Cântecele „stegarilor”

Versuri și exemplificări video pentru majoritatea cântecelor care și-au găsit loc în repertoriul suporterilor „stegari” din anii ’70 până în prezent.

IMNUL

În oraşul de sub Tâmpa – imnul echipei. Versurile au fost compuse de suporteri în 1974 pe linia melodică a lui „Andrii Popa”, cântecul trupei Phoenix. Abia în august 2012 suporterii au avut parte şi de versiunea înregistrată a imnului, fostul solist al formaţiei Phoenix, Mircea Baniciu, compozitorul melodiei originale, onorând invitaţia fanilor „stegari”.

Strofa 1: În oraşul de sub Tâmpa,

Este o echipă mare,

Steagul Roşu este ea

Şi noi ne mândrim cu ea!

Şi noi ne mândrim cu ea!

Refren: Haide, haide, Steagule!

Du-ne la victorie!

Haide, haide, Steagule!

Du-ne la victorie!

Strofa 2: Cu Pescaru în echipă,

De nimeni nu ne e frică.

Şi cu Gyorffy pe extremă,

Rezolvăm orice problemă!

Rezolvăm orice problemă!

Refren

Strofa 3: Şi-n orice împrejurare,

Braşovenii sunt cu voi.

Şi acas’ şi-n deplasare

Steagul Roşu suntem noi!

Steagul Roşu suntem noi!

Refren

Pe stadion, de obicei, suporterii cântau doar primele două strofe şi refrenul, dar în ultimele sezoane au început să le cânte pe toate.

Această versiune a fost cântată de fani la Vaslui, în aprilie 2010, la returul semifinalei de Cupa României cu FC Vaslui.

Iar aceasta este versiunea înregistrată a imnului:


OLD SCHOOL

La culoarea galbenă, cântec care face parte din repertoriul suporterilor braşoveni începând cu sfârşitul anilor ’70, începutul anilor ’80. Un suporter dă tonul unui vers şi toţi ceilalţi îl urmează. Efectul creat este mereu unul foarte frumos, se scandează şi azi.

La culoarea galbenă

Toată lumea tremură

Şi din Steagu’ până-n Şchei

Se vor naşte pui de lei

E ae ae ao

Toţi stegarii din Braşov

Şi-n Balcani când am bătut

Faimă mare am făcut

Şi-astăzi vrem să arătăm

Că pentru culori cântăm


Steagul Străbun e un cântec ale cărui versuri au fost compuse de Adrian Păunescu cu ocazia promovării din 1980, după cei 5 ani la rând de Divizia B. Era interpretat la chitară de Victor Socaciu. Se cântă şi în prezent.

E galben şi negru, e Steagul străbun,

Dar tânăr cum altul nu e…

Trăiască Braşovul şi oamenii lui,

Victorii mereu, Steagule!

Şi-n vechiul oraş şi-n lume de mergi

Şi fotbalul dacă-l iubeşti…

O galerie ai să întâlneşti,

Ce cântă ca-n poveşti!


Zile negre au trecut, este o adaptare a melodiei „Săracă inima mea” de Ducu Bertzi, datând din finalul anilor ’70. Ultimele două strofe au fost adăugate versiunii originale la începutul anilor ’90 de galeria echipei de baschet Voinţa.

După o absenţă de mai bine de un deceniu din repertoriul galeriei, cântecul a fost reintrodus în vara anului 2017.

Zile negre au trecut, – bis

De când noi nu ne-am văzut – bis

Refren: Hai, haide, Steagule,

Du-ne la victore – bis ambele versuri

Cu echipa noastră dragă, – bis

Colindăm o ţară-ntreagă – bis

Refrenul

Ca să vadă lumea toată, – bis

Dragoste adevărată – bis

Refrenul

Nu găseşti în tot Ardealu’ , – bis

Galerie c-a lu’ Steagu’ – bis

Refrenul

Galerie ca-n poveşti, – bis

Numai la Braşov găseşti – bis

Refrenul


Marşul Triumfal din opera Aida a lui Giussepe Verdi şi-a găsit şi el loc în tribune – se întâmpla pe la începutul anilor ’80 –  suporterii adaptând cântecul, în mod ironic, nu după un meci câştigat. Iată versurile, meşteşugite exact pe partea de început, primele aproximativ 30 de secunde. Se cântă şi în prezent.

Cântăăăm, glorie Steagului

E sărbătoooaaare!

De departe vin, bravi stegari

Ce-au învins, pe-adversaaari!

Lăsaaaţi cântecul nostru dar

Spre cer să zboaaare,

Iar în calea lor pregătiţi, triumfal, flori şi elaaan!


Corul Blăjenilor ne obligă să rămânem în zona adaptărilor clasice. Profesorul Silviu Agoston din Blaj (Mica Roma) este autorul versurilor, pe care suporterii blăjeni le-au repetat îndelung în trenul care îi aducea la Braşov pentru meciul cu Dinamo din noiembrie 1980. Versurile profesorului au fost puse pe actul trei – „Corul Vânătorilor” (Jagerchor) – al operei „Dei Freischutz”, semnată de Carl Maria Ernst von Weber. Blăjenii au îmbătrinit şi nu mai are cine să-l cânte astăzi.

Nu este pe lume plăcere mai mare,

Ca mersul spre Tâmpa din Blaj când suim.

Cu steaguri în geamuri să fluture tare,

Că noi FCM-ul cu toţii îl iubim!

Să urce spre glorii culorile noastre,

Să facem din nume emblemă de vis.

Cu Steagu’ în suflet spre zările-albastre,

Victorie astăzi pe steaguri stă scris!

Am avut ocazie să ascultăm imnul blăjenilor chiar de la unul din fiii locului, cu ocazia meciului cu UTA din primăvara anului 2017.


Puştoaico e, dacă îmi permiteţi formularea, un tango-ardelenesc semnat de braşoveanul Ovidiu Haidu. Pe această linie melodică suporterii braşoveni (salutări Orazio, mon ami!) au pus nişte versuri foarte hazlii, care contrastează puternic cu decepţia versurilor originale. Deşi, nici acel „Da-da, tu-tu, mi-ai rănit inima” nu e foarte departe de adevăr.

Şi acest cântec a lipsit o vreme din repertoriu, fiind reintrodus în vara anului 2017.

Versiunea prezentată mai jos a fost cântată la returul barajului de promovare în Liga a 3-a cu Nemere Ghelinţa.

Steaaagu’, o echipă de barosaaani,

Steaaagu’ , o galerie de golaaani,

Da-da, tu-tu, eşti echipa favoriiităăă!

Da-da, tu-tu, eşti echipa mult iubiiiiiită!


Cântecul deplasărilor din finalul anilor ’70 şi al anilor ’80 fusese adaptat pe o melodie a celor de la Boney M. Versurile sunt simple, vesele şi definitorii. Nu se mai cântă azi.

Urlă foamea-n noi, shalalalala!

Noi suntem flămânzi şi goi, shalalalala!

Da’ nimic nu ne poate schimba, shalalalala!

Oricând şi-oriunde Steagu’-l vom încuraja, shalalalala!

Dacă Steagu’ va marca a fost unul din hit-urile celei de-a doua jumătăţi a anilor ’70, versurile fiind adaptate melodiei „Down By The River” a lui Albert Hammond. Din păcate ne lipseşte cea de a doua strofă. Se încearcă revitalizarea acestui cântec.

