizţionarea unui teren pe care să-şi poată desfăşura activitatea.

Străduinţele doctorului Nicolae Popeea, preşedintele asociaţiei Isvorul, au fost încununate de succes pe 26 mai 1924, când echipa primeşte un teren aflat în Grădina Domnească, pe locul actualei Policlinici Electroprecizia. Terenul denivelat şi plin de vegetaţie a necesitat nişte punere la punct, dar în scurt timp „prin munca asiduuă a multor săceleni jucătorii Isvorului au avut la dispoziţie un gazon bun, de dimensiuni regulamentare, împrejmuit, dotat cu porţi şi o construţie de lemn ce servea ca vestiare.” (revista Plaiuri Săcelene, trimestrul II – 2003, Dan Zamfir)

Foto dr.: dr. Nicolae Popeea, primul preşedinte din istoria Isvorului; Foto st.: Biserica Sf. Adormire din Satulung – Săcele, şi Casa de Citire în dreapta imaginii. Fotografia a fost realizată din Grădina Domnească, probabil cu câţiva ani înainte de amenajarea terenului de fotbal. 

sursa foto: revista Plaiuri Săcelene, nr. 4-5, aprilie-mai 1939 / http://www.saceleanul.ro

Chiar şi aşa, Isvorul Satulung duce o existenţă exclusiv amicală până în 1932, când în sfârşit echipa se înscrie în Campionatul Districtual Braşov. Săcelenii n-au reuşit să obţină vreo victorie la debut, fiind mai mult carne de tun pentru rutinatele team-uri braşovene. Olympia, spre exemplu, a secat Isvorul printr-o dublă victorie, 8-0 şi 4-0.

Gigi Deleanu, cronicarul echipei în acei ani, ne oferă o explicaţie a parcursului horror în numărul din aprilie-mai 1934 al revistei „Plaiuri Săcelene”:

Isvorul traversa atunci o perioadă de criză de organizaţie şi de autoritate. Jucătorii din acel timp nu erau pătrunşi de dragostea de echipă pentru care doi-trei inşi neglijând interesele lor, făceau sforţări peste puteri, pentru promovarea sportului săcelean.


SUSURUL ISVORULUI / 1933-1934

Seceta a continuat şi în prima jumătate a sezonului următor, Isvorul având parte de o toamnă tristă după seria contra braşovenilor de la IAR, ACFR, Olympia, Gloria şi Victoria.

Însă în primăvară Isvorul „a rupt ghiaţa insucceselor de până acum” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 4-5, aprilie-mai 1934). Ion Ţuţuianu, Matei Roşculeţ şi Andrei Moarcăs – „interceptând o lovitură frumoasă a lui Nelu Bujilă” (idem), au fost marcatorii golurilor primei victorii săcelene în Campionatul Districtual Braşov, când echipa lor a învins pe 1 aprilie, în deplasare pe stadionul „Olympia”, Victoria Braşov cu 3-2.

De Paşti, pe 8 aprilie 1934, „isvoranii” au fost aproape de a reuşi şi prima victorie pe teren propriu. Însă, chiar dacă „de la început Isvorul se impune marcând de două ori” (idem), aceştia vor fi egalaţi de Muncitorii (RGM Braşov/BMTE în maghiară) în finalul meciului. De notat că „de la Isvorul a lipsit portarul Florea, fiind lovit în matchul cu Victoria” (idem). A rămas însă dubla marcată de Marius Butu, probabil prima din istoria echipei, în faţa unui public relativ numeros şi, cel mai important, optimismul lui Gigi Deleanu: „Actuala formă a Isvorului, ne face să sperăm că se va clasa bine în campionatului categoriei I a Districtului Braşov”.

Din păcate pentru microbiştii săceleni, pentru care fotbalul încă reprezenta o mare curiozitate, Isvorul a mai obţinut doar trei rezultate pozitive în acel campionat, un 2-2 contra Olympiei, echipa saşilor, un 3-2 contra Ivriei, echipa evreilor, şi un 1-1 contra Gloriei în ultima etapă, în iunie. În afara insucceselor la limită în faţa echipelor maghiare Suburbiu şi Muncitorii, celelalte înfrângeri au fost la scor: 0-4 cu Astra, IAR, ACFR şi Ivria, şi un 1-7 cu aceeaşi înfricoşătoare Astra, echipa filialei Braşov a Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român.

