În primele luni de după Marele Război, fotbalul braşovean se juca mai mult pe străzile şi străduţele oraşului şi pe terenul viran din apropierea cinematografului Apollo, situat pe latura dinspre str. Lungă a actualului parc central.

Echipele formate de obicei după apartenenţa la una din cele patru mari comunităţi ale Braşovului – români, maghiari, saşi şi evrei – petreceau mai mult timp boxându-se reciproc decât jucând efectiv fotbal, până când s-au gândit că ar fi mai spectaculos să crească miza şi să exerseze această bumbăceală în mod organizat.

Imediat după ce die Ungarn (ungurii) au pus primii ţara la cale, formând Braşovia, die Sachsen (saşii) de la Kronstädter Sächsische Turnverein (KSTV – în română Clubul de Atletism al Saşilor Braşoveni) au vrut să le arate ungurilor că „anything you can do, we can do better”, aşa că au pus bazele clubului Olympia. Astfel s-au înfiinţat în straşnicul an 1919  primele două cluburi de fotbal din oraşul ăsta şi, odată cu ele, s-a aprins prima mare rivalitate sportivă a Braşovului.

Ungurii erau îmbrăcaţi în alb-negru? Saşii şi-au ales albastru-negru! Ungurii şi-au inaugurat în 1922 stadionul din celălalt capăt al parcului, la poalele Strajei şi sub ferestrele Primăriei? Saşii băteau în 1924 ultimul cui în Olympiaplatz, arena de sub zidurile de est ale Cetăţii şi de la poalele Tâmpei. Cartierul general al ungurilor era cafeneaua „Transylvania” (la parterul Rectoratului)? Saşii mergeau acolo la agăţat fete!

Stadionul amenajat în timpul preşedenţiei lui Waldemar Gust arăta cam dubios cu colţurile curbate, dar avea lungimea şi porţile standard aşa că pentru „olimpici”, mai ales în acele vremi, era numai bun. Până în 1928 colţurile terenului deveniseră chiar colţuri.

Da, exact, e vorba chiar de actualul teren al Liceului Sportiv din Braşov, cunoscut drept şi Complexul Sportiv Ion Ţiriac sau „locul unde se ţinea Oktoberfest-ul”. Fotbal competiţional s-a jucat acolo până prin primii ani de după al Doilea Război Mondial. O istorie detaliată a acestui stadion va urma în primul trimestru din 2018.

sursa foto: delcampe.net

În decursul următorilor doi ani evreii, românii, muncitorii Atelierelor CFR Braşov şi muncitorii maghiari au completat peisajul cu propriile echipe, însă nici un meci din calendarul Campionatului Districtual Braşov nu lăsa urme mai adânci în gazon, pe glezne, tibii şi ficaţi decât un Olympia – Braşovia.

Meciurile erau anunţate prin postere răspândite prin oraş, iar cine cobora Sub Strajă şi la retur urca pe Olympiaplatz, sau invers, ştia că urma să vadă nişte partide jucate după cel mai englezesc stil pe care acei băieţi îl cunoşteau.

Nu lăsa zâmbetele unor jucători şi ţinuta hipster a portarului Schmidts să te păcălească. Doar priveşte-l pe Schlandt (la costum în dreapta) – postura şi privirea sunt avanpremiera unei năstruşnicii pe cale să fie comisă. Sunt curios dacă există vreo legătură între Schlandt din anturajul Olympiei şi familia Schlandt care a dat doi dintre organiştii Bisercii Negre de-a lungul istoriei.

Traducerea textului: Echipa de fotbal „Olympia” a saşilor braşoveni 1923: de la stânga la dreapta Schmidts, Goßweiller, Soos, Gritsch (arbitru), Bedners, Kravatzky, Tontsch (arbitru de linie), Hänisch, M. Clompe, Kirschner, Göbelrs, Schland (în civil). Celelalte echipe de fotbal ale vremii se numeau „Braşovia”, „M.T.V.” (Ungurii), „Colţea” (Românii) şi „Ivria”(Evreii).

Notă: M.T.V., în grafie germană, este echipa MTE sau BMTE (Brassó Munkások Torna Egylet – Clubul de Gimnastică al Muncitorilor Braşov)

sursa foto: Neue Kronstädter Zeitung, nr. 1/1988

---

Între un şut, o pasă şi o alunecare cu ambele picioare spre minge şi picior advers, jucătorii, dar în special arbitrii erau ţinta publicului. Maghiarii aveau o predilecţie să-şi fluture bastoanele dandy ori umbrelele şi să-i recomande arbitrului nişte ochelari („szemüveg a Biro nak”), ori chiar o bicicletă („Bicikli a Biro nak”) atunci când fazele de joc păreau că se succed prea rapid pentru acesta. Nu cred pentru o clipă că spectatorii saşi dovedeau mai puţină creativitatea când era timpul să-şi exprime dezaprobarea.

sursa foto: Neue Kronstädter Zeitung, nr. 3/1999

Nu doar ardentul public ci şi o puternică Braşovia au restricţionat constant accesul Olympiei spre titlul districtual şi calificarea la Turneul Final al Campionatului Naţional, ştafeta fiind preluată în a doua jumătate a anilor 1920 de Colţea.