Dacă Steagu’ va marca,

Galeria va cânta,

Va cânta neîncetat,

Hai Steagu’ Roşu! – bis prima strofă

Refren: Hai Steagu’ Roşu! Hai Steagu’ Roşu!

Luptă şi vei câştiga,

Hai Steagu’ Roşu!

Şi pase, şi şuturi! e învăluit puţin în mister. O sursă spune că versurile ar fi opera a doi şagunişti şi că datează tocmai din 1978, alta zice că s-ar fi cântat prima oară în 1990. Versurile sunt pe melodia „He’s Got The Whole World In His Hands”, devenită spre finalul anilor ’70 imnul lui Nottingham Forest ( „We’ve Got The Whole World In Our Hands”) şi, posibil, îndemnul la luptă pentru „stegarii” care se zbăteau să revină în prima ligă. Cântecul a suferit modificări majore odată cu trecerea anilor, în prezent cântându-se doar a doua strofă.

Pentru stegari cântăm, eao!

Pentru stegari cântăm, eao!

Pentru stegari cântăm, ea!

Pentru echipa ce-o iubim!

Şi pase, şi şuturi, şi goluri noi vrem!

Din cupa victoriei, astăzi să bem!

Haide, haide, hai Steagule!

Du-ne la victorie!

În Steagul Roşu noi credem

Şi la victorie îl ducem,

Căci Steagul Roşu e ca un val

Şi nu are nici un rival!

Driblează, centrează, marchează un gol,

Deasupra tribunei nu-i niciun nor.

Victoria, victoria e-aproape de noi,

Căci avem o echipă de soi!

DUPĂ 2008

Noi sîntem!, datează din primăvara anului 2010, fiind cântat pentru prima dată în data de 8 martie, la meciul cu FC Vaslui. Video-ul este chiar de la „prima audiţie”.

Oriunde şi oricând e un alt cântec al generaţiei mai recente.

Oriunde și oricând te vom urma,

Cântând și demonstrându-ți dragostea.

Chiar de ne va fi greu, aici vom fi mereu,

Steagu’ a fost tot timpul drogul meu!

Dar ştiu că va veni şi acea zi,

În care tu ne vei dezamăgi.

Şi-atunci noi vom striga, din toată inima,

Steagu’ e prima dragoste a mea!

Ole, ole, ole, ole, ola, Steagu’ e prima dragoste a mea!

Ole, ole, ola! Ole ole, ola! Steagu’ e prima dragoste a mea!

Cine acum sare e iarăşi un cântec relativ nou apărut pe portativul suporterilor „stegari”, fiind băgat mai ales în deplasări. Veţi înţelege mai bine citind versurile. Dar nici acasă nu este scos din repertoriu.

Cine acum sare,

De la Braşov vine!

Născut la munte,

Liber să strige:

„Steagu’ Roşu, allez!”

Allez, allez! (ale)

Allez, allez!

Steagu’ Roşu, allez!

Steagu’ Roşu, allez!

Noi te iubim!, o altă apariţie recentă.

Noi te iubim! (se bate din palme de două ori)

La infinit! (idem)

Nu există club mai frumos şi prețios! (ibidem)

Atunci când cânt! (ibidem)

Înebunesc! (ibidem)

O viață alături de Steagu’ să trăiesc!

Ole, ole! Ole, ola! Ole, ole, ole, ole, ole, ola!

Echipa mea! (se bate din palme de două ori)

Ea va lupta! (idem)

Căci are un nume vestit în ţara mea! (ibidem)

Toţi ne cunosc! (ibidem)

Şi recunosc! (ibidem)

Că oraşul Braşov este cel mai frumos!

Ole, ole! Ole, ola!  Ole, ole, ole, ole, ole, ola!

Cântecul deplasărilor se aude mai multe în microbuze sau pe tren, fiind băgat pentru destindere, păstrând spiritul anilor ’80: simplu, vesel şi definitoriu!

Suuunteeeem în deplasare,

N-avem bani deeee mâncare!

Ce-avem deee făcut?

Luăm de băut! Luăm de băut! Luăm de băut!


Susţinere blog

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.

€1,00

46 de gânduri despre “Cântecele „stegarilor”

  1. Cea cu strigatul din toti plamanii( a.k.a. ultimul „cantec” ) a fost incercata odata de tribuna a 2-A la un meci din Tur ( ma oftic ca nu mai tin minte exact la ce meci ) dar a iesit destul de frumos…. ar iesi si mai bine daca am reusi sa ne sincronizam cu voi ( Peluza ) avand un asa zis „lider” care sa urle si la noi ce trebuie sa cantam … ( deoarece la acel meci am urlat cativa dar nu tori stiau ce trebuie sa urle ) 🙂

    • Da, ţin minte „tentativa”. A ieşit destul de ok. Dacă ne-am putea sincroniza ar fi demenţial.

  2. razvan….cantecul acela -facut dupa imnul lui Nothingam….nu este din 78 …prima oara sa cantat in 90,la o deplasare a galeriei echipei de baschet Vointa Brasov ,la Cluj Apoi a inceput sa fie cantat si pe stad. de fotbal….cantecul Steagul Strabun…..a fost compus sau cel putin asa cred de unul din liderii de galerie din anii „98-2001.se cheama Titi si acum e in spania ,prin valencia.Melodia este foarte faina si se poate face o inregistrare cu cantecul acesta [ bineinteles gasind oamenii adecvati sa-l cante].Cei care stiu sa-l cante…mi se pare ca stau undeva la peluza in dreapta galeriei,sus.mai tre sa fie un tip Pitzi in galerie care tre sa stie melodia .El era in perioada aceea un initiant [ sa-i spunem ] in ale galeriei.Din galeria aia faina din anii „98-„01….marea majoritate santem plecati din Brasov….santem imprastiati prin Europa,dar sufletul nostru a ramas tot la steagu si la Brasov
    din Milano,Coco
    P.S….Mai sant cantecele vechi din anii 80,chiar si 70…dar despre acestea poate mai tarziu

    • Așa am găsit pe un site, că adaptarea după melodia de la Nottingham Forest ar fi din ’78. Oricum, tind să-ţi dau crezare ţie fiind un „veteran”.

      Pitzi e şi acum în galerie, se ocupă de iniţierea altora 🙂

      Aştept cu interes să ne scrii despre cântecele din anii ’70 şi ’80. Sunt o parte importantă a culturii „stegare”.

  3. vin cu o completare la cantecul facut dupa imnul lui Nothingam-versurile in varianta romaneasca ,sant facute de un prieten Ovideata,si care acum locuieste in finlanda….la cele 100 de declaratii ,a lasat si el un comentariu……Am un cantec foarte vechi si versuri frumoase la el.Sa cantat pe la sfarsitul anilor 70,pina pe la mijlocul anilor 90…pacat ca nu se mai canta.melodia este foarte usoara este de la ,,Saraca inima mea” a lui Ducu Bertzi.
    Zile negre ,au trecut,-bis
    De cand noi nu ne-am vazut,-bis
    refren
    ––––
    hai ,haide Steagule-bis
    dune la victorie-bis
    –––
    Cu echipa noastra draga,-bis
    Colindam o tara-n treaga-bis
    refren
    Ca sa vada lumea toata -bis
    dragoste adevarata-bis
    refren
    Nu gasesti in tot Ardealul-bis
    Galerie ca-a lui Steagu-bis
    refren
    Galerie ca-n povesti-bis
    Numai la Brasov gasesti-bis
    refren
    este foarte usor de cantat si se poate face ,sa zicem o mica coregrafie pe cantec.Cand se canta cantecul,spectatorii [ galeria ] incep sa se legene in stanga si in dreapta….asa era la tribuna a doua cand se canta melodia asta…..p.s versurile 4 si 5 sant o completare a cantecului [ sant scrise de fosta galerie a echipei de basket Vointa Brasov ] scrise in 90-91
    o zi faina la toti stegarii si nu numai
    Coco

    • Tare frumoase versurile. Rapidiştii au un cântec pe versurile astea dar pe melodia „Aşa beau oamenii buni”. Există vreo legătură?

