Imaginează-ţi tribuna asta plină. Da, ar fi demenţial. Onor hardcorilor din Braşov prezenţi indiferent de orice.
Cel mai rău m-a ofticat la înfrângerea de sâmbătă golul lui Ioan „Piciu” Şerban. Fundaşul central de 2 metri al FC Braşovului a plutit pe spate ca un fluturaş purtat de primele brize ale primăverii ca să marcheze primul său gol de „stegar” din foarfecă. Din foarfecă!
Şi apoi, nuş, s-a petrecut multă bizarerie. Olimpia egalează pe neaşteptate în minutul 19. După aia au o serie de ocazii şi mai neaşteptate: un şut păleşte burta transversalei şi cade puţin înaintea liniei, apoi Şerban ne arată calităţile sale de breakdancer blocându-l pe Voicu la un metru de linia porţii, după ce acesta îl driblase şi pe portarul Iacob. Dar tot s-a întâmplat ceea ce ne aşteptam şi nu ne doream, Olimpia dându-ne golul de 2-1 cu câteva minute înaintea pauzei.
Zărneşteanul Rareş Enceanu a redebutat la Steagu’ contra Olimpiei. N-a fost spectaculos, dar măcar i-a dat de lucru spălătoresei.
Baiul mare e că în afară de gol Steagu’ n-a mai avut alte ocazii. Măcar un şut-bombă din şase metri care să-i îndoaie nasul portarului Olimpiei pentru mizerabilele trageri de timp pe care le-a aplicat încă din minutul 30.
În fine, cum ziceam, cel mai rău la înfrângerea asta mă oftică golul lui Şerban. Nu ocaziile inexistente, nu lipsa unei idei coerente de joc, ci faptul că golul ăla demenţial n-a fost cinstit cu o victorie. Dar, dacă tot am pierdut, măcar am făcut-o marcând golul campionatului. Naiba, mă fac bipolar meciurile.
Hai Steagu’!
„Să plouă, să plouă, nu mi-e frică să mă ud, da am zis să plouă”
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
Meci foarte slab, e bine c-avem punctele facute in tur + victoriile la masa verde si mentinerea in liga a 2 a este asigurata….oare ai avut o premonitie Razvan?ma refer la cartea scrisa de tine….in rest sa auzim numai de bine stegari de pretutindeni!
Te-ai resemnat deja, Orazio?
Cât despre carte, în volumul 2 echipa va câştiga Cupa României şi se califică în cupele europene, am zis să compensez pt fatalismul din prima.
Cele bune!
Nu m-am resemnat,ci sunt dezamagit ca s-a pierdut timpul cu aceasta situatie de insolventa,faliment …sa incepem ceva pe baze solide cu probabil societati noi care vor sa investeasca in imagine prin fotbal.
Ah nu stiam de volumul 2,e disponibil ?Si eu in visele mele tot CUPA ROMANIEI visez sa o castigam!
Orazio, la volumul 2 încă scriu şi mă gândeam să-l fac un pic mai vesel, să câştigăm ceva în care şi poate o să se-ntâmple şi în realitate.
Bravo!….sper sa ai si sursa de inspiratie, vazand cum joaca baietii cred ca ar fi bine sa se faca deja o selectie pentru o echipa a suporterilor 🙂