E minutul 89 şi căpitanul Nicolae Pescaru obţine un fault pe partea dreaptă, la marginea careului de 16 metri, aproape de tuşă. „Stegarii” invadează careul turcesc în timp ce Gyorffy e cel care se pregăteşte să execute.

Cu privirea de bunic, fixează un punct pe peretele alb pentru a-şi aduce mai bine aminte o faza. Apoi foloseşte gesturi largi pentru a descrie exact ce s-a întâmplat în acel moment. Iată cum îşi aminteşte Csaba Gyorffy, în stilu-i caracteristic, acel meci.

Reporter: Cum a fost meciul tur?

Csaba Gyorffy: Aş vrea să uit când am jucat acolo cu turcii, cu Beșiktaș. Era un teren de nisip și scorul 0-0. Fac un un-doi cu Papuc și la ce viteză aveam las pe toată lumea acolo la mijlocul terenului, scap singur cu portarul, driblez portarul și am vrut să așez puțin mingea că am intrat în unghi cum am driblat portarul. Și cu stângul am vrut să redresez și să dau cu dreptul. Dacă ați mai pomenit așa ceva: portarul culcat și toată lumea se uita la mine. Și n-am dat gol, faceţi socoteala! Mi-a sărit minga de la nisip, am împins cu ciocul, în loc să iau cu latul frumos,  am împins cu ciocul în bară. Dar asta-i nimica că m-am distrus şi cu capul şi-mi curgea sânge din nas că m-am repezit să salvez mingea, să o bag în poartă, şi am nimerit în bara porţii (râde). Şi până la urmă ne-au bătut 2-0 şi pe urmă aicea…

R: A urmat meciul de legendă.

CG: Mai erau vreo trei minute şi era 2-0 pentru turci. În trei minute am dat exact trei goluri. Ne-am şi calificat!

R: Speraţi în calificare?

CG: Da! Noi am simţit că suntem mai buni, eram mai buni ca ei. Aveau apărare bună, solidă, şi ei voiau un meci nul să scoată şi gata, erau mulţumiţi. Dar a venit un iureş aşa în ultimele trei minute, a fost extraordinar!

R: V-au intrat toate mingile. Şi suporterii cum  au fost?

CG: Nu erau salvări destule! Porţile erau din fier şi unii au ieşit afară şi când au auzit că „gol!” au vrut să intre înapoi pe stadion. Şi se călcau unul pe celălalt. Au fost vreo cinci salvări, au chemat şi de la uzină, şi de la Metrom, şi de la Pompieri de la toată lumea (râde). Nu puteai să pui un ac, atâta lume era pe stadion!

R: Domnul Nicolae Proca (n.a. antrenorul echipei) a pregătit cumva mai special partida cu Beşiktaş?

CG: Nu, păi n-avea ce să pregătească. La ce echipă a avut ce dracu’ să pregătească (râde)?  Eu întotdeauna am spus că nu antrenorul face mare pe jucător ci că jucătorul face mare pe antrenor. Dacă are echipă orice antrenor, nu-i chiar aşa tolomac, mai ales dacă a jucat fotbal şi a făcut un curs de antrenorat, nu-i chiar aşa de bolovan să nu ştie ce are de făcut.

R: Cum aţi sărbătorit după meci calificarea?

CG: Zău că nu mai ştiu! Staţi, cred că atunci a fost… Am avut o galerie senzaţională condusă de Lătrău, a fost nemaipomenită! Stăteam la bloc în Steagu’, la etajul patru, şi după meci au venit, cred, vreo 5000 de oameni în faţa blocului. Şi strigau „Gyorffy! Gyorffy! Ieşi Gyorffy jos!”. Şi ies pe balcon să promit  că vom merge în continuare şi vom juca şi aşa mai departe.

Notă: acesta este un fragment dintr-un amplu interviu realizat la reşedinţa domnului Gyorffy în primăvara anului 2009.