  4. …exista….e cantecul nostru…. noi il cantam si pe melodia aia….rapidistii ne-au luat cam o gramada de cantece…cel pe imnul lui Nothingam,,,zile negre au trecut”….chiar si cantecul de munte ,,refugiul Diana”,unde ei canta doar refrenul….marselieza ,tot noi o cantam ,e drept doar refrenul,iei [ rapidul ] au continuat tot cantecul….Nu-i rau ca ne-au copiat,dimpotriva ,e un lucru frumos.e pacat ca noi uitam si nu stim sa compunem cantece.Preferam urlatul din toti rarunchii gen oooooooo,ale,ale…..sau sa nu mai vorbesc de cuvintele obscene.in general ne complacem la fraze scurte si urlate…Pe vremuri ,eram originali noi brasovenii,iar cand mergeam prin tara,lumea ne saluta cand auzeau de unde santem.Deplasarile din Ardeal erau de vis.Eram prieteni cu totii…cu cei de la U Cluj ,cu Poli Timisoara,cu Rapidu…ieseau niste deplasari de poveste.la Tg Mures ,Satu Mare,Bihor,Sibiu,apoi mai recent Mediasul…La un meci acasa prin 86 cred galeria rapidului ,a fost evacuata de pe stadion [ jucam pe muncipal atunci]…noi i-am luat pe rapidisti si i-am bagat printre noi in galerie ca sa poata vedea meciu..Ce a iesit…poveste….se canta cand de Rapid ,cand de Steagu …impreuna!!!!La Cluj ,inainte si dupa meci ,eram impreuna cu clujenii pe toate terasele din Cluj si cantam impreuna sau povesteam..Si acum o parte din noi am ramas prieteni cu cei de acolo si ne cautam cand santem prin orasele respective…Cand se canta ,,Zile negre au trecut”,ti se ridica parul in cap de emotii,asa rezonanta avea pentru toata lumea…..
    o seara faina ,Coco.

    P.S….sa te ajut :-Aida de Verdi…este compusa in tren cand veneam dupa o infringere de la Valcea prin anii 80.si autorul ei este [cred] tot prietenul meu Ovideata,care acum e in Finlanda.

  5. cintam glorie steagului e sarbatoare
    de departe vin Brasoveni
    ce-au invins pe adversari
    Aida-Verdi….cu o completare…memoria imi joaca feste…nu mai sant sigur daca dupa un meci cu valcea ,cand am pierdut ,sau dupa un meci cu pitestiul,e facut cantecul asta…o sa ma informez la prietenii meim din acea perioada si o sa-ti spun exact

  6. Coco, mulțam fain de tot pentru completările legate de „Zile negre au trecut” şi cântecul de deplasare. Ar fi ironic faptul ca marşul triumfal să fi fost compus după un meci pierdut 🙂

  7. de ce ti se pare ironic….pentru noi era distractie….cand mergeam in deplasari [ nu existau sponsorizari ,autocare puse la dispozitie…etc].O faceam benevol…plecam din discoteca de la rectorat direct la gara si luam trenul de [ sa zicem ] Cluj.Cand ajungeam in orasul respectiv,mergeam sa vizitam ce era mai important de vazut in orasul ala…apoi meci,carciuma ,cantece s.a.m.d.t.Nu ne cadea cerul in cap cand pierdeam…sufeream la inceput dupa care ne dezlantuiam [ in bine]…dar asa cum am spus ,posibil ca memoria sa-mi joace feste…zilele astea iti spun sigur cand a fost compus.Ce-mi aduc aminte foarte clar ,e ca eram in tren si ne intorceam dintr-o deplasare ,in speta Valcea [ am pierdut cu 1-3 ] sau Pitesti [ 0-0] unde un fundas al gazdelor ,i-a rupt genunchiul lui Bentea si l-a terminat cu fotbalul.O paranteza la Bentea: gol direct din corner pe Tineretului in partida cu militienii[dinamo].Am batut cu 3-1…Echpa noastra,una din cele mai frumoase:Balasz -Papuc ,Furnica ,Nelu Nagy [nasul lui Laca]Varzaru-Sulea[Pescaru],Gherghe,Bucur,-Bentea ,Paraschivescu,Boriceanu.Proca antrenor,Alecu secund….si aici posibil sa gresesc un pic primul 11 ,cred ca era si Nae Pescaru .Cel mai frumos tur de campionat care l-a facut Steagu.Eram veniti din B,dupa un exil de sase ani.Am terminat turul pe trei la doua puncte de prima clasata ;Craiova sau Dinamo [ori invers].Returul….
    coco

  8. Chiar nu-mi amintesc de unde ne-am intors atunci cand am cantat pentru prima oara Marsul Triumfal din Aida cu versurile noastre. Mergeam in fiecare an in 15-16 deplasari din 17 in campionat, plus meciurile de Cupa. Nu „brasoveni”, ci „bravi stegari”, Coco. „Iar in calea lor, pregatiti, triumfal, flori si elan”…

    Felul in care am auzit ca sunt tratati acum rapidistii care vin sa-si incurajeze echipa la Brasov este absolut jenant!!! I-am si „reprosat” lui Razvan acest lucru, desi cu siguranta nu e vina lui. I-am povestit cate ceva despre relatia dintre galeriile noastre din anii ’80, poate reuseste sa repare cumva ce s-a stricat. A fost o prietenie frumoasa, e pacat, zau… Imi amintesc acel meci de Cupa Rapid – steaua (2-4) de pe „Tineretului”, din toamna lui 1985 sau primavara lui 1986, cu intregul stadion brasovean incurajand frenetic clubul giulestean in disputa cu sinistra adunatura de lepre bolsevice din Ghencea. Sau rapidistii venind in numar foarte mare la meciurile noastre disputate la Bucuresti, de multe ori asteptandu-ne la gara…

    De acord, noi vizitam tot ce era esential de vazut in orasele in care ajungeam pentru a ne incuraja echipa. Dar Coco, baietii de azi chiar daca ar vrea, nu sunt lasati! Imi amintesc deplasarea pe care am facut-o la Medias, la acel 1-0 pt. noi acum vreo 10 ani, eu eram intr-o scurta vacanta in tara. Putini din galeria stegara au reusit sa se „tireze”, Titi, fratele lui (Sorin?), apoi Raul, parca si Horatiu, printre ei. Cateva sute de oameni au fost incadrati de dube ale jandarmilor (sau cum puii mei le zice la militienii astia pe stil nou) si dusi direct la stadion, cu cateva ore inainte sa inceapa meciul, apoi imediat dupa meci escortati la gara! Incredibil, inimaginabil, ca intr-un stat politienesc!!! Noi dupa meciul de la Suceava am mers la Voronet, la Humor, iti amintesti?… La Sibiu am vizitat Bruckental-ul, la Cluj Gradina Botanica samd. Pe cei din galeria de azi ii suie sclavii aia in uniforma direct in tren dupa meci. Dp asta dv, noi am avut noroc.

