Zic despre evenimentele sportive pentru că cu ele (ahem, fotbalul) mi-am ocupat o mare parte din vreme în ultimul an.

Unul din obiectivele noastre la începutul proiectului Steagul Renaşte (poate ai auzit de el, e cu echipa aia înfiinţată în 2017 de suporteri ca să continue tradiţia falimentatului FC Braşov), deci unul din obiectivele noastre a fost să impunem nişte standarde în ce priveşte accesul pe stadion: interzis cu seminţe, interzis cu invitaţii, chestii din astea care să asigure o curăţenie fizică şi morală pe stadion. Jucătorilor li s-au dat vreo două invitaţii de persoană (că na, salariile erau cum erau atunci), celor câţiva sponsori o mână de invitaţii de asemenea, nimic exagerat, în rest fiecare ne luam bilet, inclusiv ăştia care făceam tot felul de activităţi de voluntariat: stewarzi, vânzători la casa de bilete, sunet, brancardieri şi ce-o mai fi fost. Şi, o vai, împuşcă-ne pentru că lăsăm intrarea moca copiilor sub 14 ani.

În retur, odată cu marea greşeală de a preda echipa orbeşte companiei Maurer Imobiliare, i-am redescoperit pe oamenii care nu-s fraieri să-şi cumpere bilet. Mă refer la cururile sensible de la tribuna oficială, sectorul fotolii, unul mai invitat şi mai VIP ca altul. Acolo e 30 de lei un bilet. Nu te plouă, nu te frige, stai 90 de minute pe un fotoliu super confortabil (just că mai trebuia şters de praf, pentru că oricât le-am fi şters noi de cu seară, traficul rutier de lângă stadion de peste noapte şi din dimineaţa meciului tot punea un strat la loc), deci 30 de lei nu era o sumă exagerată pentru ce ţi se oferea. Plus de asta, îi vedeai pe „stegari”, dă-te-n spanac.

De la un tur în care 80% din locurile ocupate la fotolii erau plătite, am ajuns la un retur în care acest procent a scăuzut sub 50%. Cam nasol, zic. Şi nici nu mai colectam bani în urna mobilă în timpul meciului ca să zici că măcar aşa acoperim şi gaura dată de VIP-urile pulii, pentru că noilor patroni li se părea de căcat că am făcut asta în tur, era ceva ruşinos să umbli cu „cutia milei”. Noi îi ziceam „urna solidarităţii”. Mânca-mi-ar pula, că cu urna aia, în sărăcia noastra de club susţinut doar de suporteri şi câţiva sponsori fără harfe de marii companii, deci prin urma aia am reuşit să strângem nişte sume deloc de neglijat pentru diferite cazuri medicale. Pentru că noi, noi fraieri incurabili, am zis să facem un club care să fie implicat şi în comunitate, nu doar să bată mingea pe maidan.

Şi firul raţiunii mi s-a rupt la meciul cu Hurez, ultimul acasă din campionatul trecut, când copiii clubului, campionii oraşului la categoria lor de vârstă, au făcut islandeza cu un T2 murat de ploaie şi când au venit apoi spre T1, VIP-urile de la fotolii nici măcar un aplauz normal nu dădeau. Practic am văzut atunci care şi-a luat bilet la fotolii şi care nu. Şi am făcut scurtciruit şi i-am muit şi drăcit şi pulit pe toţi ca un om nebun. Unde mai pui că tot returul, până la barajul cu Ghelinţa, numărul biletelor vândute pe tot stadionul era chestie secretă. Păi să nu-i fuţi în gură pe toţi „oamenii de fotbal” şi „managerii” şi ce se mai pretind ei? În fine, la meciul cu Ghelinţa, am aflat în sfârşit că la fotolii s-au vândut 43 de bilete pentru acel meci, sau ceva de genul. Fotolii sunt 160 fix, deci fă tu calculul. Nici nu vreau să cunosc numerele de la celelalte meciuri jucate în primăvară.

Şi m-a luat flama şi am scris toate astea din cauza lui Denzel Washington, actorul ăla negru. Goddamn you, Denzel! Ăla e fan Los Angeles Lakers şi când l-a întrebat un reporter dacă o să iasă la bere cu super jucătorul de baschet LeBron James, Denzel a zis că nu ştie încă, dar că sigur va merge la meciuri, pentru că are abonament. Şi cu asta, noapte bună, Braşov!

P.S. onor fraierilor!