Pe lângă Steagu’, o altă mare pasiune de-a mea e muzica celor de la AC/DC. Ştiu exact cum şi când s-a întâmplat. Eram prin clasa a XI-a şi căutam pe net o melodie care să zică ceva de galben şi negru. Sau măcar să pomenească una din aceste culori. Şi am dat întâmplător (cum altfel?) peste melodia Back In Black. Vă daţi seama, a fost dragoste la prima audiţie. La fel cum a fost şi cu Steagu’. Pentru că înainte să-i văd jucând, am auzit de ei.

În 1975, AC/DC scoate primul album. Printre altele, High Voltage conţine o melodie numită Baby, Please Dont’ Go. În ’75 Steagu’ retrograda în Divizia B.

Solistul Bon Scott îmbrăcat cu un maieu galben-negru simţindu-se bine. Lângă el, chitaristul Angus Young. Ca un fel de Pescaru şi Gyorffy.

În ’76, al doilea an de B pentru Steagu’. Situaţia nu era prea fericită dar „stegarii” continuă „to Ride On” şi era tot mai clar: It’s A Long Way To The Top.

Se adunaseră deja trei ani de divizie secundă. Nimeni n-ar fi crezut că va dura atât. Cu toatea astea, Hell Ain’t a Bad Place To Be.

În 1978/79 „stegarii” tot n-au reuşit promovarea aia mult dorită, dar erau „on a Highway To Hell” în Cupa României. Semifinalişti de Divizia B, patru tururi cu prelungri, trei cu penalty-uri. E fain să fii „stegar”.

Anul de graţie 1980. Reîntoarcerea lui Nicolae Proca a făcut să sune The Hells Bells sub Tâmpa. Acţiunea „promovare” fusese iniţiată şi Steagu’ ajunsese în martie să fie singura echipă din Europa neînvinsă în campionat. După cinci ani de chin, Braşovul era Back in Black în Divizia A.