Era și păcat ca dezghețul de pe blog să nu se facă printr-un scandal. Am tot zis că o să ne ținem departe de astfel de lucruri, dar până la urmă cred că e bine să rămână și ăstea ancorate în arhiva internetului (pt viitorii istorici stegari).
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, Steagu’ va juca de la ora 11 pe stadionul Carpați cu Corona III. Nu a 3-a echipă a Coronei, și a 3-a versiune a detestabilului club de fotbal al unei găști din Primăria Brașov condusă de George „Deblocatorul” Scripcaru.
În baza unor legi doar de ei știute, conducătorii clubului Corona au decis că pentru meciul de sâmbătă, fanii stegarilor au dreptul la 69 de locuri pe stadion. Dar trebuie făcută o listă cu numele și prenumele fiecărui suporter, plus alte date din buletin. Fotbalul românesc în anul Domnului 2025.
E meci cu grad de risc ridicat? O fi, într-adevăr, risc ridicat pentru mai marii Coronei să vadă (și să audă) cât de „iubită” este creația lor. Asta dacă precedentele întâlniri directe nu a fost edificatoare deja. În rest, încă n-am văzut pe stadion vreun brașovean să poarte vreun tricou, eșarfă, fular sau alte însemne cu clubul virusaților într-un meci cu Steagu’, ca să se suspecteze vreun potențial risc de incidente între spectatori.
Și chiar dacă lumea s-a schimbat atât de mult și la meciul ăsta s-or face văzuți și astfel de „suporteri”, sunt convins că brașovenii vor putea coexista vreme de 90 de minute fără nici un fel de risc.
Chiar încerc să-mi amintesc ultimele „ciocniri” între suporterii noștri și ai altor echipe în anii precedenți și nu-mi vine nimic în cap. Și nu din cauză că, vezi Doamne, în Liga a 3-a și a 4-a nu mai există echipe cu susținători pătimași (trăiască Zărneștenii, onor Săcelenilor și salve Progresiștilor!).
Dar asta e secția de fotbal a Coronei III – pata de jeg de pe blazonul sportiv al orașului și al clubului în sine (încercând să nu las ura pentru Corona III să-mi perturbe obiectivitatea, admit că e necesar un club polisportiv pentru brașoveni, chiar dacă la echipele de seniori e discutabilă reprezentativitatea).
Când se mai aduc în discuție motivele pentru care românii nu se prea înghesuie la meciurile de fotbal, dincolo de calitatea jocului și confortul tribunelor nu trebuie pierdută din vedere nici apetența conducătorilor pentru comportamente cretine.
P.S. dar dacă vin oamenii fără vreun însemn cu Steagu’ și intră fiecare unde dorește și, brusc, în timpul meciului, se coagulează ad-hoc în susținătorii echipei cu culori galben-negre, ce se întâmplă?
Descoperă mai multe la La Stegaru'
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.