Încă puţin

Dor de fotbal, dor de stadion, dor de Steagu’. Nu mai durează mult până începe iar frenezia. Sincer, nu mă interesează ce-o să fie. Vreau doar să fiu acolo în tribune cu băieţii, tineri şi bătrâni, cu fularele sub bărbie, să cântăm. Hai Steagu’ !

Reduceri la romanul „Eroi locali”

Cei care treceţi prin centru şi doriţi romanul ultra’ „Eroi locali”, puteţi opri la Librăria „Şt. O. Iosif” de pe Mureşenilor şi să-l achiziţionaţi cu 20 de lei. Dacă sunteţi mai comozi din fire sau vă aflaţi departe de Braşov, puteţi comanda cartea online de pe Depozitul de Cărţi, unde costă 16,40 lei, sau de pe…

Recunoaște personajele

No, două portrete. Da’-s caricaturizate. Ca să nu fie aşa de uşor. Băiat fain fiind, vă voi da şi câteva indicii. Prima caricatură este a unui „stegar” al anilor ’60-’70, iar a doua a unui „stegar” ’70-’80. Câştigătorul va primi felicitări sincere şi admiraţie nemărginită. Şi asta nu e tot! Va mai primi şi o…

Recordurile de asistență ale Stadionului „Tineretului”

Tribunele bătrânului stadion din Bartolomeu n-au fost solicitate la maximum de presiunea fanilor la vreun meci cu o echipă din București. A avut tribunele pline și cu acea ocazia, dar recordul absolut a fost atins în fața unui adversar cu totul și cu totul surprinzător. Era un meci de „A”, primul după cei 5 ani…

Zâmbăreții anilor ’60

E ceva la băieţii ăştia. Nu sunt în stare să stea serioşi la fotografia oficială de grup. Chiar înainte să se declanşeze aparatul foto, cineva spune o glumă. Ploeşteanu şi Proca nu-şi ascund zâmbetele. În rândul de jos, Adamache pune capul în piept pentru a-şi stăpâni hohotele. Lângă el, în dreapta, Necula se ţine tare.…

Anii

Poză găsită întâmplător în galeria foto de pe site-ul Peluza.info. Cam neclară, dar ne putem da uşor seama care sunt anii reprezentativi pentru această persoană. 1918, 1936, 1987. Frumoasă caligrafia. Dacă „stegarul” în cauză citeşte pe-aici, îl rog să trimită pe adresa blogului (lastegaru@yahoo.com) o fotografie mai clară, ca s-o băgăm la colecţie. Hai Steagu’…

„Ultima repriză pe scena primei divizii”

„Fascinantul burg al Braşovului, care conferă o privelişte certamente sublimă, atrage, magnetic, în permanenţă”. Aşa începe Ilie Dobre capitolul din cartea „Cornel Pavlovici sau fascinaţia golului” (2004, Paralela 45) dedicat perioadei în care fostul mare fotbalist român Cornel Pavlovici a jucat sub Tâmpa, în ceea ce a fost „ultima repriză pe scena primei divizii”. Pavlovici…