Eroi locali

Duminică, înaintea prânzului, o undă de şoc transmisă prin telefon şi net a ajuns în casele tuturor stegarilor. Clubul, aflat în criză de timp, făcea apel la suporteri pentru a participa la degajarea terenului de zăpadă. Suporterii au simţit că este unul din acele momente când  e nevoie de mai mult decât o încurajare sau un cântec din tribune.Că e nevoie de pus osul, la propriu, acolo jos, pe terenul de joc. Vestea s-a răspândit rapid, iar reţeaua locală de internet, văzută de pe Tampa, treptat,  lua forma emblemei Steagului Roşu.  Oamenii s-au ridicat de la masa de prânz sau au sărit din pijamale şi au luat drumul stadionului. Necondiţionat. Pentru ei apelul nu a venit de la o persoană anume. Patronii, preşedinţii, jucătorii vin şi pleacă. Apelul a venit din trecut şi mai ales din viitor.

La stadion, căteva sute de „băieţi”, între 15 şi 60 de ani, au pus mâna pe lopeţi şi au curăţat terenul de zăpadă cu un entuziasm egal cu câştigarea unui trofeu. Pe măsură ce mănuşile deveneau tot mai ude, respiraţia tot mai aburindă, suprafaţa verde, redată fotbalului, creştea văzând cu ochii. La final, suporterii scuturându-şi bocancii de zăpadă şi gheaţă, s-au mutat firesc în tribună. Nu au cerut nimic, nu au pretins nimic. Au lăsat locul jucătorilor de azi, (ne)plătiţi cu mii de euro.

A fost una din zilele de ţinut minte. Una care se adaugă celor 1001 de poveşti ale suporterilor stegari, scrise cu peniţa dragostei în cei aproape 80 de ani de istorie.

#  Nu aşteptăm mulţumiri. Ne-am făcut treaba şi atât. Sperăm doar că cei de la club au înţeles că o echipă nu poate exista fără sporteri. Hai Steagu’ !

# Duminică, mi-am mai făcut o dambla. Împreună cu Dobrică, cred că am realizat o premieră. Postaţi la sectorul „fotolii”, cu fularele sus, am cântat din toţi rărunchii imnul „În oraşul de sub Tămpa” ! După care m-am întors „acasă”, la T2.

Mai jos, vă invit să parcurgeţi o galerie foto realizată împreună cu Marius Istrate.