Colţea Braşov, 1928. Echipa vântăorilor de munte braşoveni purta echipament în culorile galben-roşu. sursa: Brassói Lapok, nr. 41/1973

Practic, Colţea Braşov n-a avut nici măcar un deceniu de existenţă. Înfiinţată în 1921 şi desfiinţată în 1929, după mutarea la Bucureşti a „patronului” echipei, echipa vânătorilor de munte a avut o activitată scurtă, dar foarte intensă, reuşind în numai 8 ani să le ofere rivalilor de la Braşovia un adversar pe măsură, să câştige un titlu naţional şi să-şi arate şi clasa internaţională. Iată mai jos istoria acestei echipe, aşa cum a fost ea scrisă de domnul Szabó Sándor, în numărul 41/1973 al ziarului local de limbă maghiară Brassói Lapok. Materialul mi-a parvenit graţie nepotului său Áron, iar traducerea a fost realizată de Sasu. Notările din parenteze scrise cu italice îmi aparţin.

„După încheierea primului război mondial elevi ai gimnaziului Șaguna înființau o asociație cu același nume. Dar din cauza lipsei unui ajutor extern, aceștia au fost nevoiți să joace fotbal tot pe maidanul de sub Cetățuia, și chiar și în condițiile unui echipament incomplet, entuziasmul de care dădeau dovadă în practicarea acestui sport era imens. Peste câțiva ani însă, colonelul Ignătescu, comandant al Școlii de subofițeri din Brașov, i-a remarcat pe acești tineri și s-a oferit să ofere sprijin echipei. În câțiva ani a reușit să transforme echipa în așa fel, încât aceasta a rămas doar cu numele. Noii jucători au fost recrutați de pe toate meleagurile țării, dar mai ales din Banat. Atunci când dădea de jucători aflați înainte de înrolare, colonelul Ignătescu îi racola imediat, repartizându-i la unitatea de vânători de munte din Brașov. În așa fel a reușit să asigure an de an clubului chiar și o echipă de tineret-rezerve. Din lotul echipei Colțea Brașov făceau parte jucători de renume național precum: Auer, Abrudan, Adamovici, Bálint, Boros, Berta, Bölöni, Csajka, Columban, Csányi, Foran, Darvas, Gruber, Gyebrovszky, Gelb, Hecht, Harangozó, Hrehus, Jakóczy, Kiss, Kaucsár, Kemény, Löbl, Österling, Stănescu, Steinbach, Szabó, Török, Tóth, Vizvári, Zarkóczy, Zsiga și mulți alții. Câțiva erau recunoscuți și pe plan mondial, așa cum este cazul lui Auer, Kiss, Österling și Steinbach. (Despre Österling n-am reuşit să aflu detalii. Ştefan Auer, sau Istvan Avar, a fost golgeterul echipei în sezonul 1926/27, când aceasta a ieşit vice-campioană naţională. De asemenea, a fost atât internaţional român – 2 meciuri/3 goluri -, cât şi maghiar – 21/24 ! – , fiind totodată şi unul dintre marii jucătorii ai clubului budapestan Ujpest – 162 de goluri în 150 de meciuri divizionare! Janos Kiss, portar, a fost şi el internaţional român, o celebritate a epocii şi unul dintre cei mai… ghinionişti jucători: după finala pierdută în 1927 cu Colţea în faţa Chinezului, ratează la fel de dramatic câştigarea titlului şi în 1928, când pierde cu Jiul Lupeni finala campionatului naţional în faţa… Colţei. Bănăţeanul Petre Steinbach a jucat pentru Colţea în sezonul epilog al clubului, 1928/29, contribuind la câştigarea ultimului titlu regional. După desfiinţarea Colţei pleacă la Bucureşti, devenind un jucător emblematic pentru Unirea Tricolor şi om de bază în Naţională)

Prima performanță deosebită a echipei o constituie câștigarea campionatului districtual în anul 1926, apărându-și acest titlu și un an mai târziu (Colţea a câştigat de 3 ori consecutiv campionatul districtual, întrerupând între 1926 şi 1928 hegemonia Braşoviei). Gruparea galben-roșie era considerată una dintre cele mai bune din țară. Tocmai această echipă avea să primescă vizita celor de la WAC, campioana ligii profesioniste vieneze, aflată în turneu în România. În cadrul acestui turneu susținut în țara noastră WAC câștigase până atunci toate meciurile, înscriind 22 de goluri și primind doar șapte. Avea să cedeze însă în fața lui Colțea , scor 3-2. (ca o curiozitate fotbalistică: golul victoriei brașovene a fost înscris dintr-o lovitură liberă executată de la 60 m).

Prin urmare, nu întâmplător și-a adjudecat Colțea Brașov titlul de campioană națională în anul 1928 în fața unor echipe precum Juventus București, Chinezul Timișoara sau Jiul Petroșani. În acea perioadă, formația alcătuită din Löbl – Columban, Bálint – Hrehus, Török, Csajka – Péterffy, Hecht, Kemény, Gyebrovszky, Gruber era considerată drept cea mai puternică din țară. Declinul echipei și desființarea ei în anul 1929 reflectau măsura în care soarta acestui club depindea de un singur om, întrucât în anul 1929 colonelul Ignătescu fusese avansat și transferat în capitală. Iar odată cu plecarea lui echipa a încetat să mai existe.”

Ştiu ce vă întrebăţi acuma: cine naiba este acest colonel Ignătescu? Mai multe detalii decât cele oferite deja în articol n-am reuşit să găsesc. Dacă până acum ştiam că omul de care a depins destinul Colţei de-a lungul scurtei sale istorii s-a numit Vintilă Cristescu, iată că se schimbă un pic datele.

Articolul viitor va fi cu detalii despre finala din 1928, mai ales că Gazeta Sporturilor din acea epocă a fost foarte darnică cu spaţiul acordat evenimentului. Pe curând!