    Cantecul a carui prima strofa este „In vechiul Brasov si-n lume de mergi, / Si fotbalul daca-l iubesti, / O galerie ai sa-ntalnesti, / Ce canta ca-n povesti”, iar a doua „E galben si negru steagul strabun, / Dar tanar cum altul nu e, / Traiasca Brasovul si oamenii lui, / Victorii mereu, Steagule” a fost compus si interpretat de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Paunescu. Il puneau intr-o vreme la statii pe „Tineretului”, acum 22-24 de ani. Mie melodia nu mi-a placut niciodata:)

    Mi-am amintit de versiunea noastra a cantecului „Pustoaico”, interpretat la Cenaclul Flacara de brasoveanul Ovidiu Haidu: „Steagu’, o echipa de barosani, / Steagu’, o galerie de golani. / Da-da, tu-tu, esti echipa favoriiiita, /Da-da, tu-tu, esti echipa mult iubiiiita”. http://www.youtube.com/watch?v=Pt61z_taAyo

    • cantam gloriei steagului e sarbatoare,de departe vin bravi stegari ce au invins adversari.lasati cantecu nostru drag mai sus sa zboare iar in calea ,prgatiti,triumfal flori si elan

  9. N-am somn… Nu conteaza. Ca sa fim cinstiti cu noi insine, si noi am copiat sau adaptat unele sloganuri sau cantece ale altora. Imi amintesc de gazari, cu al lor „Din petrol si din din titei / S-au nascut doar pui de lei.” Si astia au fost poate cei mai mari rivali ai nostri…

    In deplasare se mai canta si „Urla foamea-n noi, shalalala, / Noi suntem flamanzi si goi, shalalalala, / Dar nimic nu ne poate schimba, shalalala, / Oricand si-oriunde Steagu-l vom incuraja, shalalalala” 🙂 (Boney M – Brown Girl In The Ring) http://www.youtube.com/watch?v=zaWsIzWZFr0

    • :))) Ca lumea cântecul de deplasare!

      Ovi, mulţam pentru toate completările şi aducerile aminte. Nu degeabă mă laud că ăsta e blog de istorie şi cultură „stegară”.

  10. More to come: „Marakesh, O Marakech, Steagu’ tu echipa mare esti”… Cappuccino – Marrakesh http://www.youtube.com/watch?v=1heTYs19pMA Nu-mi amintesc toate strofele, dar una dintre ele era „La cimitirul, cimitirul Ghencea, / Vine si steaua sa-si faca prezenta”. Anghelini, Kramer, Stangaciu, Lacatus si lista e mult mai lunga… Cum naiba sa nu ii uram din tot sufletul pe ceauseii astia jegosi si sa le scriem cu majuscula numele clubului avortat in Romania de Stalin?!…

    • Cântecul ăsta e fantastic, pe bune! Poate o să-l resucităm, chiar şi aşa numai o strofă.

      • Prima strofa se canta de doua ori la rand. Iar apoi refrenul, chiar si 10-15 minute, pana ne plictiseam. Dar acest cantec a fost un mare hit al galeriei doar cand eu eram un bebelus in ale galeriei, cred ca pana pe la inceputul anilor ’80. A doua strofa, poate si a treia (nu mai stiu cate au fost) o poti afla cred de la Horatiu. El locuieste in Franta, eu ti-am dat ID-ul lui de la YM, poate Coco sau Scama au si numarul lui de telefon, adresa de e-mail…

        Acea generatie Bara, „pictorul”, Latrau a avut multe cantece misto. <acum, cu tot respectul, ma serioase dubii ca Aurica te mai poate ajuta, tot Horatiu, desi mult mai tanar decat ei, s-ar putea sa te ajute. Uite, din vestitul Down On The Corner al lui CCR, eu nu-mi amintesc decat prima strofa, sper ca exact: "Galben-galben negru este o echipa, / Galben-galben-negru, echipa favorita, / OO Steagu' echipa mea, /OO Steagu', viata mea!" http://www.youtube.com/watch?v=nJAjOlp4Tas

  11. Salut,
    M-am hotarat sa va scriu si eu in sfarsit,o data ca-mi regasesc aici prieteni alaturi de care am avut amintiri foarte placute si-n al doilea rand pentru ca si voi cei care veniti din urma,cei care pastrati TRADITIA suporterilor galben-negri aveti nevoie de recunostiinta si de a strange randurile ,de a aduna cat mai multi brasoveni adevarati alaturi de echipa…si la bine si la rau…,si sa va gasiti un LIDER.
    Eu am facut parte din brigada MICSUNICA(e utopic ce spun, dar imi place cuvantul era un cuvant necunoscut ptr noi atunci,dar cred ca putem fi considerati ca precursorii actualelor factiuni din galerie).
    Eu sunt departe acum,dar vreau sa ma intorc acasa ,poate o sa va dau o mana de ajutor,sa ne organizam,sa-l coving pe d-nul Nicolae sa ne sprijine ptr crearea magazinului de prezentare(in acea perioada eram ptr patronul nostru singura persoana care veneam cu solutii fara a cere bani)am mai facut lucrul asta cand am creat FORZA CARPATICA…dar,ca mereu s-a ales praful ptr ca oamenii de valoare s-au retras ,s-a instaurat dictatura smecheriilor(vezi bere dupa meci,nu spun mai multe!)….si unul din cei 6 BRASOVENi,cu 20 de steaguri si bannere!!! care au fost prezenti la Trieste la meciul de cupa Inter-STEAGU(noi nu am fost cu oficialitatile cu avionul)
    Sunt(sau au fost) multi oameni de valoare si care pot da o mana de ajutor,liantul nostru in anii 80 a fost Adi Calu,cred ca este angajatul clubului,( a nu se confunda cu,CALU care a aparut printre noi mai tarziu),Frata(RIP),Vasi(RIP),sa nu-l uitam nici pe Silviu( a avut si parti bune),dar simbol al galeriei cred ca va ramane LATRAU,si foarte multi altii,scuze ca nu am timp sa-i numesc…dar chiar sunt multi!

    Gata pe azi si va promit cand vin acasa sa caut colectia de programe si fanioane ce o aveam stransa ptr baietelul meu(sa continue traditia ,ca fapt divers nu avea un an cand l-am invatat sa zica „teagu”!) si sa putem sa mai gasim amintiri placute cu ajutorul carora sa continuam TRADITIA….Mandru ca sunt BRASOVEAN!

    Eu sunt Horatiu(Copilul de trupa al galeriei),asa sunt cunoscut, dar pe viitor spre a nu fi confundat cu Horatiu(Coarda) ma voi semna ORAZIO!Apropo:versurile de pe „Pustoaico-varianta Steagu” imi apartin( nu am cerut drepturi de autor!)

    Salve…de tun…de langa Verdun…adica REIMS tuturor de aici!

    • Bun venit La Stegaru’, Orazio 😀

      Poate o punem de-o întâlnire a generaţiilor de „stegari” când şi tu, şi Ovidiu ajungeţi în ţară. Ar fi frumos, mai ales pt noi, ăştia tineri.

