În loc de încheiere

Consider că e potrivit ca, gentlemeni fiind, să acordăm ultimul cuvând regretatului Nicolae Proca, antrenorul Steagului în acea perioadă. După ce a jucat fotbal pentru echipa de sub Tâmpa din 1947 (!) şi până în 1961, Nicolae Proca a devenit după retragere secundul legendarului Silviu Ploeşteanu, rămânându-i acestuia fidel până în 1967, când Ploeşteanu este…

Sfântul Petru şi Sfântul Gheorghe

„Stegarii” atacaseră din primul minut, însă tabela de scor „îngheţase” la 0-0. Timpul părea să treacă tot mai repede şi şansele izbânzii de micşorau tot mai mult. O minge centrată la bătaie în careul turcesc este boxată de Sabri Dino, portarul „vulturilor”. Într-un final, aceasta ajunge la Petru Cadar. Optarul Steagului driblează scurt cu dreptul…

Naşterea unui imn

N-ar trebuie să fie o surpriză pentru nimeni că Braşovul este unul dintre titanii muzicii. Aş îndrăzni să spun chiar unul dintre titanii europeni, dar aş risca să fiu acuzat de subiectivism cronic. Totuşi, faptele zic că la graniţa dintre secolele 19 şi 20 Braşovul era printre oraşele europene cu cei mai mulţi compozitori pe…

Între Europa şi Asia

Despre stadionul „Inonu” al Beşiktaşului se spune că e singurul din lume de pe care se pot vedea două continente: Europa şi Asia. Mă rog, mai mult legendă decât adevăr aşa că rămâne să vă convingeţi singuri. Dar în acest asentiment al unei călătorii pe graniţa celor două continente, iată mai jos o serie de…