Cele mai fotografiate obiective din Braşov în ziua de miercuri, 25 noiembrie 2015: 1. Tabela de pe „Silviu Ploeşteanu”, 2. Biserica Neagră, 3. Tâmpa, 4. Selfi-uri cu tabela.

Într-o miercuri, la ora două după prânz, câţiva nebuni îşi croiesc drum prin bălţi, gropi şi printre maşini spre ruina numită stadionul „Silviu Ploeşteanu, din cartierul Bartolomeu. Sau din Blumăna, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Mitel. Dacă ai răbdare, îi poţi număra pe toţi aceşti nebuni şi apoi să dai cu precizie la cronică numărul spectatorilor. Când ajunsesem pe la numărul 24, a venit Morsanu, al 25-lea, şi de la „salut, ce mai faci, câte dăm azi” răbdarea iniţial programată s-a transformat într-o anticipaţie greu de stăpânit.

„Câte le dăm azi?”. Niciunul din cei – ochiometric vorbind – 100 şi un pic de spectatori (şoferii şi asistenţii de pe ambulanţe incluşi şi ei) nu avea vreo îndoială că urma un festival de goluri. Dar exista întrebarea asta: „câte?”. Eu am pronosticat şapte, la pachet cu speranţa că juniorii Reşiţei reuşesc să marcheze şi ei un gol. Acolo, de moral.

Ne uitam pe ceas şi remarcam cu stupoare că în minutul 10 e încă 0-0. Dar apoi Mareş a dovedit că aparenţele sunt importante. După felul în care se poziţionase, părea că plasa n-are nici o şansă să reziste impactului. Tânărul portar reşiţean, convins că unde-i stau crampoanele există şanse bune să-i stea şi capul, s-a lăsat mult pe spate (sper să nu mă lovească! sper să nu mă lovească!), fluturându-şi mâinile după mingea slab trimisă sub transversală de Mareş. Unu la zero pentru Steagu’ ! În continuare, nebunii au avut parte de o mostră a ce înseamnă că fii fanul unor Bayern Munchen sau FC Barcelona. Un adversar neputincios în faţa paselor şi combinaţiilor care cer aplauze la fiecare două minute. Doi la zero pentru Steagu’ ! O avalanşă care coboară de pe versanţii Craiului, Pietrii Mari, Tâmpei, şi care se opreşte în careul de şaişpe metri al Reşiţei. Trei la zero pentru Steagu’ ! Un perpetuu ased… şi s-a făcut 3-2. Şi din fani am redevenit suporteri. Şi Steagu’ a redevenit… ei bine, Steagu’ ! Aplauzele care au întâmpinat primul gol al Reşiţei s-au transformat în „noroc că a venit finalul primei reprize, că poate ne egalau ăştia”.

„Pentru că suportăm!”. La anteriorul meci de acasă, cu Baia Mare, aveam o dezbatere cu Morsanu şi Loţi despre traducerea în română a englezescului „too support your team”. Şi am ajuns la concluzia unanimă că, în cazul „stegarilor” cel puţin, n-are legătură prea mare cu „a susţine” – pentru noi asta-i o chestie la fel de normală ca respiratul; ci mai mult cu mot-a-mot-ul „a suporta”. Am suportat umilinţe din partea propriei conduceri (domn’ patron Neculaie, salutări de pe partea celalată), din partea propriilor jucători, din partea unor arbitri (Avram, Vaslui, 2010, never forget), din partea unor echipe pe care nu le putem găsi pe hartă.

– Ai auzit ce-au făcut la Pâncota?

– Da. De căcat, băga-mi-aş p%#a.

– Mda… Ce faci duminică?

– Merg la meci. Vii şi tu?

– Că doar ce altceva o să facem?

Pentru că echipa asta şi toată istoria ei se vor opri doar în clipa în care nu va mai fi nici un nebun care să ceară un bilet la tribuna întâi, tribuna a doua, sau la peluză. Până atunci, încă mergem! La meciuri decisive împotriva lui Dinamo pentru evitarea retrogradării sau încă o calificare în Europa după 27 de ani, la semifinale de Cupă contra Stelei, la derby-uri cu Rapid, Petrolul, Craiova şi U Cluj, sau miercuri de la două fix, la final de noiembrie, să-i vedem pe-ai noştri contra juniorilor Reşiţei. Şi să vedem cum un 3-2 se face 11-2. Şi să aplaudăm cu discreţie, nu să ţopăim ca nişte descreieraţi, şi să fotografiem o tabelă mincinoasă, dar adevărată ca gerul dimineţii, în lumea cea rece a statisticilor.

O legendă „stegară” braţ la braţ cu Ponoran, puştiul reşiţean aplaudat pe „Silviu Ploşteanu” pentru cele două goluri ale sale, primele din carieră în tricoul Metalului. Buga a înscris al 74-lea gol al său pentru Steagu’.