Când ne-am pornit pe drumul ăsta în vara lui 2017, eram convins că pornim pe un drum frumos, dar care nu va fi deloc ușor de parcurs.
Așa că de unde dracu’ ideea asta că trebuie să fim așa și pe dincolo, că ne facem de râs, că ne umilim, că mai bine ne lăsăm?
Cine a zis că va fi ușor?
Dacă te simți umilit, dacă ești dezamăgit că acum nu ne batem pentru promovarea în Liga 1, atunci stai relax, pentru că Primăria Brașov va achiziționa curând brandul FC Brașov, îl va contopi cu Corona, și din facerea asta va rezulta o echipă de care să te mândrești.
M-am săturat să vă tot aud și citesc lamentările. Fiți bărbați, ce dracu’!?
Știm că trebuie bani grei ca să atacăm performanța. Dar ne mai trebuie bani serioși și pentru a aduce naibii pe zero datoriile alea. Datorii pe care, fir-ar să fie, nu le-am creat noi, ăștia care tot lucrăm la diminuarea lor. Băgați o dată la cap asta? DATORII FĂCUTE DE ALȚII. SUPORTERII AU PRELUAT ÎNAPOI ÎN NOIEMBRIE 2018 UN CLUB MURIBUND ȘI ACUM ACHITĂ EI DATORIILE.
Și din noiembrie 2018 până acum, datoriile alea s-au diminuat cu aproape 50%. De asta nu i-am transferat pe Messi și Florinel Coman, pentru că datoriile alea sunt prioritare.
Temad-ul, Alphaville-ul și Mitval Construct-ul sunt cu noi, dar ca să mai putem aduce și alte firme (Schaeffler ne tot întreabă ce mai facem) trebuie să radem datoriile la ANAF, ca să fim eligibili pentru sponsorizări și accesarea fondurile CJ destinate sportului.
De asta vă cerem să veniți la meciuri și să vă luați bilet, sau să vă băgați pe Patreon, pentru că avem nevoie de ajutorul tuturora care cred că Steagu’ încă mai înseamnă ceva. Din banii de bilete se achită arbitrajul, observatorii și salvarea, Patreon-ul îl punem deoparte pentru grupele de copii și juniori, mai ales că luna asta sunt angrenați în Ligă Elitelor.
Cine a zis că o să fie ușor?
Ați crezut că implicarea noastră, a suporterilor, se va rezuma la a înființa echipa, apoi vine un Mesia cu cash-ul la el și aia e? Voi vreți să fie și la noi ca pe la cluburile din Vest, dar voi să rămâneți aceeași masă amorfă.
V-ați păcălit.
Unii cică nu se mai regăsesc în proiect, că vezi Doamne mentalitate, principii, motive pe care și ei trebuie să și le explice constant cu voce tare. Mentalitatea lașului și principiul absenței.
Alții o ard cu tot fel de inepții, că nu știu ce se face cu banii, dăm chefuri, tragem coca de pe țâțele starletelor porno, bem șampanie pe yacht.
Sunt meciuri după care râdem sus la birou că am făcut un profit de 7 lei, altele când ne căutăm prin buzunare să mai completăm cu ce trebuie.
Dar voi continuați să vă isterizați pe net, să vă simțiți umiliți, să o dați pe aia cu „degeaba, dom’le, trebe bani”, de parcă noi suntem retardați.
Și am remarcat că cei care care tot măcăne că doar cu bani de la suporteri nu poți face treabă sunt, de fapt, ăia care nu au cotizat un leu. Păi n-a zis nimeni că vrem să facem treabă DOAR cu cotizații de la suporteri.
Mereu ideea a fost să fie cât mai mulți suporteri implicați. Că, nah, vorba aia, echipa suporterilor, și altfel se simte ideea de comunitate, altfel discuți cu potențialii sponsori.
Chestia e că și eu-s fraier. Am crezut că ne-am vindecat de boala asta cu „să vină, să se facă, eu doar mă uit de pe margine și vă dau la muie dacă nu faceți ce mă aștept eu să se facă, așa că faceți ceva, nu știu ce, dar faceți”.
E greu, bă băieți. Așa e și viața de cele mai multe ori. Dai cu nasu’ prin căcat deși ai vrea să miroși florile, suferi, te simți umilit și vrea să te lași de tot. Renunțați, dați-vă cu Corona după ce preia brandul FC Brașov (mizeria asta nu va fi Steagu’ în veci pentru mine), continuați să comentați toate inepțiile și să dați toate pseudo-sfaturile, continuați să luați în brațe toate minciunile.
Noi, Liga Suporterilor Stegari, o să continuăm să dăm la gioale datoriilor, să organizăm meciurile de acasă și deplasările, să ținem Steagu’ sus, cu alte cuvinte. Cine vrea să facă la fel, e așteptat etapă de etapă la stadion, are la dispoziție patreon, sau ne poate scrie la hai [at] srbrasov.ro dacă are idei concrete de cum putem îmbunătăți clubul, atrage sume la buget, orice ar aduce un plus.
Cine a zis că va fi ușor?
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai citit, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00