Dat fiind că se obişnuia ca echipa câştigătoare să fie notată prima şi că programul nu respecta la sânge alternanţa acasă-deplasare, ne este greu de localizat locul de disputare al meciurilor, dar putem presupune că egalul cu Olympia a fost realizat în Satulung.

sursa: revista Plaiuri Săcelene, nr. 6, iunie 1934

Din acelaşi număr pe iunie al revistei aflăm şi că pauza de vară a adus schimbări majore în conducerea administrativă a clubului, doctorul Eremia Bodeanu fiind ales pe 14 iulie 1934 „ca preşedinte al secţiei sportive Isvorul în locul d-lui Victor Tudoran, demisionat”. Victor Tudoran demisionase din această funcţie încă din 3 mai 1934, rămânând în continuare membru al asociaţiei. Acesta era totodată redactorul şi sufletul revistei care face posibilă această compilaţie despre istoria primei echipe rurale de fotbal din România.

În plan sportiv, pauza de vară a însemnat şi o serie de meciuri amicale în vederea bunei pregătiri pentru viitoarea ediţie de campionat. La Azuga, săcelenii au fost eliminaţi din Cupa Fabricei de Sticlă de Astra Braşov cu 3-1 (1-1 la pauză), apoi au pierdut la Buşteni în faţa localnicilor cu 2-5.

Reveniţi pe teren propriu, „isvoranii” nimicesc nou-înfiinţata Sparta Braşov cu 5-0, apoi înving cu 4-2 la Bod echipa „Fabricei de Zahăr”. „De remarcat rezultatul frumos ce l-a făcut la Bod învingând o echipă care pe teren propriu nu a cedat niciodată” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1934)


AH-AH-APĂ DE ISVOR, HAI SĂCELE DĂ UN GOL / 1934-1935

Primele două meciuri ale Isvorului în noul sezon au însemnat tot atâtea motive de entuziasm, echipa ieşind neînvinsă din confruntările cu Victoria (3-2) şi Muncitorii (1-1). Primul XI al săceleneilor a fost compus în ambele partide de aceiaşi jucători: Moga, Fugaciu, Rusu, Schiau, Bodeanu, Bujilă, Butu, Cosma, Roşculeţ, Moarcăs şi Munteanu.

Toamna a continuat cu un mix de rezultate bune şi câteva înfrângeri la limită. Victoriei 3-0 cu Ivria i-au urmat două înfrângeri la rând, 1-2 cu Suburbiu şi 2-3 cu Gloria, săcelenii ajungând din nou pe culmile optimismului în urma victoriei cu 1-0 în faţa Spartei şi a egalului, 1-1, cu Olympia. Astra Braşov le-a readus aminte de locul lor în ordinea fotbalului local, învingându-i cu 2-1 în penultima etapă a turului. Meciul cu IAR a fost amânat din cauza condiţiilor meteo pentru primăvară.

Cu trei victorii, două egaluri şi trei înfrângeri, Isvorul stătea bine înaintea confruntării cu „aviatorii”. „Meritul revine în întregime celor cari au pus umărul să ridice la greutăţile multe şi necunoscute ivite în calea Isvorului” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 11, noiembrie 1934)

Startul sezonului de primăvară n-a fost cel mai reuşit, săcelenii suferind două înfrângeri consecutive. Mai întâi în faţa IAR-ului cu 1-3, apoi în etapa a 10-a, prima din retur, „când Isvorul suprins în negligé a fost învins pe teren propriu cu severul scor de 4:0” de Suburbiu.

