Revin cu o fotografie care nu putea lipsi din colecţia La Stegaru.  Blogul lui Răzvan Dobrică, cea mai consistentă arhivă de istorie şi cultură stegară, la care, începând cu ianuarie 2012, am avut plăcerea să-mi aduc şi eu o mică contribuţie, acoperă aproape 80 de ani de trăire în galben şi negru. În toţi aceşti ani au existat momente unice, irepetabile, care, unul după celălalt, au compus o frumoasă poveste.

    Un astfel de moment s-a petrecut pe 6 august, la sediul firmei Avantgarden.  Conferinţa de presă, prilejuită de lansarea oficială a imnului  „În oraşul de sub Tâmpa”, abia se încheiase. Cameramanii îşi strângeau echipamentul, ziariştii locali faceau marcaj strict la patronul echipei, iar alţii, toropiţi de căldură, se răcoreau cu un pahar de apă plată. Undeva, în holul secretariatului care dădea spre ieşire, aproape nebăgaţi în seamă, preţ de un minut, s-au aflat faţă în faţă artizanii Imnului. Nea Mircea şi nea Viorel, doi bărbaţi maturi, din aceeaşi generaţie, care şi-au trăit tinereţea pe aceeaşi melodie, dar pe versuri diferite. Pentru un minut, timpul parcă s-a oprit în loc, închizându-se o paranteză lungă de 38 de ani. Muzica şi versurile s-au privit în ochi şi şi-au strâns mâinile, pentru a răsuna şi mai tare de-acum încolo.

  Din păcate, celălalt textier, Ioan Bebe Bara, fostul prieten şi coleg de bancă a lui Viorel Morari, nu a putut apărea în această fotografie. Nu îl veţi găsi nici în tribunele stadionului. Dar dacă veţi privi în sus, dincolo de lumina nocturnei, mult în înaltul cerului, veţi vedea fluturând un steag galben cu zeiţa fotbalului braşovean. Acolo va fi nea Bebe, la fiecare meci, iar stelele vor sclipi odată cu cântecul lui.

Mircea Baniciu şi Viorel Morari, pentru prima dată faţă în faţă