Dacă ar fi să-i găsim un echivalent în fotbalul mondial lui Nicoale Proca, acesta ar fi, fără doar şi poate, Brian Clough. Nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut filmul „The Damned United”. E vorba despre „odisesa” de 44 de zile a britanicului pe banca lui Leeds United. Asta cu titlu informativ

Asemănarea între cei doi se referă la atitudinea lor faţă de fotbal. Cu tot ceea ce implică el: jucători, conducători, suporteri. Nici unul nu purta prea mare respect conducătorilor (patroni de club sau de federaţii). Pentru ei, fotbalul nu era ceva ce trebuia luat la mişto. Plus de asta, au fost şi contemporani, antrenând în aceeaşi perioadă. În 1980 Nottingham-ul lui Clough cucerea Cupa Campionilor Europeni. În acelaşi an Steagul lui Proca câştiga Divizia B promovând după cinci ani de aşteptare.

De aceea, şi seria de citate care urmează are în prim plan sezonul 1979/80 precum şi cel care a urmat promovării. Aşadar, iată mai jos Fotbalul lui Proca.

Jucătorul de fotbal e, cel mai adesea, ca un copil, trebuie sărutat numai când doarme.

Nicolae Proca despre „atitudinea intransigentă faţă de fotbalişti”.

Şi parcă găsim treaba asta cât se poate de valabilă şi azi, în toţi noii Hagi creaţi de presă, care nu au reuşit să se apropie măcar un pic de luxurianta carieră preconizată cu atâta gălăgie şi entuziasm.

Fotbalului nostru i-a lipsit şi îi lipseşte o orientare generală, elaborată de un colectiv larg de tehnicieni. În fiecare an, conştient de defecte, el îşi propune să umble la câte ceva, ba la tactică, ba la tehnică, ba la creşterea capacităţii de efort, ba la jocul atacanţilor centrali, ba la una, ba la alta, dar o face mereu pe felii, de parcă ar privi realitatea cu un singur ochi.

Nicolae Proca despre reconstrucţia echipei Naţionale de fotbal

Eforturi cât mai puţine, avantaje cât mai multe.

Nicolae Proca despre filosofia fotbaliştilor care strică atmosfera în cadrul unui lot

E adevărat, i-am dat cândva două palme lui Florescu, dar nu regret nici astăzi gestul făcut! Venise la antrenament beat. Din păcate nici palmele acelea nu l-au îndreptat. […] Până la palme însă, am încercat cu el toate metodele, degeaba.

Nicolae Proca despre fostul atacant „stegar” Florescu, despre care antrenorul era de părere că  „ar fi trebuit să joace, meci de meci, în echipa Naţională, dar el se chinuieşte şi azi în Divizia B.”

Nu mă agrează cei leneşi, care cer numai drepturi de la fotbal, pentru că mă declar duşmanul numărul 1 al acestor aşa-zişi fotbalişti. Sînt iubit de cei dispuşi să lucreze, să facă eforturi. Pentru astfel de oameni sunt dispus să fac orice!

Nicolae Proca despre fotbaliştii care nu-l agrează şi cei pentru care şi-ar da şi cămaşa de pe el

Eu ştiu că în fotbal, în viaţa unui antrenor de fotbal, veselia şi mulţumirea durează puţin. Am văzut atâtea cazuri în această privinţă, am trăit şi eu asemenea experienţe, încât primul lucru pe care îl spun şi îl repet jucătorilor mei este acesta: ne pândeşte marele adversar numit SUFICIENŢA, AUTOMULŢUMIREA; să fim atenţi, când acesta te-a învins, nu mai ai scăpare!

Nicolae Proca, când mai erau două etape până la finalul turului 1980/81, despre caracterul său prudent faţă de viitor.

Echipa era pe locul 3 în clasament, poziţia pe care va şi ierna. Returul a fost, din păcate, o copie ştearsă a prestaţiilor din prima parte a sezonului, „stegarii” terminând pe locul 8. Proca, probabil: „v-am zis? v-am zis.”

Când eşti liniştit e destul de rău. Înseamnă că nu vrei să mergi înainte. Că te opreşti!

Nicolae Proca despre faptul că munca unui antrenor nu se termină niciodată și că, în general, prea multă liniște îmbie la stagnare

N-am să cad în greşeala, de care mă feresc de atâţia şi atâţia ani, să cred că în fotbal, vorbele trebuie să fie înaintea faptelor.

Nicolae Proca răspunzându-i lui Ovidiu Ioaniţoaia în cadrul unui interviu de ce el nu e aşa de „vorbăreţ”, cu toate că echipa era neînvinsă la finalul turului în Divizia B, 1979/80.

Pentru un tip nu prea vorbăreţ, cel puţin nu cu presa, Nicolae Proca ne-a lăsat nişte filosofii valabile şi azi. Geniile nu au termen de expirare.

---