  12. …..ovidiu….tu crezi ca se uita asa usor deplasarile pe care le faceam [ pe con tpropriu]….iti amintesti cum ne-am intilnit la suceava?.Tu erai cu raul pe o terasa cu niste studenti di suceava cand am aparut cu Frata [rip],apoi am fost in camin la ei si am facut un mic chefulet…….apoi directia ………,,i si la ,la monastir gous humor”…..apoi ultima noastra intilnire acum 10 ani la medias ,cand dupa meci ne-am adunat pe terasa aia si am canta 6 ore intr-una ,toate cantecele noastre despre echipa ,oras ,munte….iti amintesti,horatiu e valabil si pentru tine ,prietene si pentru tine scama….Ne-ntilnim la 4 in gara
    Si plecam pe munte iara

    Santem fii muntilor
    Vulturii carpatilor
    ………………….. trec peste celelalte versuri si sar direct la:
    Am venit in capitala
    fara toalele de gala

    S-am venit pe ocolite
    Sa va facem zile fripte
    refren;Heia,heia heia heia Brasovenii hei,hei ,hei,
    -:-:-;-:-:….. Alpinisti mei [ fotbalistii mei]…..
    am scris pe fuga acum …sant in pauza ….dar o sa ne ontilnim din nou pe aici ,si voi veni si cu alte cantece de munte care pot fi adaptate pe stadion……si asa cum zici si tu Ovidiu….sa speram ca cei de acum vor repara greselile ce sau facut inainte .Ma refer la ura nascuta contra rapidistilor ,chiar si a timisorenilor….e pacat ,ne aveam ca fratii cu ei ….clujul …mamma mia, ce cantece trageam cu ei…….
    o zi faina la toti ,Coco.

  13. Sunt in Egipt, nu ma intind azi, va salut pe toti si promit sa scriu mai multe miercurea viitoare. Bine ca ai venit aici, Horatiu, sper sa/ti placa site/ul!

  14. Ti-a scapat exact cel care imi place mie cel mai mult 😦
    „Cine acum sare,
    De la Brasov vine,
    Nascut la munte,
    Liber sa strige,
    Steagu Rosu ale!!!
    …”

  15. salutari la toti…intradevar multe cantece…de fapt in acea perioada (ma refer la anii ’80,chiar imi aduc aminte cu placere ca primul meu meci vazut a fost la TV2 in anul 1978 sau 1979 Farul-STEAGU 0-2,cand am repromovat in divizia A,erau maxim 3-4 meciuri pe an aici!),iar la fata locului o deplasare la Ploiesti cu PETROLUL,am pierdut cu 1-0) pe mai toate cantecele de la cenaclu stateam si cautam sa le adaptam ptr STEAGU,chiar si pe hiturile internationale….interesanta propunerea ta ,Razvan,sa ne intalnim…eu vin in tara la sfarsitul lui iulie dar nu stiu daca pot ramane cum imi luasem bilet de avion,adica 21 august!…deci mentinem legatura….

  16. Horatiu, doar cateva scurte remarci, sunt tot in Egipt si ma costa de ma rupe netul. Acel meci cu Farul televizat pe TVR2. Imi amintesc ca un gol a fost inscris de Paraschivescu. Dupa cel meci am stiut ca cei 5 ani de chin s/au sfarsit.

    Apoi, in afara ta, tot Horatiu sunt si cei 2 din Tractorul, Dixx care e in Germania, si Horica patriotul. Puneti voi ghilimelele si zambaretii.
    RIP Marcel Fratila, Vasi grasul, ca sa/i amintesc doar pe ei. Vasi era din Micsunica ta, Horatiu. DE/acolo era si Purdi si multi altii. Si de la mine din zona actualului Centru Civic sau cum ii zice, s/a dus Dodo Serbanescu, un alt Steagar cu majuscula. Asta e, divagam de la topic.

    Eu ajung in tara doar in octombrie, pe 16 mai precis. Toate cele bune stegarilor de pretutindeni!

    Ovideatza

  17. Salve” Ovideatza”…vreau sa va spun ca si aici unde sunt tin tot cu echipa orasului unde locuiesc „STADE De REIMS”…a jucat 2 finale de Liga Campionilor in anii ’50-’60 pierdute cu Real Madrid…vineri am fost la meci cu Luzenac(4-2) si am sarbatorit promovarea in Ligue 2…10.006 spectatori la echivalentul div C de la noi,in Franta este a 3-4 echipa iubita!!!
    Da ,am crescut in Micsunica,i-ai uitat pe Stosu(RIP),Perdeica(RIP)…in perioada anilor ’80 eram de acolo 16 suporteri,ti-aduci aminte”Am fost 16!” film cred de Sergiu Nicolaescu;dupa m-am mutat in Tractoru…cred ca tu zici de celalatl Horatiu(porecla lui era Coarda…avea succes la femei!) care e in Germania acum….tu stateai in „9 mai”(sau zona Hidromecanica,nu era Grivitei prelungit) si ultima oara cand ne-am vazut a fost deplasarea de la Medias(am castigat cu 1-0) si dupa victorie am ramas cativa in gara la Sighisoara(zicea ceva COCO,dar a uitat orasul,ni s-au alaturat fotbalistii de la Sighisoara care au avut meci in judet!!!…pe un cantec al lui BAMBI…am incercat sa compunem ceva,ma ajuti COCO)…eu ultimul live a fost anul trecut Alba-Steagu(0-1 gol Hadnagy)! si sper sa vad si vara asta un meci…ma oftic si acum ca nu suntem in Europa ligue(poate picam prin zona) ptr tine Razvan!linkul de jos sa vezi ce inseamna la liga-3-a promovare,marketing si magazin la stadion(au alb-rosu si nu mi-am luat nimik,eu si aici merg in galben-negru la meciuri,platesc intre 12-15 euro/bilet!) la anul in ligue 2 e 20-22!mai mult iti trimit sa vezi ca nu este greu de facut..problema cea mare dp meu dv este la NICOLAE(normal el detine MARCA FC BRASOV,vrea bani se fac din marketing,nu stiu daca mai e Vaju pe acolo-salutari !,..vb ptr ca am experienta,am studiide management si aici fac un master pe marketing..ptr STEAGU fac totul benevol!!!)…

    http://www.stade-de-reims.com/accueil.php

  18. Home again! Am avut 8 zile faine in Egipt. Marile plusuri, am vazut Cairo, cu Cartierul Coptic, Muzeul de Egiptologie, Nilul etc., piramidele de la Giza, tot la Giza si Sfinxul si templul lui Khefren, la Hurghada o minunata plaja, apa, exact ce si-a dorit Diana mea. In Egipt, la un Ultra All Inclusive in cea mai faimoasa statiune de la Marea Rosie, Hurghada, vacanta suna de nota 10. Din nefericire n-a fost chiar asa, musulmanii sunt putin diferiti de noi, asta eufemistic spus. Si apoi am mai avut necazuri si cu fetita mea, noroc cu asigurarea care a acoperit tratamentul ei (dureri acute de stomac) la o clinica privata. Cu sau fara asigurare, singurul lucru important este ca boala micii stegarite n-a durat decat o zi. Sanatatea copilului, fericirea pe care ti-o aduce un copil nu se poate echivala cu nimic, banii, victoria clubului preferat samd sunt chestii mai mult decat puerile raportate la datoria de parinte, la bucuria pe care ti-o adice un copil. Booon, aici stiu ca aduc oarecum a senil. 🙂 Dar una peste alta a fost OK vacanta noastra. Ideea e ca nu vreau sa va povestesc de valuri, Valea Regilor, Karnak, Luxor, piramide etc., topicul este cu totul altul.

