1922. Braşovia îmbracă tricourile negre. Fotografia a fost făcută pe nou-construitul stadion „Sub Strajă”, la poarta dinspre clădirea actualei Primării. sursa: Brassói Lapok 1973

Admit că dezvolt o pasiune tot mai mare pentru istoria cluburilor brașovene fondate în interbelic. Parte pentru că, fiind un fan la istoriei alternative, îmi place să le descopăr trecutul și să-mi închipui, în ungherele minţii mele, „cum ar fi fost dacă?”.

Deşi în diferite surse anul de înfiinţare al echipei este menţionat 1914, clubul îşi începe cu adevărat existenţa după încheierea Primului Război Mondial. Un articol scris de Szabó Sándor în 1973 pentru ziarul de limbă maghiară al oraşului, Brassói Lapok, un mail primit de la nepotul său Áron şi o traducere care-i aparţine lui Jenő (Sasu – co-autor aici La Stegaru’) ne dau acum ocazia să cunoaştem mai în amănunt povestea primei echipe de fotbal a oraşului. Redăm în continuare articolul în întregime. Parantezele şi fotografiile inserate în corpul articolului ne apaţin.

„Într-o duminică de toamnă a anului 1919 un grup de elevi băteau mingea pe un maidan de sub Cetățuia. Trecătorii priveau cu interes jocul practicat de acei tineri, iar unul dintre spectatori ieșea în evidență prin priceperea cu care urmărea fazele de atac. La finalul meciului i-a chemat pe jucători în jurul său, spunându-le că se numește Mario Gebauer și că este președintele Federației naționale de fotbal. Apoi i-a îndemnat pe tineri să înființeze un club de fotbal, invitându-i totodată la un meci împotriva selecționatei Bucureștiului.

Băieții echipați în cămăși negre și șorturi albe au acceptat cu plăcere propunerea făcută. Mai mulți tineri le-au împărtășit acasă părinților bucuria primirii acestei oferte, vestea ajungând astfel și la cafeneaua ”Transilvania” (din clădirea Rectoratului de azi), unde grupul de comeseni intitulat ABC a luat problema în mână, angajându-se să devină ”dădaca” echipei. Astfel s-a constituit clubul sportiv Brașovia, unii plătind chiar bani în avans, iar în aceste împrejurări tinerii brașoveni se puteau prezenta duminica următoare la București. În dimineața zilei disputării meciului clubul brașovean a fost supus unei legitimări, urmând ca după-amiază să-și măsoare forțele cu selecționata Bucureștiului în prezența a circa 300 de spectatori. E adevărat că brașovenii au părăsit terenul învinși, dar le poate servi ca scuză faptul că în selecționata de atunci a capitalei își găseau locul numeroși militari englezi, francezi și italieni.

Braşov, anii 1920. În dreapta, clădirea care acum găzduieşte Rectoratul Universităţii şi terasa de atunci a cafenelei „Transilvania”, la mesele căreia s-a înfiinţat Braşovia. sursa foto: adevarul.ro

Deci, în sfârșit și Brașovul se putea mândri cu o asociație de fotbal efectivă și legitimată. Echipamentul format din cămașă neagră, șort alb și ghete de fotbal necesita anumite cheltuieli, iar meciurile disputate pe un teren împrejmuit cu o funie, amenajat în partea dinspre strada Lungă a parcului central, puteau fi urmărite în mod gratuit de către oricine.

Strângere de fonduri cu stil. sursa: ziarul Nihil Sine Deo din arhiva Bibliotecii George Bariţiu. Anunţul a fost identificat de colegul Adi Aliman (aka Micşunicazone)

Organizând manifestări ca serate dansante de iarnă și mai apoi spectacole de amatori, clubul Brașovia a început practic să-și creeze o bază financiară. Chiar și în aceste condiții, ar fi fost dificil de trecut peste obstacolele de început, dacă n-ar fi fost acel susținător generos în persoana medicului local Dr. Samuel Ritter. Acesta a devenit totodată și președintele asociației. Un alt sprijin l-a constituit tăbăcarul Béni Szabó, care a sponsorizat clubul cu suma de 50.000 lei. În calitate de viceprimar al orașului, Béni Szabó a făcut demersurile pentru ca echipa să primească din partea primărei un spațiu pentru amenajarea unui teren de fotbal.

În aceste condiții, în anul 1922 a luat ființă terenul de fotbal prevăzut mai întâi cu o mantinelă de jur-împrejur, apoi cu tribune, în imediata apropiere a Consiliului Popular de astăzi (articolul datează din anul 1973, e vorba de clădirea Consiliului Județean). Acest teren a existat pânâ în 1932, atunci când s-a construit prima arenă sportivă modernă a orașului lângă Fabrica de cauciuc (e vorba bineînțeles de Fartec – Fabrica de Articole Tehnice din Cauciuc, care pe vremuri s-a numit și Fabrica de cauciuc, și ”Cauciucul” – Sasu).