Peste doar o săptămâna, Isvorul Satulung avea să obţină cel mai prestigios succes din istoria sa, când a revenit în Braşov pe terenul IAR pentru meciul contra Olympia, fosta rivală a Braşoviei şi Colţei din anii 1920. Iată cronica scrisă de Gigi Deleanu în superbă integralitate:

La fluerul arbitrului, Isvorul a prezentat următoarea formaţie: Moga, Papuc, Bratosin, Bujilă, Schiau, Dr. Bodeanu, Munteanu, Moarcăs II, Moarcăs I, Roşculeţ, Butu. Matchul a fost viu disputat din primul şi până în ultimul moment. Exceptând primul sfert de oră când Olimpia a presat insistent poarta Isvorului dând de lucru portarului Moga, Săcelenii au dominat continuu furnizând un joc superior. Până la pauză, cu toate fazele frumoase ale jocului, nu se poate marca nici de o parte şi jocul rămâne egal.

În repriza II-a Saşii sunt făcuţi „press-papier” şi Titi Munteanu nu întârzie să-şi plaseze golul lui care a devenit obişnuinţă.

Moarcăs Andrei urmărind mingea şi scăpând printre patru adversari, duce mingea până în plasă pecetluind scorul 2:0 pentru Isvorul.

Întreg unsprezecele a jucat bine. Într’un mod de neexplicat Marius Butu a ratat multe ocazii. A surprins jocul lui Andrei Moarcăs, jocul liniei de halfi care a excelat şi totodată remarcăm forma fundaşului Papuc şi a portarului Moga.

Revista Plaiuri Săcelene, nr. 4-5, aprilie-mai 1935

Victoria Braşov a fost următoarea pe lista triumfurilor săcelene (1-0), egalul 0-0 cu Muncitorii însemnând pentru băieţii din Satulung prima serie de trei meciuri consecutive fără înfrângere şi fără gol primit din istoria echipei lor. Dar ghici ce? Seria de trei s-a transformat într-o istorică serie de cinci după ce Isvorul a remizat cu Astra şi a învins Locomotiva (noul nume al Spartei) cu 1-0. Ivria a stopat elanul săcelenilor printr-un sec 3-0, pentru ca IAR să calce şi mai apăsat peste mitul defensivei săcelene, provocându-le cea mai drastică înfrângere a sezonului, 6-0. Isvorul a reuşit totuşi să lase o ultimă impresie frumoasă, învingând Gloria cu 2-1 şi adjudecându-şi astfel locul 5. (revista Plaiuri Săcelene, nr. 7, iulie 1935)

IAR, echipa fabricii de avioane, după WW2 devenită Tractorul, a promovat în Divizia B (nu exista încă Divizia C), unde avea să aibă o comportare admirabilă în Seria a IV-a.

În timpul verii Isvorul a dat lovitura pe piaţa transferuirlor, aducându-i de la divizionara secundă ACFR Braşov pe Nelu Cristoloveanu, Gheorghe Ţuţuianu şi Ion Ţuţuianu (cel din urmă revenit la echipă) pentru a-şi întări linia de atac. Efectele s-au văzut imediat, iar în primele trei meciuri amicale din pre-sezon Isvorul a marcat a marcat 13 goluri în cele trei victorii pe linie: 4-3 cu Muncitorii, 5-1 cu Fabrica de Zahăr Bod chiar pe terenul acestora, şi 4-2 cu Victoria.

Tot mai stăpâni pe ei înşişi şi dornici să zburde, săcelenii au continuat seria amicalelor. Astra Braşov a resimţit în egalul 2-2 cum Isvorul uniformiza tot mai mult raportul de forţe, iar Muncitorii au fost învinşi pentru a doua oară în decursul verii, 3-2. Între aceste două meciuri s-au intercalat deplasarea la Predeal, unde Isvorul a remizat 1-1 în compania Clubului Sportiv, şi duelul cu divizionara B Braşovia – primul meci din istoria Isvorului contra unei echipe care activa în primele două divizii ale României.

Stăruim asupra rezultatului obţinut de Isvorul în întâlnirea  cu puternica echipă divizionară Braşovia, când a cedat – după un joc frumos – cu scorul de 2:4. Formaţia Isvorului a fost: Moga, Fugaciu, Papuc, Ţuţuianu I, Schiau, Bujilă, Butu, Ţuţuianu II, Cristoloveanu, Moarcăs I, Munteanu. Pentru Isvorul au marcat Papuc din 11 metri şi Butu după extremă.

revista Plaiuri Săcelene, nr. 8-9, august-septembrie 1935

Tic-tac, tic-tac, sosie timpul pentru Isvorul Satulung să facă următorul pas.