    Acum 2-3 ani, vazand ca la http://www.brasovfans.ro nu se misca nimic, i-am propus proprietarului site-ului o suma, zic eu, generoasa, pentru a i-l cumpara. Am fost refuzat. Nici un bai, am cumparat un alt domeniu, http://www.fcbrasovfans.ro. Se ocupa de acel site, in masura in care pot si ei, doi colegi de generatie ai lui Razvan. Ideea era sa avem, noi, stegarii, un loc unde putem comunica. Incepand cu clubul local din Reims, vacantele in Corsica ale lui Coco, prietena f. draguta a lui Razvan, casa noua a lui Scama din Italia, pana la „pupeze din tei” in versiune galben-neagra si tot ce tine de stegari: meciuri, deplasari, chefuri, tot ce ne trece prin cap! N-a iesit cum am vrut… Dar eu inca sper. Si speranta mea are si un nume, Razvan Ionut Dobrica! Din fericire, Razvan e trup si suflet stegar, dovada existenta si continutul acestui site. Din nefericire, e doar un blog deocamdata. Eu ii fac o propunere! Sa se mute la http://www.fcbrasovfans.ro! Acolo va avea mana libera, site-ul va fi al lui incepand cu decembrie 2010 (pana atunci eu figurez ca proprietar). Eu ii promit ca toate cheltuielile legate de hosting le voi plati cat traiesc, indiferent de costuri! Daca el considera ca articole postate aici merita mutate „dincolo” ( eu le-as vrea pe toate, fireste), are mana libera! De faot, ar avea mana libera la tot! Eu as pune doar cateva conditii. Prima, fara reclame de la partide politice! Apoi, dat cu guma la postarile nesimtite venite la de ceausei, militieni si olteni, dar si de la fani ai oricaror altor cluburi, inclusiv al nostru, care nu pot purta o discutie civilizata. Nu suntem toti pe aceeasi lungime de unda, dar sa combatem ideea, nu persoana. OK, pana atunci, permiteti-mi o prima si ultima exceptie. Un baiat din generatia lui Razvan a avut nesimtirea crasa de a-si trece reclama la site la un video „uploadat” la Youtube pe care eu i l-am trimis lui Tudor, o captura de la TVR a unui scurt rezumat al celebrului Steagu’ – Besiktas facuta de mine!!! Acelasi tembel, sa nu mai folosesc eufemisme, a incercat sa-mi trimita un virus (va jur ca nu glumesc, Aleks mi-e martor; din fericire, desi nu sunt informatician, employer-ul meu este Nokia, iar mail-ul l-am deschis de la lucru), sa ma acuze ca eu urmaresc sa castig de pe urma site-ului samd. Eu inteleg ca sunt oameni, in Brasov si in lume, a caror situatie financiara e departe de a fi fericita. Am fost si noi tineri. Dar eu castig intr-o zi cat ma costa gazduirea acelui site, la traficul de acum, pe un an! Acest individ, culmea, cu care am baut o bere in barul ziaristilor de la „Postavarul” acum cativa ani, ar face bine sa se fereasca de mine! Sunt de principiul ca e mult mai greu sa faci un bine cuiva decat un rau, dar totul are o limita.

    All right, sunt obosit, voi scrie mai multe maine. Razvan, http://www.fcbrasovfans.ro poate fi al tau. Mai mult, eu as fi onorat daca mi-ai accepta oferta! Pentru ca, daca vorbim de stegari absoluti, din generatia tanara, tu pari a fi cel mai cel, asta fara complimente ieftine.

    P.S. Da, Coarda e cel care semneaza Dixx, „neamtul”.

    • Salut, Ovidiu! Pare că ai avut o vacanţă de vis, ai văzut locuri ce eu le-am văzut doar la TV şi care am senzaţia că nu o să le văd prea curând „live”. Frumos tare, mai ales pt Diana care a văzut exact ce aştepta să vadă, o lume de poveste.

      Propunerea ta mă onorează, sincer. Este exact aceeaşi viziunea despre site-ul ideal cu şi despre Steagu’ şi stegari ce o am şi eu. Un fel de berărie virtuală în galben şi negru la care poate ajunge orice „stegar”, oricând. Articolele le mut pe toate, nu-i bai, să afle toţi „stegari” ce club mare au, însă nu ştiu în ce măsură voi putea presta şi eu acolo dat fiind faptul că au început să se mişte lucrurile legate de Liga Suporterilor Stegari, iar băieţii de acolo m-au rugat să scriu pentru site-ul Ligii în aceeaşi notă de everfescenţă galben-neagră. Dar, să vedem cu decurg treburile.

      Partea cu postul în aşteptare cred că e datorită linkurilor din comentariul tău pt că la mine aici e democraţie pură, indiferent cât de contradictorii pot ajunge discuţiile.

  19. Razvane,ti-am multumit si personal,dar tin sa-ti multumesc si aici ca a aparut un baiat cu initiativa si suflet de stegar adevat ca tine,care reinvie spiritul STEGAR care hiberneaza ce ceva ani.Am citit toate postarile si sincer m-am emotionat amintindu-mi de stegarii adevarati care au scris aici.Il salut pe Coco cu care am mai vorbit din cand in cand,pe Horatiu pe care cred ca sunt cel putin 8 ani de cand nu l-am vazut,si pe Ovidiu pe care nu-l cunosc personal dar despre care am auzit numai lucruri bune de la Coco si Dixx.Am fost pecat si eu vreo 5 ani prin tari straine dar de cand m-am intors nu am mai parasit peluza,am ramas „ultimul mohican” si incerc pe cat posibil sa fiu liantul intre generatiile de stegari,sa ducem mai departe mandria de a fi Stegar.De Coco imi aduc mereu aminte si povestesc celor mai tineri ,de cate ori am ocazia ,intamplarea din giulesti mai exact din gara basarab ,cand noi eram 50 de insi ,dintre care vreo 15 copii,si la capatul peronului ne asteptau peste 200 de ciori,nici pana in ziua de azi nu stiu ce le-a zis Coco care sa dus singur inainte,a vorbit ceva cu ei,dupa care ne-a facut semn sa venim(ne desparteau vreo 150 de metri…poate ne zici acum :). Imi aduc aminte de Horatiu care venea mereu cu un steag cu Genoa,dar si de o intamplare mai putin placuta cand la o deplasare la progresu’ vreo 10 cocalari(stegari de conjuctura) au sarit pe Horatiu pt.ca a avut indrazneala sa le zica sa se poarte civilizat…pana am reusit sa calmam spiritele a sifonat vreo 3-4…
    Sunt multe de povestit,demult imi doresc sa ne intalnim cu toti ,voi vechea garda si impreuna cu baieti de azi ,care sunt deasemenea Stegari pana in maduva oaselor,si sa reconstruim peluza si sa facem din nou cunoscut spiritul Stegar,acest sentiment unic,acest mod de viata…

  20. PS – am uitat ceva important…Il salut cu drag si pe Scama…(mai ai tricoul ala cu internazionale care ti-l luai peste geaca =))
    Horatiu,cantecul lu’ bambi suna asa: plangeam ca ii vedeam impreuna
    plangeam cand ii vedeam tinandu-se de mana
    plangeam cand ii vedeam intamplator
    dar nu stiau ca plang de dorul lor…

