Scriam în articolul dedicat zilei de 15 Noiembrie 1987 că sunt mai multe motive pentru care data respectivă ar putea fi numită ziua oficială de sărbătorire a oraşului de sub Tâmpa. Despre unul dintre acele motive am tot scris în ultimele zile, revolta anti-comunistă a braşovenilor, despre celălalt urmează să citiţi.

Braşovul nu e doar oraşul imnului, al primelor cărţi şi primului ziar în limba româna, al revoltei care a anunţat începutul sfârşitului pentru comnunism. Braşovul e şi oraşul care aducea în ţară primul trofeu internaţional din istoria fotbalului românesc, Cupa Balcanică Intercluburi. Izbânda „stegarilor” avea loc pe data de… 15 Noiembrie 1961.

Bine, bine, nu e cel mai prestigios, cel mai mare sau cel mai strălucitor trofeu din fotbal, dar, la naiba, e al nostru şi noi l-am câştigat primii. Se întâmpla acum 50 de ani, când Liga Campionilor (sau Champions League, cum le place microbiştilor de canapea să zică) se numea Cupa Campionilor Europeni, când Liga Europa se numea Cupa Oraşelor Târguri şi când încă mai exista o competiţie numită Cupa Cupelor. Competiţia asta, Cupa Balcanică Intercluburi, se afla în 1961 la prima sa ediţie, reunind la start, după cum îi spune şi numele, echipe din zona Balcanilor. Alături de Steagul Roşu Braşov, care reprezenta România, au mai participat Partizani Tirana (Albania), Fenerbahce Istanbul (Turcia), AEK Atena (Grecia) şi Levski Sofia (Bulgaria).

Cinci echipe, aşadar, aliniate la startul primei ediţii a acestei noi competiţii care a început pe 8 ianuarie 1961, cu Fenerbahce şi Levski remizând într-un 0-0, departe de drama cu care avea să se desfăşoare restul turneului.

ÎNCEPE „BĂTĂLIA BALCANILOR”

În februarie, pe data de 15, „stegarii” debutau şi ei în Cupa Balcanică, fiind primul meci internaţional oficial jucat de băieţii lui Silviu Ploeşteanu. Iar debutul a avut loc în Atena, oraşul zeilor, împotriva echipei AEK, îmbrăcată în… galben-negru („stegarii” încă nu trecuseră şi ei la aceste culori, evoluând tot în alb şi albastru). Iată mai jos o fotografie (arhiva familiei Ploeşteanu), cu o parte din”stegari” luând o amintire pe treptele Acropolei ateniene.

Şi debutul a fost magistral, „stegarii” câştigând meciul din capitala Elladei cu 4-2, după ce-au condus la pauză cu 2-1. Marcatorii? Necunoscuţi, evident, pentru că în loc ca astfel de informaţii să fie vizibile publicului sub lumina reflectoarelor, ele zac, cine ştie pe unde, de parcă ar fi nişte fiţuici ale istoriei. Ori gloria, în fotbal cel puţin, nu a ţinut niciodată cont de numele sau de mărimea trofeului ci de frumuseţea golului şi de curajul paradei.

Pe 9 martie, „stegarii” îi băteau pe albanezii de la Partizani Tirana cu 1-0 pe „Tineretului”, iar în aprilie, pe 21, reuşeau o remiză importantă, 1-1, pe „Şukru Saracoglu”, casa celor de la Fenerbache.

FRUMOASA TOAMNĂ BRAŞOVEANĂ

După tripla din primăvara lui 1961, „stegarii” reluau bătăliile pentru trofeul Cupei Balcanice în ultimele zile ale lui septembrie, când primesc pe „Tineretului” vizita echipei Levski Sofia, de opt ori campioană a Bulgariei până la ora meciului de sub Tâmpa, şi de opt ori câştigătoare a Cupei Bulgariei. „Stegarii”, aflaţi la doar al treila lor sezon de primă ligă în România fac, totuşi, un spectaculos 2-2 cu sofioţii şi se pregăteau în octombrie de „ciocnirea” cu Fenerbahce.