ISVORUL MINUNILOR /  tur 1935-1936

Programul meciurilor din turul de toamnă (sursa: revista Plaiuri Săcelene, nr. 8-9, august-septembrie 1935)

Faptul că primele patru meciuri au fost programate pe terenul din Satulung a permis Isvorului să-şi facă „în actualul sezon de futbol, o intrare mai mult decât triumfală, dovedind dorinţa statornică de a ajunge în fruntea clasamentului districtului Braşov” (idem).

Cronicarul nu folosea cuvinte mari doar de drag. În prima etapă „Isvorul a dispus cu strălucitul scor de 8:0 de vechea grupare braşoveană Victoria, care a trebuit să-şi plece fanionul în faţa elanului echipei care a înscris cea mai frumoasă victorie în istoria fotbalului săcelean” (idem). Gloria Braşov a scăpat etapa următoare doar cu 3-0, însă era clar că bătaia e ruptă din Grădina Domnească.

Cristoloveanu, adus în vară, era golgeterul echipei cu patru goaluri marcate în aceste două meciuri, fiind urmat de Moarcăs I şi Ţuţuianu II (Gheorghe) cu trei goluri, şi de Butu cu unul.

Mierea curgea necontenit din peniţa cronicarului:

După încercări nenumărate, înfrângeri şi mici biruinţi Isvorul şi-a găsit forma ideală, în care grupul de înaintaşi format din Cristoloveanu, Ţuţuianu II, Moarcăs I, este o tripletă pătrunzătoare şi iute. Dacă mai adăugăm şi mijlocaşii ca: Schiau, Bujilă şi Ţuţuianu I, ne putem da seama de valoarea nouei formaţii. Poarta păzită de Moga încadrat de Fugaciu şi Papuc este o rezistenţă serioasă. Mai adăugând şi un Munteanu în zi bună, alături de harnicul Moarcăs II, găsim o echipă omogenă, tehnică şi gata de luptă.

Şi echipa a continuat să confirme, încheind turul cu punctaj maxim, 14 puncte (în acea vreme se acordau două puncte la victorie), fiind pentru prima dată în istoria Campionatului Districtual Braşov când o echipă din afara municipiului se „încorona” campioană de toamnă. Pentru suporterii săceleni echipa lor purta coroana fără nici un fel de ghilimele, fiind „o răsplată şi un rezultat la care s’a ajuns după o muncă grea socotind lipsurile şi piedecile care au stat în calea acestei vechi echipe româneşti” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 10-11-12, octombrie-noiembrie-decembrie 1935).

Gigi Deleanu nu ne-a răsfăţat în acest număr al reviste (nici în următoarele) şi cu celelalte scoruri din tur, însă ne-a lăsat câte un mic portret al jucătorilor „care s’au relevat”:

Moga: Dacă acest talentat portar s’ar identifica mai mult cu aspiraţiile grupării româneşti din Săcele – prin intermediul căreia s’a lansat, – nu numai că ar contribui la succesele ei, dar ar profita şi personal, devenind o vedetă a futbolului curat românesc. Se plasează bine, prinde frumos, dar e puţin fricos.

Victor Fugaciu (Puri): Joacă elegant şi serveşte mingea la om. În ultimele matchuri s’a prezentat extrem de obosit.

Petre Schiau: Unde cade mingea acolo-l găseşti ! Technică, joc de cap, suflu inepuizabil, joacă uneori nervos.

Dr. Bodianu joacă tot aşa de bine ca şi în anii când putea să se ocupe mai mult de echipa Isvorul.

Nelu Bujilă joacă atletic, bate admirabil pedepsele de la 20 de metri.

Ţuţuianu I., are un joc dârz şi plin de nerv.

Ţuţuianu G., cu driblingul de care uneori prea abuzează, puterea de pătrundere şi şuturile bombe a realizat cele mai multe goluri.