  21. Servus Pizzi….ce faci omule? am mai vorbit noi din cand in cand ,dar parca a trecut mult timp de la ultima noastra conversatie……La faza din gara Basarabi,sa intimplat ca tipii cu care am vorbit ,erau rapidisti vechi care nu au uitat ca pe vremuri galeriile noastre erau prietene.in acele timpuri de muklt apuse [ sau poate nu] se cantau in tribune ,,Steagul Rosu si Rapid se iubesc la infinit”.Ce a fost fain acolo la Basarabi [ gara]ca am ramas cu ei [ cateva minute bune ]si am inceput sa depanam amintiri din trecut si chiar am si inceput sa cantam cantece cu Steagu si Rapid.Tipii nu sant chiar asa de rai,de altfel in repetate randuri au afirmat ,chiar din „90 incoace ,ca de cate ori treceau Predealul spre Brasov,dadeau peste alta civilizatie……ar trebui reinodata prietenia cu ei si cu cei de la timisoara…….Dupa episodul cu galeria rapidului,au fost vre-o cativa insi care si-au arogat merite pentru intimplarea aceea [ erau dintre cei care au fugit si m-au lasat singur cu un copil in mijlocul rapidistilor].Pe unul il sti si tu,nu trebuie sa-i dau nume,care se batea cu pumnul in piept ca el a fost acolo si a vorbit cu tipii……Pizzi ma bucur ca te-am auzit din nou ,avem si noi vre-o patru ani de cand nu ne-am vazut.ma bucur ca ti steagul sus acolo in galerie .Te rog ceva: incearca sa-l gasesti pe Jack [ il sti] si prezinta-l lui Razvan.El are povesti frumoase despre Steagu si galeria aia frumoasa din anii „70.mai este si Costica .ei stau la peluza in stanga galeriei sus in colt.Pe Jack il gasesti la Ardealul,daca nu pe stadion.Au povesti frumoase si care merita auzite de noul val……Scama nu cred ca mai are tricoul cu Inter ….altfel nu ma batea la cap de vre-o trei luni sa-i cumpar unu si lui si pustiului lui…..Mi-e dor de o intilnire old boys-tineret sperantze [ noua galerie],pe o terasa undeva prin Brasov si sa stam sa depanam amintiri si sa cantam.Daca ii am linga mine pe Horatziu [ Oratzio] Ovideatza ,Scama,tu ,Costica ,Jack……..noi, old boys ,promitem un spectacol pe cinste.Mi-e dor sa insiram toate cantecele noastre si sa le facem auzite.Cine stie ,poate mai si compunem ceva….noi chiar ne pricepem.Horatziu ,este adevarat?
    Razvan ,multumesc pentru sit-ul acesta ca pot sa postez si cu ocazia asta incet incet imi regasesc amici din vremuri poate nu chiar asa de indepartate………
    Ovideatza,iti mai aduci aminte ….Cluj ,terasa hotel Napoca.terasa inconjurata cu steaguri galben -negre,septembrie 87 cred: Veniti cu noi,de mult nu ne-am vazut
    De atunci,mult timp a trecut,
    Muzica noastra,concert de rock”n roll

    Va dedicam,o noua melodie,
    ne simtim ,cu totii foarte bine,
    Si daca-ti place ,canta acum cu noi.

    Cine asculta ,muzica noastra,
    Nu va fi trist ,singur niciodata
    Si o sa-si aduca ,mereu aminte de noi
    canta cu mine ,canta cu mine
    Nu este grea aceasta melodie
    Si o sa-ti aduca mereu aminte noi.
    metropol group-canta cu mine
    din pacate nu este pe you tube,dar o am in Brasov pe disc [ pikup]
    Ovideatza ,vacantele mele [ totusi eu lucrez acolo vara]sant in Sardegna .Corsica o vad doar indepartare.din pacate ,anul acesta cred ca-i ultimul cand mai merg acolo [ sa lucrez].Serviciul nu-mi mai permite sa fug acolo o luna .Da nu-i bai…..Zi-mi daca nu-s nebun…Vreau sa merg in Ecuador ,in insulele Galapagos [ sa le vizitez ,vre-o doua saptamani.
    Razvan ,Ovideatza are o idee buna cu mutarea sit-ului ,acolo.Inca o data iti multumesc pentru ce faci si ca pui suflet si pasiune…..Tot nu reusesc sa-mi aduc aminte cu exactitate,cand am cantat prima oara Aida.Horatziu[Oratzio] mi-a spus ca nu a fost nici valcea si nici Pitesti ci……steaua.
    Horatziu…..pe melodia lui bambi….m-ai ,,nenorocit” atunci la Medias .A fost incredibil…..dar vreau sa ne intilnim din nou si sa incepem ,,nenorocirea” de la capat.M-ai ti minte versurile pe care le-am compus cand am venit de la Constanta.Era pe melodia de la cenaclu..Iancu la Tebea….help!!!!….. a fost in anul cand am scapat de la retrogradare in ultima etapa ,cu ajutorul lui Parvu .
    Ovideatza,Horatziu,Scama,Pitzzi,si toti vechi si noi amici care vor intra si vor citi aceste randuri…..remember
    in seara asta mare,
    cu totii vom canta
    va fi o sarbatoare,
    ce n-o putem uita
    r
    ai nevoie de-un prieten,
    pe care cu adevarat,
    sa il ai aici linga tine
    atunci cand viata pe loc te va incerca…..

    salutari la toti …Galben -Negru…..Sentimentul Nu Poate Sa Dispara.
    Coco-milano

  22. Pizzi, bine ai venit! Ne vom cunoaste intr-o buna zi, nu-ti fa probleme. 🙂 Mi-as permite sa te rog ca pe viitor, cel putin la acest site, sa eviti folosirea unor epitete pe care eu le consider nepotrivite, cum ar fi „ciori” la adresa rapidistilor. Nu putem pretinde respect daca noi jignim… A generaliza e total gresit! Revenind strict la „ciori”, probabil ca tigani au fost si Colea Rautu, Florian Pittis, Gheorghe Dinica, Nicu Constantin, tot din aceasta etnie face parte si Dan Grigore si atatia alti suporteri ai giulestenilor. Nu sunt avocatul clubului lui Copos, te rog nu ma intelege gresit. Intre noi fie vorba, daca ai fost in Ghencea, acolo fauna e mult mai bronzata de la natura decat in Giulesti. Sau la Craiova, la Ploiesti…

    E bine ca, in sfarsit, avem un spatiu unde intr-adevar se posteaza altceva decat „muie x” sau „mortii ma-sii de arbitru”. Eu si Razvan ne-am pus azi de acord unde si cand ne vom muta cafeneaua virtuala. Va vom anunta cand va fi cazul, fireste. Pana atunci, il rog pe razvan sa adauge la acest blog o sectiune dedicata discutiilor generale. Pentru ca altfel riscam sa divagam rau de la topic, in acest caz „Cantecele galeriei”.

    Toate cele bune!

  23. Coco, la mine treaba e oabla, nu mai calc in destinatii exotice pana nu mai creste Diana. Dar America de Sud m-ar tenta, uneori gasesti oferte f. bune la Lufthansa, dar biletele trebuie cumparate din timp si sunt d-alea cu data fixa, fara posibilitatea anularii biletului… Anul asta au avut la 399 Sao Paolo, de exemplu. Nestiind din timp cand am concediul lung, cel de vara, eu nu pot beneficia de oferta lor, pentru doar o saptamana, hai, 10 zile, nu face sa treci balta.