Stadionul „Sub Strajă” – numele provenind de la vecinătatea arenei cu Dealul Straja, care se ridică în dreapta, în spatele şirului de case de pe Str. Nicolae Iorga. Pe acest stadion Braşovia a obţinut cel mai mare succes al său, învingând la 26 iulie 1925 vice-campioana Clubul Atletic Oradea cu 2-1, calificându-se în semifinalele Campionatului Naţional. Demolarea stadionului a început în noiembrie 1932, pe locul său amenanjându-se actualul Parc „Nicolae Titulescu”.   sursa foto: arh. Gruia Hilohi

În scurt timp președintele Dr. Ritter s-a ”orientat” prin diferite cercuri fotbalistice, convocând jucători din București, Târgu Mureș și chiar din străinătate, cărora le-a asigurat locuri de muncă. Puțin după aceea s-a închegat o echipă cu renume național, care apăra cu nădejde onoarea sportivă a orașului.

Iată câteva dintre ”numele mari” ale formației: Poldi Tritsch, Karoly Major, Béla Darvas, Adalbert Weld, Alexander Geller, János Tóth, Oszkar Tritsch, Tomecko (impenetrabila „linie de mijloc T”), Sándor Nagy, János Erdő, Walter Roth, Friedrich Klees, Johann Zelch, Richard Broch și mai târziu Varhegyi, Köpe, Bálint. (Mi-am permis să umblu puțin la prenume. Am păstrat prenumele doar la jucătorii cu nume de familie unguresc, dar la restul cu nume de familie cu rezonanță germano-evreiască am trecut varianta germană a prenumelui, și nu cea oficială. Mi se pare mai corect așa. Apropo, am un glosar al numelor de familie ale sașilor din Transilvania și am verificat să văd câte din cele de mai sus se regăsesc acolo. Sunt doar trei: Roth, Klees și Zelch, restul ”germanilor” sunt, cred eu, evrei sau șvabi – Sasu).

Interesul față de echipa brașoveană a sporit considerabil, mai ales când aceasta primea vizita marilor formații din țară sau chiar a unor echipe din străinătate.

Membrii primei echipe au devenit treptat-treptat ”veterani”. Locul jucătorilor vechi a fost luat de tineri crescuți în propria pepinieră a clubului, care au făcut față cu brio în confruntările fotbalistice: Andras Vogel, Eugen Siegel, László Zsigmond, Berczi Kovács, Béla István, Antal Bányai, Károly Szederjesi, Alexander Geller (veșnic tânărul nenea Geri, care a fost antrenor de fotbal timp de jumătate de secol!), Sándor Gönczi, Lajos Nagy, Lajos Lakomcik, András și Gyula Bölöni, Károly Csekme, Gábor Hadnagy, Gyula Bodola, Constantin Niculescu, Antal Kóty, Ernő Takó, Gyula Bogdány, și cine ar putea să enumere toate acele nume, care au contribuit la câștigarea de către Brașovia a campionatului districtual în anii 1928, 1929, 1930 iar apoi în 1931 a campionatului ligii. (Braşovia mai câştigase campionatul districtual în 1923, 1924 şi 1925 – n.)

Dintre jucătorii Brașoviei mulți au fost membri ai selecționatei naționale: Alexander Geller, Poldi Tritsch, Oszkar Tritsch, János Tóth și Gyula Bodola. (Leopold „Poldi” Tritsch şi fratele său mai mare Oszkar Tritsch sunt primii braşovenii care au îmbrăcat tricoul Naţionalei României. Se întâmpla pe 23 octombrie 1923, cu ocazia meciului amical jucat la Istanbul cu Turcia şi terminat 2-2. Alexander Geller, ca fotbalist al Braşoviei, a îmbrăcat de 3 tricoul Naţionalei – având astfel cele mai multe selecţii – în timp ce Gyula Bodola, deşi format de Braşovia, s-a afirmat la cluburile CAO şi Venus, reuşind să marcheze 30 de goluri pentru România – n.)

Echipa s-a desființat în anul 1936. Componenții echipei și-au continuat activitatea fotbalistică la alte cluburi.” (Ultimul sezon oficial al Braşoviei a fost 1936/37, în Liga de Centru a Diviziei C. Braşovenii s-au clasat pe locul 5, la 3 puncte de locul secund, cu al 3-lea atac şi a 3-a apărare din serie. Cel mai probabil greutăţile financiare au dus la imposibilitatea continuării activităţii – n.)

Aşa cum am spus, asta e doar o parte din poveste. CV-ul, cum ar veni. Detaliile, fotografii de la meciuri, istorii personale – mă tem că trecerea anilor le-a făcut aproape irecuperabile, acestea rămânând să aparţină pentru totdeauna doar celor care au trăit acele clipe învăluite în fumul unei cafenele.