Grup ’74 şi celălalt Proca

Am vreo câteva vise utopice. Unu’ din ele e legat de înregistrarea unui album pe care fiecare din granzii muzicali ai Braşovului să aibă o melodie dedicată echipei noastre. Am un fetiş pentru un mash muzical compus din Grup ’74, Conexiuni, Alexandru Andrieş. Nebunie, ştiu, da’ no, fiecare cu fixurile lui. Chiar vorbeam cu băieţii şi…

Până la moarte. Și dincolo de ea

Dragostea e o salată cu ceva sare în plus, ne spun cei de la Pasărea Colibri într-unul din cântecele lor. Suporterii ar putea scrie și ei romane întregi pe subiect. La urma urmei, singurele momente care ne umplu cu adevărat sufletul și ne fac viața să pară completă au la bază două cuvinte: „gol!” şi…

Nu există nimic dincolo de ea

  Oricine găseşte putere să îndure frigul în primăvara europeană sau când echipa lui e la un pas de titlu. Când primăvara e departe şi trofeele pe nicăieri, dragostea e singura care-ţi mai dă putere.

Prima cântare pe ‘013

N-am fost acolo s-o înregistrez, dar băieţii s-au achitat admirabil de sarcină. Cinste celor care au fost, au cântat şi au sperat. Într-o lume din ce în ce mai acaparată de consumerism şi superificialitate, pare complet ilogic să accepţi ploaia, frigul şi ceaţa pe versuri ştiute doar de tine şi-ai tăi. Hai Steagu’ !

0-7

Nu m-am documentat, dar bănuiesc că e o raritate ca un meci de fotbal disputat între primele două clasate să se încheie cu victoria la șapte goluri diferență a uneia dintre echipe. Și vorbim aici, totuși, de un meci jucat în Divizia B, nu într-o ligă de amatori în care una dintre echipe a jucat…

Zece întâmplări ciudate

Pentru noi 2013 începe de Dragobete la București contra echipei Dinamo. Deja cred că majoritatea v-ați dat seama care e dezastrul abordat în seara asta. Ne întoarcem iarăşi în luna mai, dar cu mult mai mulți ani înainte – 1965. Cu a doua apărare a campionatului și aflat la 4 puncte distanță de locul secund,…

Feţele condamnaţilor

Dacă imnul nostru începe cu „În oraşul de sub Tâmpa este o echipă mare”, asta nu înseamnă că băgăm sub preş chestiile… urâte. Am avut victorii mari, spectaculoase, memorabile, dar şi înfrângeri dure. La naiba, am fost snopiţi în bătaie pur şi simplu, dar n-au căzut capete, fotbaliştii şi-au văzut mai departe de treabă şi…