    Apropo de Cluj, Napoca era hotelul ala pe malul lacului, aproape de stadionul lui „U”? Imi amintesc si cand am fost sus la Belvedere, parca atunci cand am scos un 1-1 cu gol Marin Barbu pentru noi.

    Scama iar doarme? 🙂

  24. la Belvedere am fost la 1-0 gol Ciocan minutul 86 [ ti minte ….doi ani la rand ne-a dat ciocan gol in min.86]….dupa meci trebuia sa mergem amandoi in discoteca la Tineretului …tu ai agatat niste gagici ….iar eu am pariat cu o tipa sus la Belvedere ca nu pierdem .Napoca nu-i pe malul lacului……ala e…….am un lapsus….e un nume magyar ….ceva cu K…….
    Ovideatza……Pizzi e un baiat fain ….crede-ma …..il stiu de cand era mai tinerel ,e sufletist si………brasovean adevarat.A fost o scapare uzarea cuvantului aluia…..dupa 90 si ceva ,a inceput ura impotriva rapidistilor ,cultivata de brasovenii veniti cu pluta [ oieri ,militieni]………….dar acum din ce am vazut eu ….in galerie se misca ceva si probabil vom revenii la vechile sentimente incet incet……
    Am gasit bilet milano -Guayaquil-Galapagos la 1200 euro….oricum nu va fi acum ci peste doi ani…..in august plec in Sardegna .Mi-e dor de locul ala ….Jaques Yves Coustou,a spus ca marea sardegnei este cea mai frumoasa mare din lume…..la naiba …..il cred…..sti altul mai indreptatit sa spuna ca nu este asa?

  25. ovideatza…mi-am amintit…..Kios se cheama locul ala…..am facut acolo un sprit ingrozitor cu galeria lui U Cluj la basket ,dupa care ne-au luat in masinile lor si am ajuns la sala ….acolo am intra tfara bilet [ au aranjat baietii din cluj]…sti ce am canta?….mai ti minte?
    Cand te scuturi de zapada ,
    Nu sti cat esti de frumoasa,
    Ochi-s verzi zapada-i alba ,
    Si se face cald in casa

  26. Salut, eu sunt un alt horatiu ceva mai tanar ca voi ce-i drept si imi permit sa intervin si eu in discutie pentru a va face un anunt. Dupa aproximativ un an de chin, am reusit sa o scoatem cumva la capat si sa punem pe picioare Liga Suporterilor Stegari.
    Am sa va explic in mare despre ce este vorba :
    Obiectul de activitate al ligii este dezvoltarea comunitatii de suporteri.
    Ne propunem ca pe langa marea majoritate a suporterilor sa cooptam si cat mai multi membrii onorifici (asta insemnand fosti jucatori , antrenori sau oameni care au facut ceva pentru Steagu).
    In curand vom da drumul si la un site(am vazut ca ati discutat mai sus si despre asta)…e vorba de un site cu circuit inchis oarecum, unde vor avea acces doar membrii ligii…astfel vom sti exact cu cine stam de vorba si vom evita multe discutii inutile.
    In acel site vom incorpora si un magazin al suporterilor…momentan nu dispunem de prea multe fonduri ca sa realizam toate materialele pe care le-am dori dar cu timpul speram sa le facem pe toate.
    Nu stiu daca am scris totul aici dar daca am omis ceva sau aveti nelamuriri v-as putea raspunde cu cea mai mare placere.

  27. Razvan, fii dragut si muta toate postarile offtopic la „Cafeneaua Stegarilor”. Si lasa te rog aici doar un anunt, ca sa stie lumea unde continuam discutiile.

    Salut infiintarea LSS! Presupun ca ne veti comunica din timp modalitatile prin care ne putem inscrie in Liga, prin intermediul acestui blog si al site-ului http://www.fcbrasovfans.ro . Sper sa fim anuntati din timp, inainte de a da drumul site-ului.

    Succes!

  28. Gata…ma semnez asa, si scriu aici pana ce vor fi mutate postarile in cafenea.
    In mare va fi vorba de un formular tip la care lucram acum, nu cred ca e posibila inscrierea online deoarece avem nevoie de semnatura in original a celui ce vrea sa devina membru pentru a-l putea inregistra. Oricum nu cred ca asta va reprezenta un impediment fiindca se poate trimite o scrisoare cu formularul de inscriere pe adresa ligii in caz ca doritorii nu sunt in tara spre exemplu.

  29. Depinde… Eu de aproape 6 luni n-am ajuns sa posta pentru a-i trimite ceva lui Razvan. Nu neaparat pe motiv de lene si nici din comoditate. Apoi, cum am primi acel formular pentru a-l completa, tot prin posta clasica? Nu sufar de paranoia, cel putin asa cred 🙂 , dar nu as da adresa mea de acasa unui, pan’ la urma, deocamdata necunoscut.

    Semnatura personala! Fii amabil si spune-ne rostul ei. Eu ma intreb cine s-ar inscrie in LSS daca nu ar fi suporter FC Brasov?…

    Eu am unii colegi care si-au inscris copiii, dinainte de nasterea lor, intr-un fel de liga a fanilor a clubului local de hochei pe gheata. Iar din ziua nasterii sunt cu cotizatia la zi. Fara a semna nimic, fara a avea propriul cont bancar, fireste.

    Daca ideea infiintarii LSS este exceptionala, poate totusi ar trebui sa mai umblati putin la detalii… Stiu, poate suna egoist ceea ce am scris, dar nu sunt singurul stegar cu domiciliul departe de Brasov.

    Toate cele bune!

  30. Ptr. cei vechi si mai noi. Eram copil iar in galerie se cantau cateodata si cantece patriotice, cum ar fi:

    Traiasca Romania,
    Traiasca Tricolorul,
    Traiasca si stegarii,
    Maria-sa poporul

    Traiasca-n vesnicie
    Faimoasa galerie
    Ce poarta cu mandrie
    Culoarea galben negru

    De aici la Satu Mare
    Sa stie fiecare
    Ca Steagul Rosu are
    Echipa cea mai mare.

    Dar au fost si multe alte cantece simpatice, melodioase:

    Echipa noastra cea glorioasa
    Va fi si astazi victorioasa
    Echipa noastra cea mult iubita
    E Steagul Rosu din Brasov.

    Sau chiar pe melodia cantecului „Mielul”

    Un’te duci tu, Steagule?

    Un’te duci tu, Steagule?

    La Ploiesti, mai domnule

    Cin’te fura, Steagule?
    Cin’te fura, Steagule?

    Arbitrajul, domnule
    Arbitrajul, domnule

    Cin’te-ajuta, Steagule?
    Cin’te-ajuta, Steagule?

    Galeria, domnule
    Galeria, domnule

    dar, cateodata, atunci cand nucleul galeriei nu era multumit de activitatea celorlalti membrii ai galeriei, mai rasuna si cate un: Sa ne pupe-n p…., mutii din tribuna.

  31. Mai era un cantec pe linia melodica ” De la Salva Viseu”
    De la Salva Viseu
    Haide Steagu,Haide U
    Si va spun o veste mare
    Am luat punct la Baia Mare
    Si va spun si alte vesti
    Am luat punct la Bucuresti
    ……………
    Fiecare vers se canta de doua ori

Lasă un răspuns la coco Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.