
„Hai să zicem, hai să zicem, hai să zicem c-am marcat!” – a fost scandarea care s-a auzit la un moment dat de sub acoperișul de lemn al octogenarei tribune de la Zărnești, publicul izbucnind apoi în urale.
Scorul era vreo 5 sau 6-0 pentru gazde atunci (deci mai urma să primim câteva goluri), dar suporterii brașoveni au găsit puterea să celebreze un gol imaginar al favoriților.
Frustrarea era amplificată de precedentele eșecuri cu Tg. Secuiesc și Tărlungeni, două echipe modeste, dar în fața cărora Steagu’ nu doar că a pierdut, dar nu a reușit nici măcar să marcheze vreun gol.
Așa s-a încheiat și turul, fără gol și cu încă o înfrângere amară peste palmares, cea mai drastică pe teren propriu din ultimii ani.
La finalul primelor șase eșecuri s-a cântat imnul echipei, iar jucătorii au fost îmbărbătați că suporterii le vor fi alături indiferent de situație, ei doar să încerce măcar să dea tot ce pot până în ultimul minut.
După ce în meciul cu Sepsi II echipa a luat două goluri în prelungiri, pierzând acasă cu 0-3, suporterii s-au simțit și ei învinși moral și psihic, nemaiavând energia să ridice fularele și să-și unească vocile, cum o făcuseră la Zărnești. „Și-n orice împrejurare” – un fundaș zărneștean plasează lovitura de cap și face 8-0, dar uralele gazdelor sunt acoperite de versul următor – „brașovenii sunt cu voi! Și acas’, și-n deplasare, Steagu’ Roșu suntem noi!”.
Suporterii nu i-au huiduit pe jucători, nimeni nu i-a înjurat. Nici după 0-3 cu Sepsi II, nici după 0-5 cu Kids Tâmpa. Dar nu s-a mai cântat nici imnul la final, chiar dacă scandările de încurajare ale galeriei, deși tot mai estompate, nu au încetat.
Ce-ți mai poți spune după nouă înfrângeri la rând? Vrei doar să pleci. Suporterii la bere, jucătorii la duș, și să scutească unii pe alții de jena reciprocă.
La berea de după putem vorbi ore întregi, chiar până la următorul meci acasă, despre căderile echipei după ce încasează al 2-lea sau al 3-lea gol, despre moral, despre motivație, despre declicuri, despre tinerețea jucătorilor, despre antrenori, despre conducere, despre vinovați, despre și despre. Toate concluziile ar fi corecte, chiar dacă unele s-ar bat cap în cap.
Dacă te aștepți ca acum la încheiere să citești vreo soluție miraculoasă, vei fi dezamăgit. Dar ții cu Steagu’, așa că ai anticorpi la sentimentul ăsta deja.
Soluția de moment este să continuăm să venim la stadion. Să cumpărăm bilete, să putem acoperi din ele încasările, să fim alături de băieții din teren, pentru că nici o noapte nu durează la infinit.
Cealaltă soluție, pe termen lung cum s-ar zice și care nu prea o să-ți placă, este să mai avem doi stropi de încredere și răbdare în băieții ăștia care sunt în conducerea clubului. Și cu asta vă doresc o duminică cât s-o putea de agreabilă și să ne vedem cu bine sâmbăta viitoare, tot acasă. Începe returul.
Descoperă mai multe la La Stegaru'
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.