Consider că e potrivit ca, gentlemeni fiind, să acordăm ultimul cuvând regretatului Nicolae Proca, antrenorul Steagului în acea perioadă.

După ce a jucat fotbal pentru echipa de sub Tâmpa din 1947 (!) şi până în 1961, Nicolae Proca a devenit după retragere secundul legendarului Silviu Ploeşteanu, rămânându-i acestuia fidel până în 1967, când Ploeşteanu este demis nedrept de conducerea de atunci a clubului. Proca a rămas apoi fidel clubului, fiind secundul lui Valentin Stănescu, alături de care reuşeşte să readucă Braşovul în prima ligă.

În sfârşit, în 1971 este numit antrenor principal al echipei, post în care va rămâne până în etapa a 22-a a sezonului 1974/75.

În decursul ediţiei de campionat 1973/74 devine al doilea antrenor din istoria clubului, după Silviu Ploeşteanu, care reuşeşte să califice echipa în cupele europene, terminând acel sezon pe locul al 3-lea. Şi, oricât de decis ar fi domnul Gyorffy că jucătorii îl fac mare pe antrenor şi nu antrenorul îi face mari pe jucători, meritul lui Nicolae Proca în crearea acelei echipe care ajungea în Europa este de netăgăduit. Pe lângă veteranii Pescaru, Gyorffy, Adamache, Cadar sau Jenei, Proca îi promovase de-a lungul mandatului său pe Stelian Anghel, Teodor Anghelini, Marin Olteanu sau actualul secund al Steagului, Ioan Nagy, cu toţii oameni de bază în team-ul care termina în 1974 pe locul trei în Divizia A (actuala Liga 1).

„Am scăpat uşor de Istanbul (n.n. 2-0 pentru Beşiktaş). La turci se joacă foarte greu. Publicul era fanatic, care urla ceva de speriat, iar pe jucători îi purta pe aripi. Am reuşit să găsim mijloacele pentru a-i mai opri din iureş. Personal eram mulţumit cu 0-2, dar după jocul lor de la Bosfor nu mă gândeam că am putea obţine o victorie cu 3-0 la Braşov. Pregătirea pentru retur a făcut să neglijez meciul din campionat, de acasă cu ASA Tg. Mureş. Nu am făcut tot ce trebuia pentru acel meci, am odihnit doi jucători şi l-am pierdut cu 1-2. La începutul lui octombrie a venit returul de la Braşov. Mă aşteptam ca formaţia turcă să fie mult mai ofensivă. Nu mai era echipa pe care o văzusem în tur. Pentru aceasta, la pauză am cerut mai mult pentru faza de atac. Aveam jucători destul de buni în linia mediană, care puteau să şuteze şi din afara careului, aşa că i-am împins în coasta lor. Aveam vârfuri bune, dar cu Şerbănoiu aveam o mare problemă că nu era agreat de public, pentru că într-un meci a făcut un gest necugetat, care avea să-l urmărească o lungă perioadă de vreme. Ăsta-i publicul, el te taxează. Eu l-am penalizat atunci la indemnizaţia de efort. Făcusem o pregătire deosebit de atentă cu el, pentru că era o valoare ce ar fi putut ajunge departe. De această dată, am reuşit să-l pregătesc bine şi din punct de vedere psihic. I-am spus că şi în situaţia în care îl huiduie şi vor cere să-l scot afară, el să demonstreze că tot ceea ce face, face pentru echipă. Aveam un trio de buni tehnicieni, Cadar – Şerbănoiu – Gergely, toţi cu o capacitate de efort foarte mare. Timpul trecea. La un moment dat, când Cadar a venit să ia o minge din margine, i-am spus: «Du-te şi la finalizare şi trage de afară din 16 m». Practic, era singura noastră şansă. I-am strigat şi lui Şebănoiu să se ducă la finalizare, pe colţul scurt. Nu mai speram nimic. A tras Cadar şi a înscris primul gol şi au venit apoi cele două goluri ale lui Şerbănoiu, totul din minutul 86 şi până în minutul 89, întorcând rezultatul. Acest rezultat mi-a amintit de ceea ce realizasem în 1957, când am învins Rapidul la Bucureşti, de la 3-1 la 3-4”.

Nicolae Proca, Ultrasport, 6 iunie 2005

Buchet "stegar" strâns în jurul antrenorului Proca după golul de 3-0 reuşit de Şerbănoiu.

Asta a fost, dragi „stegari”, povestea meciului cu Beşiktaş. Sper că va plăcut. De luni revenim la realitate, avem meci cu Ceahlăul. Hai Steagu’ !