Cristolovean, conduce bine înaintarea, posedă şut puternic şi neprevăzut.

Moarcăs Genică, joacă atât în apărare cât şi la înaintare cu o tragere de inimă demnă de admirat. E prea timid în faţa porţii.

Gheorghe Ţuţuianu (foto stânga, alături de soţia sa), vedeta şi golgeterul Isvorului în acel campionat, şi-a păstrat „puterea de pătrundere şi şuturile bombe” şi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Acesta a servit ca pilot pe avionul IAR 80 din Grupul 8 Vânătoare (Escadrila 60) în campania pentru eliberarea Basarabiei (1941) şi în Grupul 6 Vânătoare (Escadrila 59) contra bombardierelor americane în vara anului 1944. Palmaresul său cuprinde cinci avioane sovietice doborâte în 1941 şi două P-38 „Lightning” americane pe 10 iunie 1944, zi în care a şi fost rănit în luptă.

După ce a supravieţuit tackling-urilor din Campionatul Districtual şi bătăliilor aeriene din al Doilea Război Mondial, s-a căsătorit în 1951 cu Margareta.

sursa foto: revista Plaiuri Săcelene, nr. 73, trim. III. 2012)


PRIMĂVARA MARILOR SPERANŢE / retur 1935-1936

Faptul că Isvorul urma să joace în retur şase din cele şapte meciuri pe teren străin n-a minimizat deloc efervescenţa suporterilor săceleni. Victoria cu 6-0 contra Gloriei în meciul amical din 8 martie 1936 a avut harul de a-i face pe toţi şi mai încrezători în „ţinta finală: campionatul districtual.” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 3-4, martie-aprilie 1936)

Afişul meciului cu Astra Braşov, primul din retur. sursa: contul de flicker al Arhivelor Naţioanle ale României

Nici că se putea adversar mai greu pentru săceleni la reluarea campionatul decât „formidabila Astra” (idem). După ce fusesă învinsă în tur, „şi de data aceasta Astra, cu toate achiziţiile făcute a trebuit să-şi plece fanionul în faţa însufleţitei echipe a Săcelelor” (idem). Isvorul s-a impus cu 2-1 (1-1 la pauză), stabilind astfel recordul clubului pentru victorii consecutive în meciuri oficiale – 8.

Peste zece zile Isvorul s-a deplasat în Braşov pentru meciul cu echipa Suburbiu, ocupanta locului secund. Remiza 1-1 a întrerupt drumul săcelenilor spre noi recorduri, însă aceștia s-au consolat cu păstrarea poziției de lider. După acest meci cronicarul se arăta extrem de mirat de faptul că suporterii Astrei, în majoritatea lor intelectuali, au susținut și aplaudat formația – oarecum mongolică – a echipei cu care nu de mult au terminat matchul printr’o ciomăgeală românească. Să se fi făcut sângele apă? se prea poate!” (idem). Gigi Deleanu a învăţat the hard way că în fotbal apartenenţa la culorile echipei primează în faţa etniei.

Jucând cu patru rezerve în primul XI contra Fabricii de Zahăr Bod, în deplasare, Isvorul îşi pierde din debit şi cedează cu 0-2 în ultimul meci al lunii martie, dar îşi menţine poziţia de lider, „deoarce şi Suburbiu a binevoit să mănânce bătaie cedând Muncitorilor cu 1:4” (idem). Deşi era pentru prima dată după un an când săcelenii resimţeau două meciuri la rând fără victorie, cronicarul a încercat să-i pună în gardă pe conducătorii echipei, cerându-le cât mai multă atenţie, pentru a putea duce la succes formaţia săceleană, care s’a dovedit a fi aptă pentru a figura în rândul echipelor serioase” (idem).

Din păcate pentru fotbalul din acest colţ de lume „gruparea Isvorul a făcut o figură detestabilă” (Plaiuri Săcelene, nr. 6-7, iunie-iulie 1936) în ultimele patru meciuri de campionat, pierzând întâietatea în favoarea Muncitorilor, cealaltă echipă „mongoloidă” a Braşovului. Într-atât de mare a fost dezamăgirea în rândul săcelenilor încât rezultatele şi cauzele păstrate pentru numerele viitoare n-au mai fost publicate vreodată.


