Motto: Dacă viaţă îţi oferă lămâi, dă-le înapoi şi cere… tricoul de joc!

Viața de fotbalist nu e printre cele mai drepte forme de existență. Există golul din ultimul minut, dintr-un șut-degajare, primit de la o echipă ce a fost asediată tot meciul. Apoi mai sunt și dramele personale. Accidentările. Iată-te aici, în plin fuleu spre glorie, doar că piciorul unuia (cel mai probabil tot de la echipa aia sub asediu) oprește nu doar mingea ci și cariera ta. Unii nu mai revin niciodată, totul rămânând o amintire a unei lumii care parcă nici n-a existat. Sunt învinși atât fizic, dar mai ales psihic. Pentru alții, pășirea din nou pe gazon când nimeni nu prea le mai dădea vreo șansă este cadoul ideal găsit sub brad în dimineaţa de Crăciun. Iar cum Călin Gane este genul de persoană care ştie că cele mai frumoase cadouri ţi le faci tu însuţi, iată-l mai jos (dreapta, în săritură) în meciul câştigat cu Steaua pe 24 decembrie 1964, graţie golului semnat de el.

1964, Ajunul Crăciunului. Steagul Roșu învinge Steaua București cu 1-0, unicul gol fiind înscris de Călin Gane. foto de Szabó Sándor

Trecuseră peste doi ani de când îşi rupsese ligamentele într-un meci U Cluj – FC Oradea, 4 noiembrie 1962, şi se părea că singura carieră rămasă la îndemâna tânărului Gane va fi cea de profesor de română.

Făcuse furori în tricoul Steagului la sezonul de debut, 1959/60. Unii îşi deschid contul cu un gol. El l-a inaugurat cu un hattrick! Şi chiar împotriva Universităţii Cluj, demolată pe „Tineretului” în ziua de 15 noiembrie 1959 cu scorul de 7-1. Era al 4-lea meci în care îmbrăca tricoul cu dungi albastre, iar până la finalul campionatului care va vedea Steagul clasat pe locul 2, va mai înscrie de alte trei ori în cinci partide. Destul de bine pentru un puşti de 18 ani, nu? De aceeaşi părere a fost şi Petre Steinbach, antrenorul Naţionalei de juniori a României, care îl selecţionează pe „stegar” în lotul pentru Campionatul European de Juniori din Austria. Din linia de cinci atacanţi mai făcea parte şi Iuliu Năftănăilă, încă la Nitramonia Făgăraş pe atunci. Belgia, Franţa şi Spania sunt nimicite în faza grupelor: 3-0, 4-1 şi 5-1! – scoruri ce azi par SF. Cinci goluri au fost reuşite de copilul-minune al Steagului Roşu din Braşov, iar România păşea triumfal spre semifinalele de la Viena. Sorţii îi pun pe tricolori faţă-n faţă cu ţara gazdă, dar nu-i nici un bai. Austriecii sunt făcuţi şi ei knock-out, 4-1. În cele din urmă Ungaria a pus capăt euro-aventurii, învigându-ne cu 2-1 în finală. Şi aşa, doar vice-campion european la juniori, Călin Gane se întoarce în Braşov cu aura unei vedete internaţionale. Ce carieră se anunţa pentru el!

Dar erau anii în care fotbalul, deşi se juca cu mai mare plăcere şi pasiune decât acum, nu reprezenta chiar totul. „Stegarul” nostru tocmai termina liceul şi a nu urma o facultate era în afara oricărei discuţii. Mai mult, a nu urma Litere la Cluj era de neconceput! Tatăl său era unul dintre cei mai respectaţi profesori din Braşov, aşa că vedeta „stegară” îşi pregăteşte valiza şi se urcă în trenul de Cluj pentru a duce tradiţia familiei mai departe. Este apreciat atât de profesori şi îşi face şi datoria în tricoul „studenţior”, pentru care marchează 5 goluri în 39 de meciuri. Ultima oară când a călcat pe iarba stadionului „Ion Moina” a fost în acea zi de 4 noiembrie 1962. Teribila accidentare suferită în meciul cu Oradea va pune sub un mare semn al întrebării destinul fotbalistului Călin Gane.

Revenirea unui „stegar”

În vara lui 1963 termină facultatea şi, într-un picior, se îmbarcă la trenul Cluj – Braşov. Coboară pe peronul recent inauguratei Gări Centrale şi trage adânc aer în piept. Este acasă! Ce să facă, ce să facă? S-ar putea apuca de predat română. Sau ar putea să înscrie un hattrick în poarta dinamoviştilor. Da, a doua variantă sună mai bine. Orele de română mai pot aştepta.