Între 1923 şi 1930, când Olympia s-a clasat de cel puţin patru ori pe locul secund, au curs râuri de bere la Gaura Dulce – locul preferat de întâlnire al jucătorilor Olympiei. Restaurantul se închidea adesea pe ultimele note din „Schwarz und blau sind unsere Farben” (Negru şi albastru sunt culorile noastre), imn pe care fotbaliştii saşi îl cântau cu foc aproape săptămânal. Că na, mai erau şi meciuri pe care le pierdeau. Deşi îmi imaginez că după câteva halbe futilitatea agonizării în trecut devenea mai clară. Să cântăm, dară!

Strofa 1

Schwarz und blau sind unsere Farben / Negru şi albastru sunt culorile noastre

die voran, voran uns gehn. / înainte, înainte noi mergem.

Drum herbei, ihr Olympialeute / Haideţi, Olimpicilor

haltet Euer Wort, / ţineţi-vă cuvântul,

haltet Euren Club Ehren / ţineţi onoarea clubului

daß er blühe fort. / astfel el va prospera.

Strofa 2

Unser Tormann auf der Lauer / Portarul nostru în aşteptare

schauet ganz bedächtig drein / priveşte cu mare concentrare

unsere Backs stehn wie ne Mauer / fundaşii noştri stau ca un zid

weichen, weichen keinem Feind. / nu se feresc de nici un adversar.

Und die Half, die flinken Läufer, / şi mijlocul, alergătorii iuţi,

schieben wacker vor, înaintează cu curaj spre atac,

daß die flinken kleinen Stürmer pentru ca atacantul mic şi agil

schießen Tor auf Tor! / să marcheze gol după gol!

NOTĂ: traducerea s-a făcut folosind google translate, aşa că dacă e vreun vorbitor de germană p-aici căruia îi vine să se zgârie pe ochi… NU O FACE!!! (sper că nota asta nu vine prea târziu)

---

Pe lângă scris cântece, „olimpicii” se ocupau şi de toate celelalte aspecte necesare existenţei. Toţi jucătorii achitau o taxă de membru din care se cumpăra echipamentul de joc (tricouri, şorturi, jambiere, apărători) şi se asigurau alte cheltuieli, printre care bănuiesc că era şi salariul domnului Robinson şi toate chestiile care îi erau necesare pentru întreţinerea terenului de joc de pe Olympiaplatz.

Lucrurile au început să se ducă naibii odată cu Marea Criză şi apariţia curentului naţional-socialist şi în România. Întârzierea achitării cotizaţiilor de membru plus fricţiunile politice constante între membrii clubului – au fost chiar retrageri masive între 1933 şi 1935 – toate astea au condus la încetarea activităţii echipei de fotbal Olympia.

După datele actuale, ultimul sezon oficial al Olympiei pare să fi fost ediţia 1934-1935 a Campionatului Districtual Braşov. Saşii s-au clasat pe locul trei atunci, în urma echipelor IAR şi Astra (sponsorizate de uzina de avioane şi de asociaţia culturală omonimă), dar înaintea BMTE-ului şi Ivriei.

Braşovia a câştigat astfel lupta sportivă, die Ungarn jucând – cu rezultate dezastruoase-i drept – în primele două ediţii din istoria Diviziei A şi ulterior mai mulţi ani în B şi C, până la desfiinţarea echipei în vara anului 1938. Dar stadionul construit de die Sachsen la poalele Tâmpei există şi astăzi, spre deosebire de „Sub Strajă”, aşa că totul se compensează şi echilibrează în final.

---

• Articolul a fost făcut posibil de cei de la Neue Kronstädter Zeitung (ziarul editat de emigranţii braşoveni din München), care au binevoit să publice în numărul 3/1999 articolul König Fußball in Kronstadt der zwaniger Jahre – practic amintirile lui Waldemar Tichy, jucător la echipa de tineret a Olympiei între 1927 şi 1932.
• De asemenea, articolul publicat în numărul 4/2014 de Manfred Kravatzky – Zur Geschichte des Turnens in Kronstadt und des KSTV / KSTSV – a oferit informaţii valoroase despre originile arenei Olympia, precum şi despre efectele politizării mişcării sportive germane din oraş.