Zic că merge să facem un pic de cunoştinţă cu adversara care şi în prezent are coşmaruri din cauza noastră.

Beşiktaş Jimnastik Kulubu. Înfiinţat în anul 1903, fotbalul a devenit una din ramurile clubului doar din 1911, accentul fiind pus până atunci pe gimnastică şi lupte. Culorile echipei din oraşul de pe Bosfor sunt alb şi negru, iar meciurile de acasă le joacă pe stadionul „Inonu”, inaugurat în 1947. Ismet Inonu, cel care dă numele arenei, a fost cel de-al doilea preşedinte din istoria Turciei şi un fan al celor de la Beşiktaş.

Până la ora dublei manşe cu Steagul Roşu, Beşiktaş avea în palmares 13 titluri de campioană a Istanbulului, cinci titluri de campioană a Turciei şi două supercupe, ultimul titlu însă cucerit în 1967. De altfel, deceniul şapte al secolului trecut a însemnat pentru BJK o perioadă de regres, lupta pentru supremaţie dându-se la momentul acela între Galatasaray, Fenerbahce şi Trabzonspor.

Totuşi, în sezonul 1973/74, echipa „vulturilor negri” (supranumele lor) reuşeşte să spargă blocada clasându-se pe locul doi, obţinând astfel dreptul de a participa în Cupa UEFA. De altfel, era abia a patra ieşire a Beşiktaşului în Europa, dar prima în Cupa UEFA. Celelalte trei participări europene au avut loc în Cupa Campionilor Europeni (1958/59, 1966/67 şi 1967/68). Nu reuşise niciodată să treacă de primul tur, cu excepţia primei participări, dar şi atunci au beneficiat de retragerea din competiţie a grecilor de la Olympiakos Pireu, fiind eliminaţi în turul doi de Real Madrid după 0-2 la Madrid şi, atenţie, 1-1 la Istanbul. Madrilenii erau deţinătorii a trei Cupe ale Campionilor Europeni la acea oră, urmând ca la finalul acelei ediţii să o câştige şi pe a patra. În 1966, Ajax Amsterdam le-a pus stop din primul tur (2-0 şi 2-1), iar în 1967 Rapid Viena (1-0 şi 3-0).

Aşadar, şase meciuri europene, nici o victorie, un egal şi doar două goluri marcate. În 1974, Steagul nu avea faima Realului din Madrid, Ajax-ului din Amsterdam sau Rapidului din Viena, aşa că speranţele turcilor în obţinerea primei victorii pe scena internaţională erau foarte mari. Pe 18 septembrie, Beşiktaş avea să ne bată cu 2-0, obţinând astfel prima lor victorie în cupele europene, Synan Alayoglu şi Tezcan Ozan fiind marcatori în această premieră a clubului „vulturilor negri”.

Evident că după acest succes, turcii sperau chiar la obţinerea calificării în turul următor. Mai mult, aveau şi exemplele unor Galatasaray, Fenerbahce şi Goztepe Izmir care în 1962, respectiv 1963 şi 1968 eliminau pe Dinamo, Petrolul şi FC Argeş. Fără miracolul ultimelor trei minute, am fi fost şi noi trecuţi pe lista „victimelor”. Aşa, însă, suntem mărturia vie că fiecare secundă contează.

Noi aveam să retrogradăm la finalul acelui sezon 1974/75 iar Beşiktaş urma să câştige Cupa Turciei. Urmau, pentru noi, cinci ani la rând în Divizia B şi încercări aproape nebune de a reveni în elită, în timp ce Beşiktaş, încet-încet, avea să redevină o „abonată” la primele locuri în campionatului Turciei şi, după anii ’90 mai ales, să-şi facă şi un nume în fotbalul european. Inutil să mai menţionez ce au însemnat anii ’90 pentru Steagu’.

TOTUŞI! Totuşi, indiferent de viitorul pe care l-au avut acest două echipe, acum 37 de ani, în această zi de doi octombrie, „stegarii” noştri au făcut pasul de pe terenul de fotbal printre legendele jocului, iar ăsta nu-i puţin lucru.