În loc de încheiere

Consider că e potrivit ca, gentlemeni fiind, să acordăm ultimul cuvând regretatului Nicolae Proca, antrenorul Steagului în acea perioadă.

După ce a jucat fotbal pentru echipa de sub Tâmpa din 1947 (!) şi până în 1961, Nicolae Proca a devenit după retragere secundul legendarului Silviu Ploeşteanu, rămânându-i acestuia fidel până în 1967, când Ploeşteanu este demis nedrept de conducerea de atunci a clubului. Proca a rămas apoi fidel clubului, fiind secundul lui Valentin Stănescu, alături de care reuşeşte să readucă Braşovul în prima ligă.

În sfârşit, în 1971 este numit antrenor principal al echipei, post în care va rămâne până în etapa a 22-a a sezonului 1974/75.

În decursul ediţiei de campionat 1973/74 devine al doilea antrenor din istoria clubului, după Silviu Ploeşteanu, care reuşeşte să califice echipa în cupele europene, terminând acel sezon pe locul al 3-lea. Şi, oricât de decis ar fi domnul Gyorffy că jucătorii îl fac mare pe antrenor şi nu antrenorul îi face mari pe jucători, meritul lui Nicolae Proca în crearea acelei echipe care ajungea în Europa este de netăgăduit. Pe lângă veteranii Pescaru, Gyorffy, Adamache, Cadar sau Jenei, Proca îi promovase de-a lungul mandatului său pe Stelian Anghel, Teodor Anghelini, Marin Olteanu sau actualul secund al Steagului, Ioan Nagy, cu toţii oameni de bază în team-ul care termina în 1974 pe locul trei în Divizia A (actuala Liga 1).

„Am scăpat uşor de Istanbul (n.n. 2-0 pentru Beşiktaş). La turci se joacă foarte greu. Publicul era fanatic, care urla ceva de speriat, iar pe jucători îi purta pe aripi. Am reuşit să găsim mijloacele pentru a-i mai opri din iureş. Personal eram mulţumit cu 0-2, dar după jocul lor de la Bosfor nu mă gândeam că am putea obţine o victorie cu 3-0 la Braşov. Pregătirea pentru retur a făcut să neglijez meciul din campionat, de acasă cu ASA Tg. Mureş. Nu am făcut tot ce trebuia pentru acel meci, am odihnit doi jucători şi l-am pierdut cu 1-2. La începutul lui octombrie a venit returul de la Braşov. Mă aşteptam ca formaţia turcă să fie mult mai ofensivă. Nu mai era echipa pe care o văzusem în tur. Pentru aceasta, la pauză am cerut mai mult pentru faza de atac. Aveam jucători destul de buni în linia mediană, care puteau să şuteze şi din afara careului, aşa că i-am împins în coasta lor. Aveam vârfuri bune, dar cu Şerbănoiu aveam o mare problemă că nu era agreat de public, pentru că într-un meci a făcut un gest necugetat, care avea să-l urmărească o lungă perioadă de vreme. Ăsta-i publicul, el te taxează. Eu l-am penalizat atunci la indemnizaţia de efort. Făcusem o pregătire deosebit de atentă cu el, pentru că era o valoare ce ar fi putut ajunge departe. De această dată, am reuşit să-l pregătesc bine şi din punct de vedere psihic. I-am spus că şi în situaţia în care îl huiduie şi vor cere să-l scot afară, el să demonstreze că tot ceea ce face, face pentru echipă. Aveam un trio de buni tehnicieni, Cadar – Şerbănoiu – Gergely, toţi cu o capacitate de efort foarte mare. Timpul trecea. La un moment dat, când Cadar a venit să ia o minge din margine, i-am spus: «Du-te şi la finalizare şi trage de afară din 16 m». Practic, era singura noastră şansă. I-am strigat şi lui Şebănoiu să se ducă la finalizare, pe colţul scurt. Nu mai speram nimic. A tras Cadar şi a înscris primul gol şi au venit apoi cele două goluri ale lui Şerbănoiu, totul din minutul 86 şi până în minutul 89, întorcând rezultatul. Acest rezultat mi-a amintit de ceea ce realizasem în 1957, când am învins Rapidul la Bucureşti, de la 3-1 la 3-4”.

Nicolae Proca, Ultrasport, 6 iunie 2005

Buchet "stegar" strâns în jurul antrenorului Proca după golul de 3-0 reuşit de Şerbănoiu.

Asta a fost, dragi „stegari”, povestea meciului cu Beşiktaş. Sper că va plăcut. De luni revenim la realitate, avem meci cu Ceahlăul. Hai Steagu’ !

3 gânduri despre “În loc de încheiere

  1. Mulțumim, Dobrică, frumoase povești. Noi, ăștia mai „noi”, nu putem decât să fim invidioși pe cei ce au trăit așa ceva live și să visăm la astfel de momente magice în viitor.

    Haide Steagu!

  2. Razvan, iti multumesc pentru suita asta de reportaje. Am trait momentul, parca vad si acum sirurile nesfarsite de stegomani care reveneau spre centru pe sub fereastra mea din MIhai Viteazu 4 (o avea si prezenta Viteazului, chiar si prin numele strazii, vreun rol in victoria asta impotriva turcilor? doar el era cel care ii batea pe unde-i prindea, nu?), fluturand steaguri, topaind de bucurie si raspunzand cu drag intrebarii pe care o puneam din doua in doua minute: „Cat a fost scorul?”. Nu ca nu as fi vazut meciul, doar ma durea si pe mine in gat ca pe Topescu, dar imi era dor sa il aud mereu si mereu, ca si descriera fazelor, pe care unii se opreau sa mi-a ofere.
    Sunt sigur ca daca Steagu batea cu 4-0, bagand golurile in aprimele 80 de minute, victoria nu ar fi fost asa frumoasa si nici atat de rememorata. Dar cele trei minute de aur au facut din echipa noastra o vedeta internationala, iar pe Topescu l-au dus si mai aproape de sufletul brasovenilor. Poate nu stii ca la sfarsitul anului 1974 Topescu a inclus bucatica asta de meci in emisiunea lui retrospectiva, aducand la un loc stadioane din cele mai mari orase din Europa si pe-al nostru, din coltul strazii mele. Pacat ca la retrospectiva, Topescu a renuntat la comentariul sau live, suprapunand cateva cuvinte rostite calm si detasat. E drept, deja trecusem si prin furcile caudine de la Hamburg …
    Hai Steagu!

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s