La finalul meciului nu ştiam ce m-a dezamăgit mai mult: bubuiala din repriza a doua sau faptul că nu văzusem într-un oraş care se numeşte Călăraşi nici măcar un cal, nu mai zic de călăreţi.

Dar am văzut golul lui Paul Iacob şi ne-am bronzat pe juma’ de faţă, aşa că n-a fost chiar în van deplasarea la Călăraşi, oraş în care n-am văzut nici măcar un cal, darămite şi călăreţi. Dar ziceam ceva de-un gol, aşa că iată-l mai jos.

Regiotransul de 5 dimineaţa făcea din noapte zi staţie cu staţie. La Sinaia, deşi era încă întuneric, am auzit din tren primele păsărele matinale pe anul ăsta. Mă gândeam că ultima oară când plecasem doar cu Mitel într-o deplasare, cu naşul la Chitila, în Cupă, acum nouă ani, bătusem 5-0. „Ce-ar fi să?” mi-a trecut prin minte pe ritm de ciripituri, dar aş fi fost la de încântat de orice scor cu mai multe goluri în coloana noastră.

Mitel la o pipă pe peronul Vestului. Condensul ferestrei pentru extra efect dramatic.

În Bucureşti ne-am dublat rândurile, iar împreună cu Marcel şi Marian Olaianos am luat drumul Călăraşilor, unde nu mă aşteptam să văd chiar un călăreţ, dar la un cal tot speram.

Steagu’ suntem noi

Pe o elegantă stradă principală a oraşului, înainte de tradiţionala „bere înainte de meci”. foto de Marian Olaianos

„Decât voi trei aţi venit?” (Olaianos a stat la oficială în prima repriză), m-a întrebat pe un ton cam miştocar unul dintre stewarzi, când a observat că după mine nu mai intră nimeni în sectorul rezervat suporterilor vizitatori. „Da, doar noi suntem aici”. Dar, HA-HA-HAAA!, stewarzii nu ştiau (şi nici noi) că, de fapt, suntem mai mulţi. Un domn într-o geacă galben-neagră, aflat dincolo de gardul care ne despărţea pe noi de restul tribunei a doua, ne-a informat că el este originar din Zărneşti şi că, evident, dacă nu ne-am prins după culorile gecii sale, ţine cu Steagu’. „Hai Steaguuu’!”, a strigat la final.

Ca să nu-l recunoască concetăţenii săi prin oraş, în mod voit i-am făcut această fotografie în care gardul este elementul focusat, iar suporterul cel blurat.

La pauza meciului, cineva ne-a abordat de la marginea aceluiaşi gard în speranţa că vreunul dintre noi i-ar vinde eşarfa. Era un colecţionar de chestii de genul? Nu. Era vorba de-un meşter la vreo 40-45 de ani din Slobozia care ţine cu Steagu’ pentru că „tatăl meu ţinea cu Steagu’ şi eu copil de zece ani fiind, am zis să ţin şi eu cu echipa cu care ţine taică-miu. Şi de-atunci ţin cu Steagu’.” Era inadmisibil să nu existe în Slobozia măcar o eşarfă galben-neagră, aşa că i-am făcut-o cadou pe a mea, chiar înaintea începerii reprizei a doua.

Era o eşarfă ticsită cu meciuri şi amintiri, dar de acum în colo va găsi loc în fibra ei pentru sentimentalismele altcuiva, pentru că „eu merg la toate meciurile pe care le joacă Steagu’ în zona asta a ţării”.  Eşarfa mea e pe mâini bune.

Nu am făcut nici o fotografie cu „stegarul” din Slobozia şi nici nu l-am întrebat cum se numeşte, aşa că uite fotografia asta, cu echipa care ne leagă pe toţi: Steagu’!

N-am văzut Dunărea, nici cai sau călăreţi la Călăraşi, dar am văzut neputinţă în jocul alor noştri, în special în repriza a doua, când Dunărea a avut vreo două ocazii bune să ne facă felul.

Dar nu e totul doar gri. „Stegarii” au încercat să compenseze prin inimă lipsa de luciditate şi prospeţime şi tactică. Şi cu rezultate benefice în câteva momente.

Dovada: mintea ia spus că nu-i bine, dar inima i-a spus că trebuie. Aşa că acest „stegar” şi-a băgat capul în foarfeca unui călăraşean pentru a evita golul înfrângerii.

Weekendu-ul viitor e zi de pauză pentru FC Braşov (câştigăm la masa-verde meciul cu Unirea Tărlungeni), apoi urmează lungul drum spre Arad. Şi nu e lung doar din cauza distanţei.

Alte poze de la Călăraşi. Treci cu mouse-ul peste ele pentru descrieri.

Turnicheţi de modă veche la Călăraşi.

Terasa fotbaliştilor (retraşi).

Program, bilet şi o zi cu soare. Cam bine.

Stadionul a fost construit în 1962 şi e într-o bază sportivă care mai conţine vreo două terenuri de iarbă, unul de zbură şi unul sintetic.

Rezistenţa din Munţi prezentă pe Dunăre.

Mi-a plăcut faptul că Dunărea are steguleţele de corner în culorile clubului.

Fiecare jucător a intrat pe teren cu puşti echipaţi în galben-negru. Probabil o grupă de copii ai Steagului erau prin zonă şi au zis să c-ar fi frumos.

Portarii ambelor echipe au fost şi căpitani, Florin „Pensionaru'” Iacob şi Cezar Lungu la o rişcă cu arbitrul.

Mijlocaşul Paul Iacob a marcat la Călăraşi al 4-lea său gol pentru Steagu’, fiind pentru prima dată în acest sezon când Iacob dă gol dar echipa nu câştigă.

Valentin Balint de la Dunărea şi-a buşit piciorul rău tare în minutul 7 – ruptură de ligamente. A ţipat de durere vreo trei minute în faţa noastră până au morţii cu targă să-l care la morţii de pe ambulanţă.

Ni s-a făcut escortă până la Gara de Nord.

#SteaguNuMoare