Braşov, Stadionul „Tractorul”, 1 noiembrie 1964. Cu trei zile înainte de împlinirea a doi ani de când suferise accidentarea, Călin Gane, 22 de ani, înscrie de trei ori cu Dinamo Bucureşti. Este, cel mai probabil, singurul „stegar” care a reuşit o astfel de performanţă.

Găsise resurse pe care poate nici el nu ştia că le are. Deh, şcheian puternic! Doctorul Taus i-a fost alături în tot acest timp, sprijinindu-l nu doar medical ci şi moral. Astfel, după cea mai grea bătălie din cariera sa, pe 30 august 1964, în prima etapă a sezonului 1964/65, Călin Gane pune din nou pe el tricoul Steagului. Va avea o toamnă spectaculoasă, în care reuşeşte cel puţin 5 goluri (nu am încă datele complete ale sezonului). În acest sens, descrierea care i se face într-un număr al revistei Sportul din 1965 mi se pare un pic cam nedreaptă.

Jucător de inteligenţă şi fineţe, tehnician complet şi tactician lucid, Gane a anunţat de cîteva ori un jucător mare. Dar promisiunile nu s-au împlinit… De ce oare? Răspunsul e simplu. Toate aceste calităţi certe au fost estompate de o şi mai certă lipsă de combativitate. De altfel Gane este conştient de acest lucru şi e gata de un nou start spre adevărata valoare. Se pare că tînărul absolvent al facultăţii de filologie e hotărît în acest sens.”

Revista Sportul, nr. 22, noiembrie 1965

Nu sunt vreun expert, dar cred că orice jucător care a trecut prin infernul unei accidentări care îţi poate sfârşi cariera nu mai este, în cazul fericit în care revine pe teren, la fel de combativ ca înainte, privind cu teamă instinctivă orice duel sau tackling. Călin Gane a jucat pentru Steagu’ până în 1970, lăsând de înţeles cu fiecare pasă, dribling şi gol că atât el şi cât şi Steagu’ ar fi putut arăta altfel dacă n-ar fi fost fatidicul 4 noiembrie 1962.

Pe 12 aprilie 1970 îl înlocuia în ’65 pe Francisc Balint şi păşea pe teren în tricoul Steagului pentru a 132-a oară într-un meci divizionar. Adversarul? U Cluj, echipa împotriva căreia marcase în urmă cu aproape 11 ani primele goluri ale carierei sale. A înscris 35 de goluri pentru Steagu’ (27 în Liga 1 şi 8 în Liga a 2-a a sezonului 1968/69). Acum putea să predea lecţii de română.

„Era o plăcere să asiști la orele sale de română”, mi-a scris Sasu într-un mail, după ce l-am rugat să-mi povestească câte ceva despre profesorul Gane. „După cum îi este și înfățișarea, nu era deloc un tip exigent. Iar când vroia să facă pe profesorul sever, eșua mereu la sfârșit, fiindcă începea să zâmbească. Deși literatura română nu se număra printre materiile mele preferate (matematica și geografia aveau întâietate), le bungheam destul de bine. Așadar eram unul dintre preferații săi, dar asta și din cauza fotbalului.”

---

Pe lângă orele de la Liceul Energetic (Remus Răduleţ) din anii 1980, Călin Gane era şi antrenor în liga judeţeană la ITA-U, o fuziune între echipa Întreprinderii de Transport Auto (actuala RAT) şi a Universităţii Braşov. „Iar eu eram junior la ACFR Brașov, care evolua tot în campionatul județean.”, continuă Sasu. „Și discutam foarte mult despre meciurile jucate în acel campionat. Echipa sa își disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul Municipal. Când a primit vizita echipei ACFR, în deschidere a avut loc meciul juniorilor, încheiat cu un umilitor 11-0 în favoarea ITA-U. Singura scuză a noastră a fost că echipa de juniori a ITA-U era formată numai din fotbaliști de la CSȘ Brașovia. Când am părăsit terenul, Gane, care aștepta meciul echipelor de seniori, mi-a zâmbit discret. Și discret a rămas și la următoarea oră de română. Era un adevărat gentleman.”

 

---

Călin Gane, fotbalistul-profesor. S-a născut pe 12 mai 1942, la Braşov. A jucat pentru Steagu’ în sezonul 1959/60 şi între anii 1963-1970. Între 1960 şi 1963 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj, respectând tradiţia familiei, şi a jucat pentru U Cluj. Pentru FC Braşov, Călin Gane a jucat în peste 132 de meciuri şi a marcat 35 de goluri în toate competiţiile. O gravă accidentare suferită în 1962 îi periclitează cariera, dar găseşte forţa să revină pe teren. S-a dedicat învăţământului, fiind profesor de română în anii 1980 la actualul Colegiu Tehnic „Remus Răduleţ” din Braşov. sursa foto: 7sport.ro