Meciuri de genul celui de vineri seară scot ce-i mai urât din mine. Practic, nu era chestie care să nu mă enerveze în minutele de final. De la containerul ăla numit lojă din susul Tribunei a 2-a și până la „stegarii” care la final au scandat împreună cu fanii clujeni. „Ne-au băgat în B şi voi cântaţi cu ei?”. „Nicolae ne-a băgat în B, nu ăştia!”. Just, dar în clipa aceea mintea mea deja vraişte zburase departe tare, până la lipsa de cavalerism a alb-negrilor din ’67, când n-au acceptat amânarea meciului din etapa a 3-a şi aşa am jucat (şi pierdut) la puţin peste 48 de ore de la înmormântarea lui Iuliu Năftănăilă. La urma urmei, scandările acelea comune au fost doar o nouă dovadă a respectului pe care suporterii celor două cluburi cu tradiţie şi-l poartă, în ciuda prieteniei unei aripi „studenţeşti” cu galeria dinamovistă. Lui Norge îmi venea să-i fac vânt pe treptele tribunei pentru că nu avea fular sau măcar o nenorocită de eșarfă, iar pe cei care se îndreptau spre ieșire când secundele șopteau ultimele speranțe i-aș fi aruncat în Colloseum să fie mâncați de lei. Cum asta e ilegal, m-am rezumat doar să le strig că-s niște bastarzi. Care când ar trebui să rămână până la final să încurajeze echipa, se tirează ca să… nu ştiu de ce. Bastarzilor!

Eul meu frustrat și neputincios era în full-control. Din tribune nu poți face mare lucru în afară de a cânta și a flutura un steag. Și sunt meciuri ca ăsta când ai vrea să poți contribui și tu cu mai mult, pentru că băieții de pe teren, chiar dacă dau totul, nu reușesc să treacă dincolo de linie. E nebunie să crezi că tu, din tribună, poți ajuta cu ceva în plus pe lângă cântece și scandări care îi asigura pe cei din iarbă că nu sunt singuri. Apoi, chiar dacă ți-ai croi cumva calea spre teren și ai marca un gol, sunt șanse de aproape 100% să nu se pună. La naiba, numărul de pe tricoul tău aparține altcuiva, n-ai ghete cu crampoane și nici să driblezi cu țigara-n mână nu-i permis.

Te consumă ca nimic altceva așteptarea și imaginația. Cip a zis-o cel mai bine după meci: „de ce dracu’ mă simt de parcă am luat bătaie cu 3-0? adică, am urcat un loc până la urmă”. Da, pentru prima oară în returul ăsta, eşecul nostru n-a fost completat şi de victorii ale contracandidatelor. Săgeata, Viitorul şi Recaş au fost învinse toate la scor. Cumva, s-ar putea ca 0-0-ul ăsta să fie o victorie. Una psihică. Pentru că la Mediaş e ultimul meci, ultima finală, ultima şansă. Etapa a 34-a! Nu mai e nimic dincolo de Mediaş, ci doar un nou sezon. Şi ca să fie tot un nou sezon de primă ligă, victoria e singura opţiune. Calculele matematice pentru cum ne-ar folosi un egal să rămână doar subiect de discuţie. Egalul nu poate fi un plan B când îţi joci rămânerea în Liga 1. Nu sunteţi singuri, venim cu voi la Mediaş, învingeţi!