ISVORUL UITAT

Dezamăgirea provocată de ratarea promovării în nou-înfiinţata Divizie C părea să se disipeze odată cu figura onorabilă” (revista Plaiuri Săcelene, nr. 8-9, august-septembrie 1937) făcută în primele meciuri din toamna lui 1936. Săcelenii îşi iau revanşa în faţa echipei din Suburbiu cu 3-0 apoi, deşi remizează pe teren propriu cu Ivria (1-1), reuşesc două victorii la rând, în deplasare la Fabrica de Zahăr cu 2-1 şi un 4-2 acasă cu Locomotiva. Ca un déjà vu, filmul se rupe brusc. Nu ştim încă scorul final al meciului care a urmat contra Astrei braşovene, dar cert este că s-au petrecut nişte lucruri extreme din moment ce la final „conducerea grupării Isvorul a suspendat pe doi ani pe portarul Moga” (Plaiuri Săcelene, nr. 10, octombrie 1936).

În paralel cu pedeapsa aplicată portarului Moga, revista Plaiuri Săcelene suspendă şi ea spaţiul alocat Isvorului Satulung în paginile sale, anul 1937 trecând fără vreo referire la activitatea echipei. Abia în primăvară anului 1938, la rubrica „Cronica Măruntă” semnată de Ion Păltănea mai apare următoarea colecţie de rezultate săcelene reuşite în seria întâi din Campionatul Districtual, care îl făcea pe cronicar să opineze că „nu ar fi exclus ca gruparea Isvorul să ia campionatul districtual” (Plaiuri Săcelene, nr. 5, mai 1938). 

 Isvorul deşi era în postura de posibilă campioană a seriei după încheierea celor zece meciuri ale sale, s-a văzut din nou de partea greşită a clasamentului după ce şi celelalte echipe şi-au jucat toate meciurile. 

Turul campiontului 1938-1939 a readus aminte de sezoanele de debut, echipa reuşind doar un egal după cinci meciuri disputate! „Ar putea conducătorii Isvorului să ne lămurească căror cauze se datorează rezultatele acestea dezastruoase? Noi deocamdată ne abţinem dela orice comentariu” (Plaiuri Săcelene, nr. 9, octombrie 1938). 

Ion Păltănea s-a abţinut de la orice comentariu pentru totdeauna. Sau poate că nu i-a fost aprobat pentru tipărire. Nu ştiu, dar cert este că acela a fost ultimul număr în care s-a mai scris despre Isvorul Satulung în revista Plaiuri Săcelene.


ISVORUL NESECAT

Băieţii care în weekend jucau fotbal în Grădina Domnească sau pe marile arene sportive ale Braşovuluui de la IAR sau Olympia proveneau din familii ilustre şi cu rădăcini adânci în Săcele. Erau băieţi care cochetau şi cu alte sporturi pe lângă fotbal, în special atletism şi ski, care-şi exersau cuvintele şi ideile în gazetărie sau beletristica, sau care în pauzele de iarnă puteau fi văzuţi pe scenele teatrelor săcelene amatoare. Peste ani, după cum am arătat ceva mai sus, unii dintre ei au mers să apere şi culorilor ţării în război.

Echipa de fotbal în sine nu s-a mai apropiat vreodată de parfumul îmbietor al „fotbalului serios” pe care l-a simţit în 1936.

Nu e vreo poză cu echipierii Isvorului (sper totuşi să găsesc cândva una), în schimb vreau să cred că asta era frizeria lor preferată.

sursa foto: revista Plaiuri Săcelene nr. 10-11-12, octombrie-noiembrie-decembrie 1935


Cum ziceam mai pe la început, tot articolul ăsta a fost posibil graţie arhivei digitale a revistei Plaiuri Săcelene, disponibilă pe site-ul Bibliotecii Judeţene Braşov. Aşa că mulţam celor care şi-au luat timp să scaneze pagină cu pagină toate revistele!

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s