Sfântul Petru şi Sfântul Gheorghe

„Stegarii” atacaseră din primul minut, însă tabela de scor „îngheţase” la 0-0. Timpul părea să treacă tot mai repede şi şansele izbânzii de micşorau tot mai mult. O minge centrată la bătaie în careul turcesc este boxată de Sabri Dino, portarul „vulturilor”. Într-un final, aceasta ajunge la Petru Cadar. Optarul Steagului driblează scurt cu dreptul şi şutează cu stângul. Mingea este deviată atât cât trebuie de capul unui apărător turc şi pupă vinclul. E minutul 87, e 1-0 pentru Steagu’, e timpul să credem în miracole.

Gergely şi Pescaru, primii care-l felicită pe Petru Cadar pentru reuşită.

Stângul lui Petru Cadar intră din nou în acţiune în minutul 88. Din cercul de la mijlocul terenului îl angajează cu o pasă lungă pe Gyorffy, venit din extrema stângă. Acesta urcă rapid spre careu, pasează în margine de unde un jucător „stegar” deviază în spate pentru Gheroghe Şerbănoiu. Şut şi GOL! 2-0 în minutul 88 după ce fusese scor alb până în minutul 86!

Gheorghe Şebănoiu face 2-0 şi toată suflarea "stegară" este în delir.

În ultimul minut miracolul ia forma definitivă. Centrarea lui Gyorffy este aprig disputată în aer însă mingea sare la Şerbănoiu şi ştiţi povestea. Cu al doilea gol reuşit în poarta turcilor, Gheorghe Şerbănoiu intra în selectul club al „stegarilor” care au reuşit o dublă în Europa alături de Mihai Ivăncescu, autor a două goluri în poarta Espanyol-ului în 1966. Peste 27 de ani (!) avea să li se alăture şi Marcel Şandor, dublă cu armenii de la Mika Ashtarak.

După meci până azi

Petru Cadar, un fiu al oraşului, care debutase pentru Steagu’ în noiembrie 1966 sub comanda lui Silviu Ploeşteanu, a rămas la Braşov până la retragerea din activitate, în 1977, având aproape 300 de meciuri sub galben-negru. În prezent lucrează ca observator de joc la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Braşov.

Gheorghe Şerbănoiu, după retrogradarea din 1975 a ales drumul studenţiei şi a plecat la Timişoara, la echipa locală Politehnica. În Vest, Şerbănoiu avea să câştige Cupa României în 1980  alături de alb-violeţi şi tot de la ei se va şi retrage din fotbal. După 1990 a plecat în Germania unde trăieşte şi în prezent.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s