Chiar dacă UTA este o echipă mai tânără decât multe altele din România, recunosc că mi-a plăcut întotdeauna porecla de ”Bătrâna Doamnă”, deși am vaga bănuială că cei care au atribuit-o clubului arădean s-au inspirat de la mult mai celebra formație italiană Juventus Torino. În fine, acest lucru nu deranjează atât cât includerea acestei porecle în denumirea oficială a echipei, adică UTA Bătrâna Doamnă. Poate le vine între timp mintea la cap și vor face ca numele echipei să redevină UTA. Cine știe, vor copia și alții modelul, și ne trezim cu Universitatea ”Șepcile Roșii” Cluj – Napoca sau Manchester ”Red Devils” United.
Să recunoaștem însă că UT Arad a scris istorie în fotbalul românesc, reușind să câștige 6 titluri de campioană în decurs de 25 de ani, ultimul datând din ediția 1969-1970. Memorabilă rămâne eliminarea olandezilor de la Feyenoord în Cupa Campionilor Europeni, ediția 1970-1971. Era generația lui Gornea, Lereter, Domide, Brosovszky, Axente, Pojoni, Dumitrescu și alții. Merită să mai subliniem faptul că, de la înființarea sa din 1945, UTA a părăsit prima divizie abia în ediția de campionat 1978-1979, realizând așadar o serie neîntreruptă de 34 de ani pe prima scenă a fotbalului românesc. Între timp Aradul a mai dat României câțiva jucători remarcabili, printre care i-aș aminti pe Marcel Coraș și Helmuth Duckadam.
Prin urmare, întâlnirile Steagul Roșu Brașov – UTA de-a lungul anilor au fost considerate nu de puține ori, pe bună dreptate, derbiuri de tradiție. Cele două formații s-au întâlnit în prima ligă de 42 de ori, iar echilibrul este unul perfect: 17 victorii brașovene, 17 victorii arădene și 8 meciuri încheiate la egalitate. Nu știu de câte ori s-au întâlnit în Cupă, dar dacă e să luăm în considerare singurul meci pe care mi-l amintesc (1-0 în 16-imile ediției 1978-1979, gol Gherghe), atunci balanța va fi înclinată ușor în favoarea noastră.
Studiind arhiva personală de ziare, am remarcat că aceste confruntări dintre cele două echipe s-au desfășurat în spiritul unui deplin fair-play. Poate nu întâmplător s-a închegat acea prietenie între galeria noastră și cea a arădenilor, undeva prin anii ’90. Tot Aradul ni l-a transferat pe Roland Nagy, jucător care și-a adus aportul la multe victorii ale stegarilor.
Sub Tâmpa arădenii s-au impus doar de 3 ori, cu același scor 1-0. Din păcate, la una dintre aceste înfrângeri am asistat și eu în primăvara anului 1982. La bătaia suferită anterior, în anul 1971, n-am fost pe stadion, preferând să mă joc cu lopățica în nisipul din fața blocului. Eram prea mic……dar după ani buni aveam să realizez că, în ciuda eșecului, acel meci se disputase într-o atmosferă de festivitate și fair-play. Cel puțin așa reiese din articolul de ziar Sportul de mai jos, și mai ales din pasajul marcat cu roșu. Citiți-l și veți vedea atitudinea publicului brașovean vis a vis de celebrul Iosif Lereter, care tocmai bifa 300 de prezențe în primul eșalon.