În ziua meciului retur cu Fener, 22 octombrie 1961, braşovenii, cu doar patru meciuri jucate, se aflau pe locul 3 al clasamentului (două victorii, tot atâtea remize, opt goluri marcate şi cinci primite, şase puncte), în timp ce turcii ocupau primul loc. E drept, aveau trei meciuri în plus, însă numai două puncte avans, ceea ce înseamnă că o victorie „stegară” ducea echipa de sub Tâmpa pe primul loc al clasamentului. Pentru a mai spera la ceva, fotbaliştii din Kadikoy erau obligaţi să nebată pe terenul nostru. Iată mai jos clasamentul complet înainte de meciul Steagul Roşu – Fenerbahce:

1. Fenerbache 7 2 4 1 9-8 8
2. Levski Sofia 6 2 2 2 11-7 6
3. Steagul Roşu Braşov 4 2 2 0 8-5 6
4. Partizani Tirana 5 1 1 3 1-5 3
5. AEK Atena 4 1 1 2 8-12 3

Setaţi pe turaţie maximă, „stegarii” joacă magistral sub privirile calme ale lui Silviu Ploeşteanu şi obţin o victorie colosală, 3-0, cu fundaşul Ioan Eugen Nagy (minutul 8 ) şi legenda-vie Alexandru Meszaroş (minutele 11 şi 37) autorii golurilor braşovene.

În noiembrie urma să se decidă totul. Cu turcii ieşiţi din calculele victoriei, singurii contracandidaţi la titlu rămăseseră bulgarii, care însă depindeau şi de calculele hârtiei, nu doar de forţele proprii. Pe 5 noiembrie, la Tirana, „stegarii” nu reuşesc decât un 0-0 şi distanţa faţă de Levski nu devine decisivă. Cele trei puncte puteau fi recuperate de bulgari astfel: ne băteau pe noi, îi băteau pe greci, şi sperau ca noi să nu-i batem pe greci şi voila! Cupa era a lor.

UN ALTFEL DE 15 NOIEMBRIE

Dar, poate că nici destinul nu a vrut ca Steagu’ să câştige unicul trofeu al istoriei sale la Tirana, ci ca totul să se decidă la Sofia, într-o zi de 15 Noiembrie. A fost 3-1 la bauză pentru „stegari” şi 4-2 la final, iar Cupa Balcanică Intercluburi, aflată la prima ei ediţie, era ridicată de căpitanul Gheorghe Fusulan şi adusă sub Tâmpa. La Braşov, „stegarii” au fost întâmpinaţi încă de la intrarea în oraş de mii de suporterii entuziaşti, dornici să-i felicite pe băieţii care cu cucerit Balcanii cu o minge de fotbal.

După acest succes al braşovenilor, meciurile cu AEK Atena nu mai aveau nici o importanţa în economia clasamentului, astfel că grecii aleg să se retragă din competiţie.

Eroii de atunci sunt: în poartă, Ghiţă, trei în apărare, Zbârcea, Zaharia şi Nagy, doi la centru, Szeredai cu Szilagy şi cinci în atac, c-aşa se juca pe-atunci, Haşoti, Năftănăilă, Fusulan, David şi Meszaroş, antrenor secund Nicolae Proca, antrenor principal Silviu Ploeşteanu.

Este acest succes repurtat acum 50 de ani de-o semnificaţie aparte pentru fotbalul românesc? Judecând după standardele zilelor noastre, răspunsul este un categoric „NU”. E doar o victorie obţinută în faţa unor adversari mult mai slabi cotaţi decât noi, zice-se la acea vreme, într-o competiţie europeană obscură. Pentru noi braşovenii, însă, este singura noastră victorie totală într-o competiţie şi, chiar dacă n-o să se bucure nici măcar de-un paragraf într-unul din colţurile „ziarelor sportive” de la noi, asta nu înseamnă că n-o să bem o bere, una singură, cât numărul de trofee din vitrina noastră, în cinstea acestei reuşite. Apoi o să mai bem vreo 10, visând la trofeele ce vor urma.

---