9 august 2001, la 29 de ani distanta, Steagu din nou in Cupa UEFA. Poate mai putin interesant decat acel retur de infarct cu turcii, meciul cu Mika Ashatarak a produs, totusi, multa bucurie in suflete de „stegomani”, inclusiv intr-al meu, prezent , de data asta, pe stadion, la Tribuna 1, foarte in stanga.
Ai nostri au obtinut o victorie asteptata, dar la un scor mai mare decat spera chiar si antrenorul Ilie Dumintrescu. Si putea fi si mai mare daca … Vasile Ghindaru nu rata niste ocazii absolut de necrezut. (Am auzit apoi ca omul s-a dus sa se roage pe la manastiri, ca sa scape de blestem, mai ales ca in perioada aia parca se abonase la ratari mari.)
Ca sa nu mai stau sa copiez texte, am scanat ziarul „Gazeta de Transilvania” de vineri, 10 august, cu o cronica semnata Silviu Prescornitoiu.
Ce vremuri 😀 tin minte ca la meciul acesta am stat cam pe acolo unde se vede si in prima poza, sub tabela 🙂 nu aveam nici 10 ani… mai erau cateva zile si implineam 9 ani 😀 frumos cadou de ziua mea.
Pe vremea aceea nu aveam nocturna, iar meciul s-a jucat pe o caldura infernala.E drept, adversarul a fost modest, dar stegarii au facut un meci foarte spectaculos. In seara aceea, inca speram ca vom juca finala Cupei UEFA !
Apropo de finală, https://steagulrosu.wordpress.com/2010/10/19/fc-brasov-%E2%80%93-arsenal-uefa-cup-final-%E2%80%9Cwonderland%C2%A0stadium%E2%80%9D/
” Enciclopedia stegara”, initiata de un oarecare Dobrica Razvan Ionut in 2009, primeste ,iata, zilnic, file noi.
PS: Domnule Petrescu, nu ne-ati spus ce filme rulau in Brasov, in acea saptamana de august 2001 !?
Pai … nu stiu. Am pastrat din Gazeta aia doar partea cu articolul.
Razvane, m-ai topit cu articolul din 2010.. Fiecare din noi, in copilarie, am visat finala aceea. Poate doar adversarul era altul, insa deznodamantul era mereu acelasi. Castigau dramatic jucatorii echipati in galben si negru.
Inca ceva : in copilaria mea, marile finale din vis se jucau obligatoriu pe Wembley sau pe Maracana !
Nici nu mai știu de ce am ales ca adversar pe Arsenal pt acele desene. Pare-mi-se pentru că jucaseră finala cu un an înainte, contra Galatey, dar cum la turci erau Hagi și Popescu, nu m-a lăsat inima să-i bat, fie și pe hârtie.
Mă gândesc să fac o reeditare a acelor desene, așa de fantezie. Finala o băgăm pe Wembley și adversarul îl alegem prin sondaj. Deci, Adi, pe cine îți imaginai că bate Steagu’ în finala Cupei UEFA? :)))
In anii ’70, spaniolii si italienii erau intr-un con de umbra, la putere aflandu-se echipele din Anglia, Germania Federala si Olanda.Cum pe englezi ii divinizam ( oh, FC Liverpool), propun ca invinsa din finala a stegarilor sa fie Bayern Munchen.Pe nemti nu prea ii aveam la inima. Vom repeta scenariul imaginat de tine. Pe fondul tracului din debutul meciului a necunoscutei echipe din Romania, puternica echipa vest-germana, condusa pe teren de „kaiserul” Franz Beckenbauer,se desprinde rapid la 2-0, prin golurile vulpoiului Gerd Muller.Incet-incet, stegarii isi revin din soc si reusesc, pana la pauza, sa reduca din handicap prin Cadar .Repriza a doua apartine nemtilor care stapanesc terenul si par ca se indreapta spre un nou trofeu european. Dar, la fel cum aveau sa pateasca si in 1999, in finala cu Man United, aroganta lor a fost sanctionata in ultimele minute. In min.89 Gyorfi scapa pe contraatac si inscrie, dupa ce il dribleaza si pe celebrul Sepp Maier, golul unei egalari nesperate.Dupa numai un minut, fundasii germani, inca uluiti, il faulteaza pe Papuc la 25 de metri de poarta. Nae Pescaru executa cu maiestrie lovitura libera, prinzand vinclul portii si minunea se produce ! Cei 50.000 de suporteri bavarezi au inmarmurit. Camerele televiziunii engleze focalizeaza imagini de la tribuna a doua, unde Latrau si baietii lui flutura bucurosi celebrul steag galben-negru cu „Zeita fotbalului brasovean”. Mai vad doar cum jucatorii romani urca scarile vechiului Wembley spre loja oficiala, unde Regina Angliei si Presedintele UEFA le vor inmana trofeul. Aici transmisia se intrerupe, deoarece suna ceasul si trebuie sa ma trezesc. Cu ghiozdanul in spate, pornesc grabit spre scoala. Dar strazile sunt pline de oameni care se tot imbratiseaza si scandeaza ” Steagu’ ! Steagu’ !”. O fi fost vis sau realitate ?
Blogul ” La Stegaru’ ” a fost acceptat in concursul „Blogul de sport al anului 2011” organizat pe gsp.ro. Votarea incepe din 31 ianuarie. Fiti pe faza !
@Adrian Aliman: MAGISTRAL! Cu descrierea ta m-ai convins să mă apuc iarăși, după 12 ani, de desenat fotbaliști și vise. Sper să iasă ceva frumos!